LIFESTYLE

Vedetele care se dezic de litoralul românesc: Ce le nemulțumește

Vedetele care se dezic de litoralul românesc: Ce le nemulțumește. Andreea Marin, Cosmin Seleși și Aurelian Temișan sunt printre cei care nu aleg stațiunile din România.

Ei bine, deși marea este la doar câteva ore de fiecare oraș din România în parte, multe vedete preferă să călătorească cu avionul și să ajungă într-o destinație exclusivistă, unde au servicii mai bune și mai ieftine decât pe plaiurile mioritice. Totuși, sunt și nume publice care nu vor la mare în România din motive personale, precum este Andreea Marin!

Vedetele care se dezic de litoralul românesc: Andreea Marin

Andreea Marin este una dintre personale din showbiz-ul românesc, care refuză să meargă la mare în România, după cum chiar ea a declarat. Ei bine, vedeta nu a luat această decizie privind condițiile sau alte detalii din această sferă, ci pentru că litoralul românesc îi aduce aminte de o mare tragedie din copilăria ei. Mai concret, în timp ce se întorcea de la mare, și-a pierdut mama într-un accident, la vârsta de doar 9 ani.

CITEȘTE ȘI: În spatele râsului său inconfundabil, Rodica Popescu-Bitănescu ascunde tragedii care o apasă

„A existat un moment nefast în copilăria mea… îmi pare rău că stric bucuria cu o întâmplare ce mi-a zdruncinat viața. Plecând de la mare spre casă, noi am avut un accident și mi-am pierdut mama. Aveam 9 ani pe atunci. Și atunci am decis pur și simplu că nu-mi doresc să mă mai întorc acolo. Deci nu mă veți vedea niciodată în vacanțe la noi la mare.

Că am mai avut ceva treabă și am mai mers o zi și m-am întors înapoi, asta e altceva. Dar e o chestiune personală. Pur și simplu e o durere care, deși cumva lăsată trecutului, n-are cum să nu aibă rădăcini acolo în mine. Dar da, din copilărie am amintiri frumoase acolo’, a mărturisit Andreea Marin în cadrul emisiunii ‘Vorbește lumea’ de pe PRO TV.

Vedetele care se dezic de litoralul românesc: Cosmin Seleși

Departe de motivul emoționant și sensibil pentru care Andreea Marin nu merge pe litoralul românesc, Cosmin Seleși a spus clar că nu empatizează deloc cu serviciile de la noi. Mai mult decât atât, refuză să plătească pentru lucruri care nu i se oferă, așa cum scrie în anunț, astfel că mereu o să aleagă o vacanță departe de România.

„De ce aleg Grecia de ani de zile? Înainte de Grecia am ales Bulgaria pentru că copiii mei erau mititei, m-am dus vreo 4-5 ani. Tudor era mic, după aia a venit și Ilinca. M-am dus la Albena, o stațiune închisă, are toate resorturile. La ora 23 se închide absolut tot. Ai șezlongul tău pe plajă. Hotelurile sunt foarte drăguțe, eu, de obicei, aleg hoteluri demipensiune, nu hotel all inclusive. Pentru că înnebunesc, nu-mi place când vin, își cumpără cu roaba, își iau mâncare și așa…’, a spus Cosmin Seleși,

Cosmin Seleși a declarat clar că nu-și permite o vacanță în România. Nu, nu pentru că nu are bani, ci pentru simplul fapt că nu vrea să plătească din banii munciți de el servicii care sunt făcute ‘de mântuială’ sau pentru a primi mâncarea rece.

„Chiar dacă suna ciudat. Nu-mi permit să mă duc la mare la noi. Dacă îți permiți, nu suport ca în momentul în care… eu dacă comand un mușchi de vită sau o tochitură… și e rece….înnebunesc. Ți-o aduce și după oră, se și supără că ai comandat tochitură sau ciorbă de burtă. Se supără pe tine, te și taxează, costă vreo 6 euro o ciorbă. Și, atunci, nu suport, sunt banii pe care eu îi muncesc. De ce să îți plătesc ție acum?

Cresc prețurile de pe 15 iulie la noi pe litoral și o cameră la trei stele e 300 de euro, fără masă. Eu înțeleg. Nu am nimic cu cei de pe litoral, funcționează. Bravo lor!’, a mai continuat Cosmin Seleși, potrivit viva.ro.

Vedetele care se dezic de litoralul românesc: Aurelian Temișan

La fel ca și Cosmin Seleși, și Aurelian Temișan s-a declarat total nemulțumit de ceea ce pune la dispoziție o plajă din România. Deși este de părere că hotelurile au evoluat foarte mult în ultima vreme, nu are de gând să își cheltuie banii într-o vacanță unde meniul, muzica, dar și alte detalii îl fac să se simtă inconfortabil și nefericit.

„E o dezamăgire totală. La serviciile pe care le avem, chiar dacă unele hoteluri au început să arate foarte bine, prețurile hotelurilor sunt mult mai mari față de serviciile pe care ți le oferă în afara hotelului, pentru că nu poți să te duci și să stai doar în hotel. Atunci, dacă încerci să faci un echilibru între ce îți oferă hotelul și ce vezi în afara lui, îți cam vine să pleci. (…) Vara este a evenimentelor în aer liber, fără costuri, ori eu mă respect ca artist. Publicul când te respectă vine să te susțină cumpărând un bilet. Nu poți să pui preț la bilet vara, când toate concerte sunt gratuite’, a explicat Aurelian Temișan, potrivit Unica.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Părinții au motive să se teamă de UNTOLD – Imagini revoltătoare cu sute de minori fredonând obscenități

Ei bine însă, cu siguranță mai sunt vedete care nu ales litoralul românesc din diferite motive, astfel că printre numele mari care nu au fost văzute vreodată la mare în România se numără Inna, Delia, Antonia, Smiley și Gina Pistol, Anamaria Prodan dar și multe altele, care nu au dorit să iasă în față privind acest subiect.

Comentarii: