X

Trenduri 2018 în design interior. Contraste puternice și nuanțe pline

Dacă vrei să faci o schimbare în locuință, poți începe prin a modifica culorile din interiorul acesteia.

Tendințele în materie de design interior sunt foarte îndrăznețe în acest an. Dacă până acum sfatul specialiștilor era să optăm pentru nuanțe pastelate și culori care să nu iasă prea mult în evidență, în 2018, accentul cade pe culorile puternice.

Fie că este vorba de culoarea pereților, fie că vorbim despre mobilă sau despre alte accesorii, în 2018 trebuie să alegi culorile puternice.

Iată mai jos câteva din culorile anului stabilite de diverse companii mari, de nivel internațional. Rămâne doar ca dumneavoastră să decideți dacă trendurile anului 2018 converg preferințelor dumneavoastră în materie de culori, deoarece esențial, dincolo de tendințe, este ca fiecare dintre noi să ne simțim confortabil acasă sau la locul de muncă.

CITEȘTE ȘI: 2018 poate fi anul tău: Șase pași pentru a-ți schimba viața în bine

Așadar, fiind direct interesate, fiecare companie mare de vopseluri își stabilește o culoare a anului pentru a-și ghida mai ușor consumatorii.

Astfel, pentru 2018 specialiștii reuniți de către Dulux pentru a forma grupul ColourFutures care să stabilească culorile acestui an au identificat principalele lucruri care-i influențează pe oameni în alegerile lor sunt: tehnologia, munca, natura, nevoia de refugiu și interiorul casei.

Astfel, au ajuns astfel la concluzia că în 2018 se conturează trei tipuri de personalități de consumatori. În funcție de aceste trei tipuri de personalități au stabilit trei palete de culori, iar culoarea anului a fost selectată dintre ele și denumită Heart Wood (inima lemnului în traducere).

Foto: dulux.co.uk

Iată mai jos diverse combinații cromatice pentru living și bucătărie în culoarea anului 2018 de la Dulux :

Foto: dulux.co.uk
Foto: dulux.co.uk
Foto: dulux.co.uk
Foto: dulux.co.uk
Foto: dulux.co.uk
Foto: dulux.co.uk

O altă companie internațională, care s-a impus ca una ce indică standardele în materie de culori, mai ales în zona designului grafic, este Pantone.

Specialiștii acestei companii au stabilit culoarea anului ca fiind Ultra Violet și au explicat alegerea lor argumentând că violetul simbolizează atât creativitatea și spiritualitatea interioară, cât și vastitatea cosmosului. Este o culoare asociată introspecției și au considerat că 2018 este un an în care oamenii pot medita atât la ceea ce-i face unici și cum își pot lăsa amprenta în viețile celorlați, dar și la viitor, care pare a fi o vastitate de posibilități de dezvoltare pentru întreaga omenire.

CITEȘTE ȘI: Cum să aveți o sănătate de fier în 2018. Faceți aceste modificări începând de AZI!

Desigur, au luat în calcul și faptul că dezvoltarea sectorului dedicat stării de bine și relaxării, de la saloanele de masaj la cursurile de yoga este în continuă ascensiune, iar aceste spații au fost mereu asociate cu nuanța spiritualității care a fost de multă vreme stabilită ca fiind violet.

Foto: thedecorista.com
Foto: thedecorista.com

Una dintre companiile mari din SUA apreciată de către publicul larg în materie de vopseluri este Benjamin Moore, care a stabilit cu grupul său de specialiști culoarea anului 2018. Aceasta a fost denumită Caliente (în spaniolă înseamnă fierbinte) și este un roșu vivace care simbolizează schimbare, putere, dorință, încredere.

Este o culoare dramatică, îndrăzneață asociată cu fericirea, inteligența ascuțită, o culoare primară, radicală, simbolică.

CITEȘTE ȘI: Care este culoarea anului 2018: Ce trebuie să porţi ca să fii în tendinţe

O poți asocia cu evenimentele importante, dacă te gândești la covorul roșu, cu doza de îndrăzneală arhitecturală dacă iei în calcul regula cu 5% roșu în orice amenajare, cu stimularea activității dacă ai în minte o bibliotecă cu fundal roșu, cu forța de seducție dacă iei în calcul un ruj roșu.

Foto: benjaminmoore.com
Foto: benjaminmoore.com
Foto: benjaminmoore.com
Foto: benjaminmoore.com

CITEȘTE ȘI: Care sunt cele mai GHINIONISTE semne zodiacale în 2018

În concluzie, acest an va fi unul al nuanțelor pline, saturate, intense de unde și ceea ce va urma, adică contraste puternice și alăturări îndrăznețe nu doar de culori, ci și de texturi, materiale și mai ales inserția de tehnologie. Gândiți-vă doar la lumina ecranelor device-urilor care ne umplu zi de zi viața…

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro