SANATATE

ATENȚIE: Băutura pe care o bei în fiecare dimineață poate cauza această boală

healthline.com

Consumul de cofeină poate avea atât beneficii, cât și riscuri pentru sănătate. O echipă de cercetare australiană sugerează că excesul de cofeină poate fi corelat cu un risc mai mare de osteoporoză.

Multe persoane beau măcar o cafea dimineață, atât pentru a primi o doză de energie, cât și datorită plăcerii gustului. Pe de o parte, cofeina poate contribui la o concentrare mai bună, la pierderea kilogramelor în plus, la digestie și la îmbunătățirea performanțelor sportive, dar pe de altă parte, mai ales când e consumată în exces, poate înrăutăți simptomele depresiei, poate crește zahărul din sânge, poate declanșa atacurile de gută sau insomniile.

Cercetând efectele cafelei asupra modului în care rinichii reglează calciul în organism, oamenii de știință de la Universitatea Australia de Sud au descoperit că dozele mari de cofeină (circa 800 mg) consumate într-o perioadă de șase ore aproape au dublat cantitatea de calciu pierdută prin urină. Acesta este primul studiu care a raportat impactul dozei mari de cofeină pe termen scurt asupra clearance-ului renal al calciu, sodiului și creatininei la adulții sănătoși, potrivit doc.ro.

CITEȘTE ȘI: Cum să bei cafeaua dacă ai dureri de stomac: La ce să ai grijă

8 căni de cafea zilnic cresc mult riscul de osteoporoză

Odată cu această „cultură a cafelei” aflată în creștere, este important ca oamenii să înțeleagă efectele asupra sănătății ale alimentelor și băuturilor pe care le consumă. Potrivit cercetătorilor, cofeina este unul dintre cele mai utilizate medicamente recreative din lume, 80% dintre adulți consumând cel puțin o băutură pe bază de cofeină în fiecare zi.

Cofeina este un stimulent obișnuit, consumat în cantități mari de oameni care lucrează în schimburi, de studenți în sesiune, dar și de alte persoane, inclusiv de adolescenți, pentru a combate somnolența și a rămâne în alertă. Dar, deși cafeaua are avantajele sale, este important să se recunoască faptul că, dacă e consumată în cantități prea mari, poate avea dezavantaje, unul dintre acestea fiind modul în care rinichii elimină calciul din corp.

Rezultatele studiului de față arată că persoanele care consumă 800 mg de cofeină pe parcursul unei zile obișnuite de lucru vor avea o creștere de 77% a calciului în urină, creând un potențial deficit care le-ar putea afecta oasele. Osteoporoza este o boală cronică, dureroasă și debilitantă care face oasele mai puțin dense și mai susceptibile la fracturi. Mai frecventă la femeile de peste 50 de ani, apare atunci când oasele pierd calciu și alte minerale mai repede decât organismul le poate înlocui.

Acest studiu clinic dublu-orb a urmărit participanții mestecând o gumă cu cofeină sau o gumă placebo timp de cinci minute la intervale de două ore pe o perioadă de tratament de șase ore (cofeină totală 800 mg). În timp ce obiectivul principal de cercetare a fost de a examina impactul consumului de cofeină asupra stării de veghe și a altor factori, acest sub-studiu a avut ca scop evaluarea impactului consumului de cofeină asupra clearance-ului renal al calciului.

Autorii studiului afirmă că înțelegerea impactului pe termen lung al consumului ridicat de cofeină este deosebit de important pentru grupurile de populație cu risc crescut. Aportul mediu zilnic de cofeină este de circa 200 mg, adică aproximativ două căni de cafea. Deși opt căni de cafea (adică 800 mg de cofeină), pot părea multe, există grupuri de populație care beau atât de multă.

Oamenii aflați la risc de a se confrunta cu efectele nocive ale cofeinei ar putea include adolescenții care consumă nu neapărat cafea multă, cât băuturi energizante în exces, iar acestea conțin și mai multă cofeină decât cafeaua. Aceștia se află la un risc și mai mare de probleme de sănătate deoarece oasele lor sunt încă în curs de dezvoltare.

Sportivii profesioniști care utilizează cofeină pentru îmbunătățirea performanței, precum și femeile aflate în post-menopauză care au adesea un nivel scăzut de calciu din sânge din cauza modificări hormonale sunt, de asemenea, la risc de efecte grave dacă beau multă cofeină. De asemenea, niveluri ridicate de cofeină se consumă și în rândul lucrătorilor în schimburi care trebuie să rămână atenți în timpul nopții, precum și în rândul militarilor care utilizează cofeină pentru a combate privarea de somn în misiuni.

Așadar, concluzionează investigatorii, cofeina în cantitate moderată are cu siguranță avantajele sale, însă înțelegerea modului în care consumul excesiv ar putea crește riscurile unei boli extrem de prevenibile, cum ar fi osteoporoza, este importantă. Mai departe, cercetătorii intenționează să exploreze și impactul diferitelor niveluri de cofeină asupra sănătății osoase pe termen scurt și lung.

Cât de multă cofeină se poate consuma în siguranță?

Mayo Clinic precizează că până la 400 mg de cofeină pe zi (adică cel mult 4 căni de cafea obișnuită preparată în casă) pare a fi o cantitate sigură pentru majoritatea adulților sănătoși. Atenție, însă, conținutul real de cofeină din băuturile din comerț variază foarte mult, în special pentru băuturile energizante.

Cofeina sub formă de pulbere poate furniza niveluri toxice, potrivit Administrației SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA). Doar o linguriță de cofeină pudră echivalează cu aproximativ 28 de căni de cafea. Astfel de niveluri ridicate de cofeină pot provoca probleme grave de sănătate și în cele din urmă decesul.

Deși consumul de cofeină poate fi sigur pentru adulții sănătoși, cei care iau medicamente trebuie să ceară sfatul medicului legat de consumul de cofeină. De asemenea, cofeina nu ar trebui consumată de copii, iar adolescenții și adulții tineri trebuie să fie avertizați cu privire la aportul excesiv de cofeină și la amestecul cofeinei cu alcool sau medicamente.

CITEȘTE ȘI: Sănătate într-o ceașcă de cafea: Condimentul care îi dă un gust aparte – Protejează inima și reduce riscul de cancer

La fel, femeile însărcinate sau care încearcă să rămână însărcinate și cele care alăptează ar trebui să ceară sfatul medicului legat de câtă cafea pot bea pe zi (în general, recomandarea este de a se limita consumul de cofeină la o cană de cafea, cel mult două, pe zi).
Cât despre persoanele care se confruntă cu insomnii în mod regulat, acestea nu trebuie să consume cafea și alte alimente sau băuturi cu cofeină cu 3-6 ore înainte de culcare.

Dacă bei mai mult de patru căni de cafea pe zi, încearcă să reduci treptat cantitățile – de exemplu, poți începe să bei într-o cană puțin mai mică sau să pui în cană ceva mai puțină cafea decât până acum.

Comentarii: