SANATATE

Risc de infarct și demență – Atenție la acest supliment alimentar pe care românii îl iau foarte ușor

Foto: Pinterest.com

Un studiu recent al revistei ,,Heart” făcut pe 23.000 de persoane, a demonstrat că cei care apelează la suplimente de calciu sunt mai expuși riscului de a face un atac de cord.

Alături de colesterol, calciul este implicat în întărirea și îngustarea vaselor de sânge, adică în apariția aterosclerozei. Din motive care rămân neclare, atunci când nivelul de calciu crește brusc, acest mineral pare să ajungă în depozitele de pe pereții arterelor, proces care contribuie la apariția infarctului miocardic.

,,Trebuie avut în vedere că suplimentele de calciu autoadministrate (fără recomandarea unui medic) și fără coadministrare de vitamina D pot crește riscul de afecțiuni cardiovasculare și de infarct miocardic”, ne-a explicat medicul cardiolog Luminița Iliuță.

CITEȘTE ȘI: Cum știi că ai o cădere de calciu: Hipocalcemia și simptomele acesteia

Suplimentele de calciu cresc riscul de demență

Un studiu din 2016, publicat în revista Neurology, a vrut să vadă dacă suplimentele de calciu cresc riscul de demență la femeile în vârstă, după o perioadă de urmărire de cinci ani. Cercetările au fost efectuate în Göteborg, Suedia, și au inclus 700 de femei ( cu vârste între 70 și 92 de ani) care au fost diagnosticate cu boală cerebrovasculară. Această boală este legată de alte afecțiuni, cum ar fi accidentul vascular cerebral și anevrismele, care apar mai ales când există probleme care afectează fluxul de sânge și vasele de sânge din creier.

Un total de 98 de participanți au folosit suplimente de calciu, în timp ce 602 nu. Nu este clar cât timp au luat participanții suplimentele și doza zilnică (doza medie zilnică recomandată în Suedia a unui supliment de calciu este de 1.000 mg). După perioada de urmărire, între anii 2005 și 2006, femeile care au luat suplimente de calciu au avut un risc mai mare de demență.

Doza zilnică de calciu, în funcție de vârstă

Pentru ca se afla in plin proces de crestere si dezvoltare a sistemului osteo-muscular, copiii au nevoie de mai mult calciu decat adultii. Lipsa acestui mineral poate avea consecinte grave pentru cei mici, cum ar fi rahitismul.

Iata care este doza zilnica recomandata de calciu, in functie de categoria de varsta:

  • sugari: 200-260 mg;
  • copii intre 1 si 3 ani: 700 mg;
  • copii intre 4 si 8 ani: 1000 mg;
  • copii si adolescenti intre 9 si 18 ani: 1.300 mg;
  • adulti: 1.000 mg;
  • femei insarcinate sau care alapteaza, femei la menopauza: 1.000-1.300 mg.

CITEȘTE ȘI: Trebuie consumate cât mai des! Alimentele bogate în calciu care îți asigură sănătatea oaselor

Când se administrează suplimentele de calciu

Atenție! Este recomandat ca suplimentele alimentare sa fie administrate la indicatia medicului sau a unui alt specialist in domeniul sanatatii, daca in urma analizelor de sange se constata ca exista o carenta de calciu. Concentratia normala de calciu in sange este de circa 10 mg/100 ml.

Principala sursa alimentara de calciu o reprezinta produsele lactate. Acestea acopera nevoia de acest mineral in proportie de 60-80%, in conditiile unui regim alimentar obisnuit.

Alte alimente bogate in calciu sunt: busuiocul, salvia, menta, cimbrisorul, patrunjelul, scortisoara, migdalele, fasolea, broccoli, semintele de susan, smochinele, somonul si sardinele.

Comentarii: