REVIEW SANATATE

Încă ne mai îmbată mirosul de tei. Știați însă câte calități au florile și ce legende au țestut în jurul teiului vechii celți?

Nu știu cine a inventat teii în Capitală, dar îi mulțumesc în gând în fiecare zi acum când încă se mai simte mireasma lor, mai ales după o răpăială bună de ploaie. Este una dintre plăcerile începutului de vară, să deschizi geamul și să ți se umple casa de aroma florilor de tei.

Despre parfumul florilor de tei se spune că ne înviorează sufletește. Pentru teutoni, acest arbore era chiar considerat sacru, iar pentru vechii celţii reprezenta adevărul.  Erau convinși că sub influenţa miresmei sale îmbătătoare, oamenii spun doar adevărul. De aceea, poate și poemele lui Eminescu și atâtea cântări și opere în care îndrăgostiţii îşi jurau iubire eternă la umbra unui tei înflorit.

Dar teiul, dincolo de legende și povești. are cu siguranță atâtea de oferit. Ne-o spun studii și oameni de știință, care au descoperit multiplele beneficii ale mult-cântatelor flori de tei.

Citește și: Avertisment pentru părinţi: Plante INTERZISE în casă dacă ai copil mic

Comoară și pentru medicină

Când teii înfloresc, aerul parfumat din jurul nostru relaxează organismul. Nu, nu mai aveți nevoie de un pumn de vitamine, e suficientă o plimbare la ceas de seară pe aleea plină. Foarte răspândit la noi în țară, teiul are peste 25 de specii și este un arbore longeviv, poate să trăiască și 500 de ani.

Despre florile de tei, specialiștii ne asigură că sunt adevărate comori pentru medicină: conțin mucilagii,  taninuri, flavonoide și uleiuri esențiale, scrie click.ro.

Florile de tei au în compoziţie un anumit tip de zahăr care deosebeşte acest ceai de restul prin dulceaţa sa naturală, dar și acid galic şi catecol, precum şi ulei esenţial numit farnesol, care conferă plantelor proprietăţi neurosedative şi antispastice, arată și portalul csid.ro. Teiul reduce inflamaţiile de la nivelul aparatului respirator şi este astfel de mare ajutor celor care suferă de viroze sau răceli.

Tratamentele naturiste cu flori de tei sunt renumite prin efectul lor în afecțiunile pulmonare, stări gripale, tuse cronică și convulsivă, astm  bronșic, răceli, ajutând la eliminarea secrețiilor bronșice.

Comentarii: