LIFESTYLE

Primul trofeu al anului pentru Simona Halep! A avut un discurs de campioană

Simona Halep e campioana din acest an a turnelui de la Melbourne. A câștigat cu 6-2, 6-3 în fața rusoaicei Veronika Kudermetova, locul 31 WTA şi cap de serie numărul 3, și s-a ales cu un trofeu în formă de bumerang.

Este trofeul cu numărul 23 din cariera Simonei, care de luni va urca pe locul 15 WTA începând de luni. Simona Halep a impresionat prin prestația în finala de la Melbourne, dar și după, prin discursul de la festivitatea de premiere.

CITEȘTE ȘI: Cât de indicate sunt, de fapt, exercițiile CU GREUTAȚI /STUDIU

”Nu este ușor să lucrezi cu mine!”

„Este o plăcere să am un alt discurs, aici, pe acest frumos teren. Acum câţiva ani, la Australian Open în 2018, nu am fost învingătore, dar m-am bucurat şi, oameni buni, este foarte drăguţ să revin şi să joc în faţa dumneavoastră. Aşa că vă mulţumesc pentru susţinere, a fost o plăcere şi m-aţi ajutat să câştig în acest an!

Veronika, bravo pentru această săptămână! Ştiu că poate nu ai jucat la cel mai înalt nivel al tău, dar a fost un meci bun şi îţi doresc succes la open, este mult mai important.

Echipei mele îi mulţumesc, bineînţeles, că a fost alături de mine! Nu este uşor să lucrezi cu mine, ştiu asta, dar vă mulţumesc şi hai să continuăm să câştigăm, pentru că îmi place această senzaţie! O parte din inima mea, de multe ori am spus asta…

L-am văzut pe Darren pe ecran, aşa că aş vrea să-i mulţumesc că a venit să mă urmărească. Nu mai este antrenorul meu, dar este ca din familia mea, aşa că este întotdeauna o plăcere să vin aici şi simt că pacă sunt o parte din Australia. Vă mulţumesc încă o dată”, a spus Simona.

 

 

 

Comentarii: