NUTRITIE SANATATE

Ştiaţi că berea este şi o sursă de… potasiu? Nutriţionist celebru ne dezvăluie miracolele potasiului pentru organism

Foto: Pinterest.com

Este fără dubiu un mineral indispensabil. Potasiul este cel care susţine activitatea electrică a celulelor şi are un rol important şi în regimul alimentar. Ce putem face noi? Este simplu, spun specialiştii, şi e suficientă o dietă echilibrată care să conţină fructe, legume şi proteine. Astfel, putem asigura organismului acest element de care are atâta nevoie.

Care sunt, pe larg, beneficiile potasiului asupra sănătăţii corpului nostru, ne explică experţii pe portalul „Ce se întâmplă, doctore?”. Potasiul poate reduce riscul de boli cardiovasculare şi contribuie la transmiterea de oxigen către creier. Mai mult, controlează contracţia muşchilor şi funcţionarea nervilor, ajutând la reglarea tensiunii arteriale. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară a stabilit că doza zilnică recomandată organismului uman adult este de 3500 mg de potasiu.

Citeşte şi: Lipsa de fier la copii. Cum o recunoști. Tratament

De unde vă luaţi natural potasiu

Celebrul medic nutriţionist Corina Zugravu, Preşedinte Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie, ne indică şi câteva surse naturale accesibile care conţin acest mineral. Şi avem avocado, pepene roşu, spanac, suc de portocale sau… berea, consumată desigur în cantităţi moderate!

Astfel, îi atenţionează pe amatorii de bere că doar consumând în mod ponderat bere se pot bucura de efectele pozitive asupra sănătăţii. În rest, ca orice exces de alcool, şi cel de bere duce la îmbolnăvire pe termen lung.

Buna funcţionare a organismului porneşte de la alegerile alimentare pe care le facem zi de zi. Dacă ne dorim să ducem o viaţă echilibrată şi sănătoasă, este esenţial să ne facem un plan potrivit pentru nevoile personale care să se integreze în programul nostru zilnic. Între aceste alegeri trebuie să acordăm atenţie şi surselor de potasiu.,” a completat medicul Corina Zugravu, pentru csid.ro.

Comentarii: