LIFESTYLE NUTRITIE

Află de ce a slăbit Fuego 25 de kilograme! Ce s-a întâmplat cu îndrăgitul artist

Fanii cântăreţului s-au întrebat, la un moment dat, dacă nu cumva Fuego a păţit ceva. Dacă e bolnav, dacă suferă din dragoste sau dacă e prea obosit. Slavă Domnului, Paul Surugiu este însă mai bine ca niciodată.

Atunci care ar fi fost secretul lui Fuego? Pierderea în greutate într-un timp record după ce a urmat o dietă personalizată.

Fuego a dezvăluit pentru Viva că a reuşit să slăbească, în total, 25 de kilograme. Iar de primele 20 a scăpat în primele două luni de dietă. Nimic nu reuşeşte dacă nu există voinţă şi sacrificii culinare, spune cântăreţul, care explică şi motivele pentru care a pus picioarul în prag.

”Am slăbit pentru că ajunsesem în pragul în care efectiv eu nu mai puteam să suport ce văd. Apoi, începuse să fie dificil să mă îmbrac sau să mă încalţ. Şi atunci am spus STOP!”, povesteşte artistul în revista Viva.

Citeşte şi: Dezvăluiri din viaţa Andreei Esca: Ce trucuri a folosit pentru a-l cuceri pe soţul ei

Şi-a schimbat complet viaţa

”E nevoie de o schimbare radicală a regimului meu alimentar. Nu a existat vreo miraculoasă reţetă care să mă facă mai slab cu aproape 20 de kilograme, căci atât am dat jos în aproape două luni. Mi-am impus să nu mai mănânc şi am încercat să duc această luptă cu mine, câteva zile. Apoi am renunţat definitiv la pâine, dulciuri, fructe, carbohidraţi şi mâncăruri pline de grăsimi. Merele verzi mi-au fost aproape, la fel ca şi fructele de pădure, brânza uşoară şi carnea la grătat”, mai spune Fuego.

Recunoaşte totuşi că e greu să ţii greutatea în frâu: Am încercat să respect, pe cât se poate, deşi e greu cu programul meu de artist, nişte ore de masă. Şi în felul acesta, motivat la maximum, am slăbit. De atunci, din octombrie, anul trecut, încerc să mă menţin”, continuă cântăreţul.

Dacă mai mai ia câteva kilograme, le dă jos rapid şi tot aşa. “Şi sunt mândru că mi-am schimbat stilul de viaţă, că am mai multă grijă la ce mănânc, că nu mai fac excese şi în acelaşi timp, pot, din când în când, să-mi fac şi anumite pofte”, încheie popularul solist.

Comentarii: