LIFESTYLE

Tenisul de masă, tradiție de familie

Tenisul de masă este deja o tradiție în familia Zaharia. Cu o carieră de peste 15 ani, Alina este un adevărat mentor pentru sora ei mai mică, Elena, și este mândră că mezina familiei chiar a început să-i depășească palmaresul, fiind deja multiplă campioană europeană la cadete.

Fiind cu 7 ani mai mare, Alina este o adevărată antrenoare de la distanță a surorii sale mai mici, care o sună după meciuri pentru a primi sfaturi.

„Ea pleacă mult mai mult decât mine, fiind mai mică și având mai multe concursuri, dar imediat după fiecare meci mă sună să îi dau sfaturi, să o mai calmez. Mereu vorbim după partidele ei sau ale mele”, spune Alina Zaharia, multiplă medaliată la Campionatele Naționale.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Ce spune forma palmei despre fiecare persoană

Visează să facă echipă cu sora mai mică

De altfel, cele două nu sunt pe aceeași lungime de undă doar la discuțiile de după meciuri, ci și la masa de joc. Firi diferite, formează o echipă foarte solidă, chiar dacă nu au făcut de multe ori cuplu împreună. Totuși, Alina visează la momentul în care va fi colegă de club cu Elena la o formație din străinătate.

„Cei din Serbia mi-au propus să facem pereche la 18 ani, dacă e să joace, am zis că sigur, de ce nu. Chiar m-am gândit la această posibilitate. Ar fi ceva frumos”, mărturisește Alina.

Ele au făcut pereche acum trei ani la Balcaniada Under 21 și au ocupat locul secund. „Și la masa de joc ne înțelegem. Eu sunt aia mai ponderată, eu o temperez pe ea. Ea e mai zurli. Am făcut dublu acum 2-3 ani la Balcaniada U21, am luat locul 2.

A fost prima dată într-un meci oficial și ne-am înțeles bine. Acasă ea e mai guralivă. E sora mea, ne înțelegem. Ne împăcăm, ne certăm, tot noi ne suportăm”, povestește sora cea mare.

 

 

 

Comentarii: