SANATATE

Test de respirație, revoluționar, descoperit de cercetătorii englezi: Îți poate arăta dacă suferi de cancer – Are o precizie de 90%

Test de respirație, revoluționar, descoperit de cercetătorii englezi: Îți poate arăta dacă suferi de cancer – Are o precizie de 90%. În viitor, testele respiratorii pot fi folosite pentru a detecta alte tipuri de cancer. O echipă de medici și oameni de știință din Marea Britanie lucrează la o astfel de metodă. Studiile clinice efectuate până în prezent au arătat o acuratețe de 90%.

O astfel de tehnică – dezvoltată pentru a fi pusă în aplicare în cabinetul medicului de familie – ar putea arăta dacă un pacient are cancer.

Specialiștii au verificat metoda pe sute de pacienți și susțin că testul de respirație are o precizie de 90%. Urmează să fie făcute și alte studii pe 25.000 de pacienți. Acestea se vor concentra pe depistarea a șapte tipuri de cancer gastro-intestinal.

Metoda seamănă cu procedura de testare a șoferilor pentru alcoolemie. Secretul este în aceste tuburi metalice, care captează vaporii din respirația pacientului. Probele ajung apoi într-un laborator, pentru analiză.

Test de respirație pentru depistarea cancerului

Dr. James Ellis, cercetător Imperial College London, vorbește de tehnica ce vizează în primul rând detectarea cancerelor.

„Aici avem eșantioanele cu testele de respirație ale pacientului, pe care le-am pus în acest aparat pentru de a fi analizate. Acest aparat termic le va încălzi și va extrage compușii volatili, pe care i-am colectat din respirația pacientului”, potrivit Dr. James Ellis

Tehnica vizează în primul rând detectarea cancerelor intestinale, inclusiv a celor de esofag, stomac, pancreas și colon, potrivit Pro TV.

George Hanna, șeful Secției chirurgie și cancer Imperial College London, a adăugat că scopul principal al acestei tehnologii va fi acela de a simplifica procedurile pentru pacienții bolnavi de cancer.

„Tumoarea sau mediul din jurul tumorii produc metaboliți. Unii dintre acești metaboliți pot fi detectați în faza gazoasă, iar noi îi numim „compuși volatili”. Acești compuși volatili provin din jurul tumorii și ajung în plămâni, apoi în respirație. Astfel, detectarea acestor compuși oferă un indiciu cu privire la tipul de cancer și dacă un pacient are sau nu cancer”, spune George Hanna

Scopul principal al acestei tehnologii va fi acela de a simplifica procedurile pentru pacienții bolnavi de cancer, care în prezent trebuie să se supună unor teste costisitoare și de durată. În schimb, cele de respirație vor oferi răspunsuri rapide.

George Hanna, șeful Secției chirurgie și cancer Imperial College London: „În fază precoce, cancerul nu dă simptome specifice. În acest stadiu este momentul în care ar trebui să se facă testul. Când pacientul are simptome, cum ar fi faptul că nu poate mânca, atunci este prea târziu.”

Comentarii: