LIFESTYLE

Unic în Europa: s-au dat cu mașini istorice de 200.000 de euro la – 20 de grade!

Cel mai tare eveniment de motorsport din Europa a avut loc la Covasna, unde 45 de echipaje și-au testat timp de 5 zile, în 15 probe, dintre care una de noapte, bijuteriile de colecție de sute de mii de euro.

Automobilele care au luat startul în acest raliu pe zăpada, desfășurat la temperaturi de -20 de grade, sunt mașini cu istorie în anii ‘ 80 și ’90 în motorsportul mondial.

„ Ca să poți să concurezi iarna cu mașinile istorice pe drum forestier, înghețat cu zăpadă și cu gheață, este obligatoriu  să mergi anvelope nordice care sunt înguste si au cuie mari. O asemenea competiție nu există în niciun alt loc din Europa”, spune George Grigorescu, maestru al sportului în automobilism, unul dintre organizatorii Romania Historic Winter Rally.

Competiția a ținut 5 zile, a avut 15 probe, dintre care una pe timp de noapte, iar concurenții și-au etalat la start mașinile de sute de mii de euro.

 „Prețurile merg până la 200.000, 300.000 de euro, depinde foarte mult și de povestea mașinii, dacă mașina respectivă a fost pilotată de cineva celebru și are un istoric de genul acesta sau a avut ceva titluri mondiale, prețul poate trece de 1, 2 milioane”, dezvăluie Norris Măgeanu, președintele Federației Române de Automobilism Sportiv.

CITEȘTE ȘI: TRUC genial! Ce se întâmplă dacă pui o MONEDĂ DE 5 BANI în vaza cu flori

Foști campioni mondiali, la start

Norris Măgeanu mai spune și că această competiție a atras zeci de piloți europeni. Această competiție, este la a 5 a ediție și este special gândită pentru mașini istorice. Francezi, belgieni, italieni au aflat de competiție, au prins gustul, sunt foarte mulțumiți de modul în care se întâmplă lucrurile și vin din ce în ce mai mulți”, mărturisește președintele FRAS.

Printre participanți s-au numărat și foști campioni europeni și mondiali de raliuri. „Am avut parte de familia De Mevius, tatăl Gregoire de Mevius, este dublu campion mondial de raliuri și băiatul său. Fiul a venit acum doi ani să cerceteze , iar acum au concurat”, spune George Grigorescu.

 

 

 

Comentarii: