FRUMUSETE REVIEW

Trucurile specialistului: Reguli de bază pentru vopsirea părului

Nu întotdeauna se întâmplă ca, atunci când vrei să îți vopsești părul, nuanța finală să fie exact cea pe care o așteptai. De vină sunt mai mulți factori, pe care doar specialiștii cu experință în domeniu îi cunosc. Iată 5 reguli de bază pentru un vopsit perfect. Direct de la specialist.

Cunoscutul hairstylist Cristi Pascu îți detaliază doar cinci dintre regulile de care ar trebui să ții cont atunci când îți dorești să îți schimbi look-ul.

“Am spus-o de multe ori și o repet. Dacă ții la imaginea ta, nu te încăpățâna să faci experimente și să te vopsești acasă. În prea puține cazuri rezultatul este cel dorit. De aceea, lasă-te pe mâna specialistului care știe să jongleze cu proporțiile și știe ce îi trebuie mai exact părului tau pentru a obține acea nuanță dorită”.

Iată 5 reguli de bază pentru un vopsit perfect.

Analiza părului (istoricul).

Aflăm de câte ori a fost vopsit părul și în ce nuanțe. Este indicat să ținem cont de ce anume s-a mai făcut pentru a nu ajunge să ardem părul sau să obținem o cu totul altă culoare. Spre exemplu, o doamnă cu părul decolorat vrea să și-l vopsească platinat. S-a decolorat de trei ori până în acel moment pentru că înainte era brunetă. Dacă pune un blond gri, părul se poate arde pe toată lungimea lui sau exista șanse mari să iasă un blond verzui, remarcă libertatea.ro.

Se poate vopsit din deschis în închis. Invers nu.

Dacă vreți totuși invers, nu o faceți acasă, ci doar la un hairstylist bun. Riscurile sunt sa iasă o culoare neuniformă, nepurtabilă. De exemplu, dacă avem părul vopsit negru sau șaten, cu rădăcină crescută în nuanța naturală, și aplicăm vopsea în nuanță deschisă, va ieși blond la rădăcină, pe lungime portocaliu, iar la vârfuri maron închis aproape de negru.

CITEȘTE ȘI: Greşeala pe care nu trebuie să o faci NICIODATĂ: De ce e GRAV să-ţi smulgi firele de păr alb

STUDIU realizat de psihologi: Cât de atrăgătoare ești în funcție de culoarea părului

Atenție la vopsitul părului alb.

Dacă părul conține mai mult de 30% fire de păr alb, obligatoriu în combinația vopselei trebuie să avem o bază naturală. Altfel, dacă aplicăm de exemplu roșu direct la rădăcină, pe părul alb, va ieși un roșu foarte aprins și în transparență. Dacă în acel roșu punem și șaten mediu, roșul va ieși perfect. Explicația este că părul alb nu prinde culoarea perfect.

Alegerea oxidantului.

Întotdeauna trebuie să ținem cont să folosim oxidantul adecvat. Dacă facem o culoare mai închisă, întotdeauna va fi un oxidant mai slab, de 6% sau 3% (pe o scară de la 1,5 la 12). Când vrem să închidem nuanța, întotdeauna folosim un oxidant intre 1,5 si 6%, niciodată mai puternic întrucât culoarea iese mai deschisă decât ce vrei să faci. Dacă vrei să deschizi o culoare, se foloseste oxidant între 6 și 12% și, cu cât ne dorim o culoare mai deschisă cu atât oxidantul va fi mai puternic. De la șaten la blond punem 12%. Dacă vrem șaten deschis, punem 6%.

Baza.

Trebuie ținut cont de baza pe care se aplică vopseaua. De exemplu, pe ambalajul vopselei din comerț ai în spate un paletar. Ai cumpărat saten, iar, dacă îl pui pe blond sau păr alb, îți iese mai deschis. Dacă pui pe o culoare mai inchisă, iese mai închis. E logic. Dacă ești blondă și vrei șaten, îți iei șaten închis. Rezultatele perfecte ies însă la salon, pentru că hairstylistul știe exact ce proporții să aleagă, cum să așeze culoarea și cât timp o lasă să acționeze”, spune Cristi Pascu.

Comentarii: