LIFESTYLE

Rareș Fortuneanu, după primul meci al anului pentru „tricolori”: „Am văzut lucruri pozitive”!

„Tricolorii” au o „dublă” importantă în economia grupei, cu Kosovo, în martie, iar până atunci selecționerul Rareș Fortuneanu trebuie să pună la punct mecanismele din jocul naționalei.

Pentru că Elveția nu a mai putut să vină la București pentru două meciuri amicale, pandemia de Coronavirus dând planurile peste cap, seniorii au avut un joc-școală cu reprezentativa B a țării noastre, dispută câștigată lejer.

„Sunt mulțumit de unele lucruri, am văzut că mai avem de lucrat la anumite aspecte, dar sunt multe lucruri pozitive. Ne-am fi dorit să jucăm cu Elveția, ar fi fost altă intensitate, dar nu avem ce face. Până la jocurile cu Kosovo nu mai avem alte amicale”, spune selecționerul Rareș Fortuneanu.

”A fost un antrenament bun, simt că începem să legăm relațiile de joc și să fim pe drumul cel bun. Eu abia aștept să revenim cât de cât la normal, pentru că pandemia ne-a dat totul peste cap.

Vreau meciuri ca înainte, spectatori în sală, să ne încurajeze, aplaude, înjure, nici nu mai contează, doar să avem din nou acel sentiment pentru care ne-am apucat de handbal”, mărturisește handbalistul Viorel Fotache.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

Locul al doilea ne duce la Campionatul European

„Tricolorii” vor juca marți din nou cu selecționata B, apoi vor mai avea două zile de pregătire la București. Tot din cauza pandemiei de coronavirus s-a anulat și acțiunea din Slovacia, lotul adversarilor fiind în carantină ca urmare a cazurilor confirmate.

În drumul spre Euro 2022, România este în grupă cu Suedia, Muntenegru și Kosovo. Până acum, elevii lui Fortuneanu au pierdut în Suedia și au câștigat acasă cu Muntenegru, fiind pe locul doi, după scandinavi. În martie urmează „dubla” cu echipa statului Kosovo. Primele două din grupă merg la Europeanul de anul viitor.

 

 

 

 

Comentarii: