SANATATE

Ştii să profiţi de soare şi să-ţi iei vitamina D, fără să îţi expui organismul? Iată câteva reguli simple

Soarele este esențial pentru producția de vitamina D. Este vital să beneficiezi de el, pentru că ar fi riscant să dezvolţi o carență a vitaminei. Medicii ne asigură că vitamina D contribuie la sănătatea oaselor și la reglarea metabolismului calciului și fosforului şi mai este implicată în peste 400 de reacții metabolice și enzimatice. Concret, această vitamină ajută la: apărarea anti-infecțioasă și anti-tumorală, reglarea metabolismului glucidic, dar previne și anumite afecțiuni autoimune.

Dar când îţi faci stocul necesar de vitamina D, e obligatoriu să o faci cu grijă, fără să-ţi distrugi totuşi organismului. Pentru că există şi acest pericol dacă nu ţii cont de nişte reguli.

Citeşte şi: Sfaturile medicilor pentru tinerii părinţi: Când devine periculoasă terapia cu aerosoli

Bucură-te de soare, dar nu uita:

*Ieși din casă și fă mișcare, sport, sau bucură-te de zilele de concediu după ora 17, sau înainte de ora 11.

*Poartă haine adecvate, care te vor proteja de radiația solară. Astăzi, există o mulțime de haine care au în compoziție această protecție. Sau măcar asigură-te că porți șapcă sau pălărie. Așa nu vei face insolație.

*Folosește din abundență un fotoprotector pe toate zonele neacoperite de îmbrăcăminte.

*Dacă ai alunițe – nevi – du-te la un control anula, la medicul specialist dermatolog.

*Oriunde ești, mai ales vara, bea cât mai multă apă. Încearcă să stai departe de alcool, fiindcă oricât de tentată ești să stai la un pahar de vin sau bere, alături de prieteni, alcoolul deshidratează.

*Nu pleca de acasă – în vacanță – fără o trusă de prim ajutor. În ea să incluzi și cremele de fotoprotecție, un repelent împotriva insectelor, o cremă hidratantă.

Sursa: doctorulzilei.ro

Comentarii: