LIFESTYLE

Walter Zenga a băgat divorț, Raluca vrea să păstreze numele!

Chiar dacă prima dată a negat că ar avea intenția să se despartă de soția sa, Raluca, iată că Walter Zenga a făcut o mișcare serioasă, contrar a ceea ce susținea. Cel puțin așa anunță tabloidele, că celebrul antrenor, fost mare portar al naționalei Italiei, a introdus deja actele de divorț, încă din luna august.

După 17 ani de dragoste, doi copii și multe lucruri frumoase împreună, fostul antrenor al Stelei și al lui Dinamo s-ar fi mutat deja singur, părăsind vila în care locuia cu soția și cei doi copii. Ba chiar și-ar fi angajat și o armată de avocați care să se ocupe de divorț, cel mai probabil de partaj.

De partea cealaltă, Raluca Zenga nu ar dori sub nicio formă să renunțe la mariaj, la numele de Zenga, un brand extrem de cunoscut, cu care ea s-a mândrit tot timpul. Doar că se pare că italianul nu a mai ținut cont de dorințele Ralucăi, relația fiind extrem de degradată, dacă ar fi să îi credem pe cuvânt pe apropiații celor doi. Sau e suficient să le privim conturile pe rețelele de socializare acolo unde au dispărut pozele cu ei doi.

CITEȘTE ȘI: Teorie incredibilă a specialiştilor: Infidelitatea contribuie la îmbunătăţirea relaţiei de cuplu

”Nu se mai poate salva nimic!”

Pandemia l-a prins pe Zenga în Italia, iar pe Raluca și pe copii în Dubai. Iar asta a contribuit din plin la acutizarea problemelor. Un propiat al cuplului Walter – Raluca Zenga a susținut în Click că totul a culminat cu faptul că antrenorul și-ar fi închiriat un apartament, nemaidorind să se întoarcă în casa familie.

”El s-a mutat din vila în care locuiau împreună într-un apartament închiriat. Distanța și-a spus cuvântul. Nu se mai poate salva nimic din ce a fost între Walter și Raluca”., a spus sursa respectivă în ziar.

 

 

 

 

Comentarii: