LIFESTYLE

Vreau să fiu mare!

La 9 ani și 1.20m înălțime, Dalia Dincă și Alessia Albulescu se antrenează câte 6 ore pe zi să ajungă campioane! La primul concurs oficial la care au participat s-au descurcat de minune.

„Am avut emoții mari, dar până la urmă a fost foarte bine”, spune Dalia Dincă, gimnastă la Clubul LPS Cetate Deva.

 „Am avut ceva emoții, dar în final le-am controlat și am reușit să termin concursul cu bine”, spune și Alessia Albulescu, de la Clubul CSM Arad.

Ca să ajungă mari, fetele se antrenează zi lumină. „De obicei, mă pregătesc câte 6 ore în fiecare zi, cu pauză sâmbăta”, mărturisește Dalia.

„Stau la program prelungit, îmi fac acolo temele, apoi merg la antrenamente. Mă antrenez câte 3 ore, cinci zile pe săptămână. În weekend am liber”, povestește Alessia.

Micile aspirante la medalii au și aparate preferate: Dalia e bună la paralele și bârnă, iar Alessia, la sărituri. Deși sunt încă foarte mici, ele știu deja unde vor să ajungă!

„De mică am vrut să fac sport de performanță, vreau să muncesc foarte mult, să ajung la un nivel ridicat. Mă văd la un concurs foarte mare, vreau să ajung campioană olimpică”, este convinsă Dalia.

CITEȘTE ȘI: Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO

Idolii lor, Nadia și Larisa Iordache

Fetele visează cu ochii deschiși la ziua în care se va vorbi despre ele așa cum se vorbește despre gimnastele pe care ele le admiră.

„Vreau să ajung cât mai departe în gimnastică, să devin o mare campioană. Idolul meu e Nadia Comăneci, vreau să fiu ca ea”, recunoaște Alessia.

Și Dalia are o gimnastă model, pe care a avut ocazia să o și cunoască. „Îmi place enorm de Larisa Iordache, am luat și autograf de la ea. Am mers la ea și i-am spus că sunt foarte fericită să o cunosc”, mărturisește Dalia.

 

 

 

 

Comentarii: