LIFESTYLE REVIEW

Tradiţii pentru finalul Săptămânii Mari: Ce trebuie să faci şi de ce trebuie să te fereşti

http://ziarulclujean.ro

Duminica Floriilor a fost ziua în care Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, începând astfel Săptămâna Patimilor. Este săptămâna sfântă în care credincioșii trebuie să fie mai buni, mai iertători și să se pregătească să primească lumina Învierii. Deoarece sărbătoarea pascală este înconjurată de obiceiuri și tradiții, iată care sunt cele mai importante:

Obiceiuri și tradiții din Joia Mare

Joia este ziua în care se face pomenirea Morților. Oamenii trebuie să meargă la biserică să împartă mâncare de post, fructe, vin. În plus, joia trebuie să se vopsească ouăle (roșii – la fel ca sângele Lui Iisus), să se coacă cozonacii și pasca. Potrivit clickpentrufemei.ro, se mai spune că nu trebuie să dormi în ziua de Joi, pentru că vei lenevi tot restul anului.

În Joia Mare are loc Denia celor 12 Evanghelii. La biserică se ține lumânare aprinsă, dar se spune că este bine să se aprindă lumânări la ferestre. Potrivit credinței populare, este seara în care cei vii se întrepătrund cu cei morți. De asemenea, tradiția spune că fetele trebuie să-şi pună 12 dorinţe pe aţă, făcând câte un nod după fiecare evanghelie, dezlegate după Înviere, ca să se împlinească. Aţa se pune sub pernă, ca să-şi viseze ursitul.

CITEŞTE ŞI: Când NU se organizeată NUNȚI în 2018 și 2019

Obiceiuri și tradiții din Vinerea Mare

În Vinerea Patimilor este bine să se țină post negru.Nu trebuie să se muncească în gospodărie și nici să nu se gătească, ci oamenii trebuie să meargă la biserică cu flori. Din bătrâni se spune că acela care va ține post negru va fi ferit de boli și va avea spor în toate, iar după-amiaza trebuie să se meargă la biserică pentru trecerea pe sub Sfântul Aer, procesiune care simbolizează suferința prin care a trecut Iisus Hristos pe drumul Crucii. De asemenea, tot în Vinerea Mare, nu se mănâncă urzici și nu se bea oțet. Pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele i-au fost udate cu oţet.

Obiceiuri și tradiții din Sâmbăta Mare

Conform tradiției, sâmbătă dimineața femeile trebuie să se spele pe cap, să se pieptene, să se îmbrace cu haine curate să se închine și să se roage, apoi pot să-și termine treaba. Se spune că tot ce faci în această zi trebuie să le faci cu mâna dreaptă, să se pregătească mielul sacrificat și să se facă ultimele pregătiri pentru masa de Paște. Mai mult, femeile trebuie să pregătească pentru slujba de Înviere un coș care conține: ouă roșii, pască, cozonac, sare și friptură de miel.

CITEŞTE ŞI: RISCUL MAJOR la care te expui dacă pisezi sau rupi MEDICAMENTELE pentru a le înghiți mai ușor

– Altă tradiţie spune în Săptămâna Mare e bine ca toţi credincioşii să ierte şi să se împace cu cei cu care au fost în duşmănie.
– Se spune că la Înviere este bine să te îmbraci cu o haină nouă, îmbrăcămintea nouă , la fel ca şi apa, are un rol purificator.
– În ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoroasă, vei avea ghinion.
– Lumânarea de la Înviere trebuie păstrată în casă şi aprinsă în caz de boală, calamităţi naturale, supărări.
În dimineaţa Paştelui e bine să priveşti prima dată într-o cofa cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea buna în restul anului.
– Un alt obicei spune că e bine să te speli pe faţă cu apă în care a fost pus un ou roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului în toate.
– În ziua de Paşti nu se mănâncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul.

Comentarii: