LIFESTYLE SANATATE

Primul lucru pe care trebuie să-l faci după ce te trezeşti: Beneficii pentru întreaga zi

Atunci când te trezeşti dimineaţa, în mod normal, primul lucru pe care ar trebui să îl faci este să te întinzi bine de tot.

Acţiunea de a te întinde – sau „stretching” în limbajul de specialitate – apare instinctiv în fiecare dimineaţă, după trezire. Dar de ce facem asta? De ce ne întindem braţele şi picioarele? Întinzându-ne, ne simţim bine, această acţiune ne ajută să ne trezim şi ne creşte flexibilitata şi motilitatea la nivelul muşchilor şi articulaţiilor.

Mai mult, dacă te întinzi dimineaţa, vei stimula circulaţia sângelui şi vei reduce tensiunea din corp. Simpla întindere a spatelui sau mâinilor ajută corpul să funcţioneze în mod corespunzător, remarcă feminis.ro.

Cu toate acestea, ai grijă să te întinzi uşor, deoarece dacă simţi nevoia să te întinzi şi faci acest lucru într-un mod prea agresiv, vei cauza întinderea muşchilor sau ligamentelor.

CITEȘTE ȘI: Ai grijă ce bei dimineața! Cinci motive să EVIȚI ceaiul la prima oră

Ce alte beneficii vin la pachet cu „întinderea” de dimineaţă

* Îţi îmbunătăţeşte circulaţia sângelui

„Stretching-ul” de dimineaţă îţi stimulează circulaţia sângelui şi îţi dă energia necesară pentru a te da jos din pat. După trezire, ritmul tău cardiac este extrem de scăzut, aşa că stretching-ul ajută sângele să se mişte mai repede şi să circule către muşchii de la extremităţi. Iar o circulaţie a sângelui îmbunătăţită ajută la o mai bună mişcare şi funcţionare a organismului pe parcursul zilei, scriu cei de la iniedoblog.com.

* Reduce stresul şi tensiunea

Un alt beneficiu al stretching-ului are de-a face cu reducerea stresului şi ameliorarea tensiunii. Dacă vrei să mai calmezi tensiunea din corp după o zi stresantă, acordă-ţi câteva minute pentru a-ţi întinde bine muşchii dimineaţa. Fă câteva exerciţii de stretching timp de 30 de secunde, pentru a le da timp muşchilor tăi să se alungească, apoi relaxează-te şi respiră normal.

CITEȘTE ȘI: Oamenii de știință au stabilit: Ora ideală pentru cafeaua de dimineață

* Flexibilitatea muşchilor

Atunci când dormi pentru perioade mai lungi de timp, te trezeşti cu muşchii înţepeniţi. Prin urmare, te vei simţi bine atunci când te întinzi dimineaţa şi pui în mişcare muşchii gâtului, picioarelor şi spatelui. Atunci când muşchii sunt flexibili, este mai uşor să te dai jos din pat şi să îţi începi ziua.

Comentarii: