LIFESTYLE

S-a vorbit că are coronavirus, dar a fost doar un zvon! Ce spune acum Sofia Vicoveanca, după două luni de izolare

Când isteria a cuprins România, iar apoi Suceava a intrat în carantină au apărut tot felul de știri cum că Sofia Vicoveanca, cântăreața de folclor iubită de milioane de români, ar fi fost testată pozitiv. Vestea s-a răspândit rapid, cântăreața ieșind rapid să-și liniștească fanii și să îi asigure că nici vorbă de așa ceva

Sofia Vicoveaca a trecut cu umor peste respectivul episod, iar la cei 78 de ani este destul de activă pe rețelele de sociale. Postează pe Facebook poze cu ghivecele de flori din fereastră, dar și înregistrări cu piesele ei de muzică populară.

Ultima poză, cea în care artista apare purtând mănuși de protecție, a strâns însă cele mai multe aprecieri. ”Iată, după 2 luni şi-o săptămână <<simt pământul>> sub picioare, am făcut şi <<fălcuțe>>, am avut mare grijă de mine. Să dea Domnul să ne bucurăm de sănătate, să ne reluăm firul vieții fără teamă, să ne bucurăm unii de alții când ne întâlnim, să ne îmbrățişăm cu bucurie”, a scris cântăreața lângă imagine.

Citește și: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

Glumește cu fanii pe Facebook

Și totuși, ca întotdeauna, se mai găsesc și hateri printre miile de admiratori. Într-un comentariu, Sofiei Vicoveanca i-a s-a spus că panichează lumea pozând cu mănușile, dar artista nu a fost deranjată, ci i-a dat o replica amuzantă.

”Musai cu mănuși, că altfel nu m-ar fi crezut nimeni că poza-i proaspătă și… vreți să mă salte Poliția? Dacă-mi puneam și mască nu m-ar mai fi recunoscut cineva!”, a fost răspunsul cântăreței moldovence. Care le-a mulțumit și celor care au complimentat-o: ”Mulțumesc, sunt cam grăsuță, dar, las, cine o mușca, să nu-și rupă dinții! (mai râdem)”.

 

 

 

 

Comentarii: