LIFESTYLE NUTRITIE SANATATE

Postul intermitent, cea mai în vogă dietă hollywoodiană! Care este adevărul, ce efecte are asupra organismului, o spune chiar nutriționistul fostei soţii a lui Donald Trump

Vedetele de la Hollywood sunt cele care dau trendul în materie e orice. De la fashion la dietele pentru slăbit. Nu mai e un secret pentru nimeni că în ultimul timp, tot mai multe dive de peste Ocean vorbesc despre postul intermitent.

Ce presupune postul acesta?  Ce aveți de făcut este să nu mâncați nimic timp de 16 ore, între cină şi următoarea masă de a doua zi, procesul având numeroase beneficii pentru organism.

Și cine ne puteam lămuri mai bine decât un cunoscut nutriționist al celebrităților? Gianluca Mech, omul care a lucrat cu vedete de la Sharon Stone până la Ivana, fosta soție a președintelui american, dar și cu româncele Alexandra Dinu sau Andreea Marin, ne spune adevărul.

“În ultimii ani s-a vorbit mult despre acest post intermitent, uneori ca şi cum ar fi o noutate. De fapt, această metodă are rădăcini străvechi în aproape toate religiile şi este folosită ca o practică pentru întărirea spiritualităţii unei persoane, mai degrabă decât ca o abordare terapeutică. Această nouă popularitate a postului provine din faptul că a fost studiat pentru proprietăţile sale de regenerare a celulelor deteriorate”, explică din start italianul Gianluca Mech.

Citește și:  Descoperire de senzaţie a nutriţioniştilor: Secretul incredibil al bananelor

Atenție la pericole!

“Procesul de regenerare se întâmplă deoarece postul este, în sine, o sursă de stres şi provoacă o reacţie de adaptare, la fel ca exerciţiile fizice: ambele sunt, de fapt, stimuli hormonali definiţi. Ei provoacă daune care nu te omoară, ci te întăresc”, continuă să detalieze Gianluca Mech pe portalul ”Ce se întâmplă, doctore?”.  Însă celebrul nutriționst, inventatorul stilului de viață bazat pe dieta Tisanoreica, avertizează pe toată lumea că sunt o grămadă de riscuri.

Gianluca Mech vorbeşte despre pericolele la care ne expunem în urma postului intermitent şi cum acest stil alimentar afectează organismul. Și are un sfat pentru toți cei care doresc să încerce totuși postul intermitent.

“Riscul este posibilitatea unui dozaj greşit: dacă postesc prea mult, obţin doar un efect dăunător şi nu unul benefic. Adoptaţi postul folosind o abordare 16-8: adică ţineţi acest post timp de 16 ore şi menţineţi aportul de alimente pe perioadă de 8 ore. Acest lucru se poate face sărind peste micul dejun, luând cina mai devreme şi prânzul mai târziu.  Faceţi acest lucru de maximum 2 ori pe săptămână, deoarece postul este stresant pentru organism. Ţinerea lui pe o perioadă mai lungă creşte nivelul cortizolul, iar cortizolul este un imunosupresor”, încheie reputatul specilalist.

Comentarii: