NUTRITIE

Sosul perfect de usturoi copt pentru mâncărurile calde

Fie că vorbim de o tavă de cartofi copți în cuptor, ori de o friptură savuroasă sau orice sursă de proteine, sosul de usturoi copt este alegerea ideală pentru a pune în valoare gustul mâncării.

Combinat cu smântână proaspătă și parmezan, acest sos este perfect alături de orice mâncare caldă care cere un sos fresh alături.

CITEȘTE ȘI: Ce se întâmplă cu creierul nostru atunci când mâncăm usturoi

Sosul perfect de usturoi copt pentru mâncărurile calde

Chiar dacă fugim deseori de mirosul usturoiului, acesta își pierde din aromă în timpul în care stă la cuptor, așadar îl puteți servi fără regrete.

Ingrediente:

  • 1 căpățână de usturoi
  • 500 g smântână
  • 100 g parmezan ras
  • Sare, piper
  • 1 lingură ulei de măsline

Sosul perfect de usturoi copt pentru mâncărurile calde

Mod de preparare:

Începem cu încălzitul cuptorului la 180 °C.

Tăiem partea de sus a usturoiului, fără a decoji.

Pregătim o bucată de folie de aluminiu și punem în mijloc usturoiul cu partea tăiată în sus.

Presărăm puțină sare, apoi punem o lingură de ulei de măsline deasupra.

Învelim usturoiul în folia de aluminiu și îl punem în cuptor pentru 30 de minute.

După ce e copt, îl lăsăm să se răcească puțin, apoi îl strângem în așa fel încât miezul copt să iasă din coajă.

Punem usturoiul peste smântână, adăugăm apoi parmezanul și potrivim de sare și piper.

Amestecăm sosul cu o lingură până are o compoziție omogenă.

CITEȘTE ȘI: Sos de usturoi din trei ingrediente: Delicios și ieftin

Sosul e gata! Poate fi servit alături de cartofi, carne de porc sau de pui, pește sau chiar întins pe o felie de pâine prăjită!

Să aveți spor la gătit!

Comentarii: