Telefonul este, practic, cel mai bun prieten al nostru, reiese dintr-o cercetare facuta de Kaspesky Lab si B2B International. 29% dintre respondenti isi iau dispozitivul mobil cu ei in baie, iar 25% ii incredinteaza secrete pe care nu vor sa le mai stie altcineva. Totusi, increderea aceasta i-ar putea pune pe utilizatori in pericol, pentru ca dispozitivele lor pot fi atacate, iar informatiile personale expuse in public.

 

Studiul a relevat faptul ca marea majoritate (87%) pastreaza informatii importante, confidentiale si uneori de neinlocuit pe smartphone, inclusiv parole, mesaje, fotografii, persoane de contact, fisiere si multe altele. Un respondent din patru spune ca dispozitivul sau contine informatii delicate, pe care nu ar vrea sa le vada altcineva.

In plus, aceste dispozitive sunt luate si folosite pretutindeni, inclusiv la serviciu (52%), in masina (41%), in mijloacele de transport in comun (39%), in pat (58%) si chiar in baie (29%).

In afara casei, aceste dispozitive implica potentiale riscuri, printre care pierderea sau furtul, dar si atacul din partea infractorilor cibernetici, cu intentia de a fura informatii sau chiar de a spiona utilizatorul. Dispozitivele care sunt folosite in retele Wi-Fi publice sunt si mai vulnerabile la atacuri. Cu toate acestea, putini respondenti isi iau masuri pentru a reduce riscurile. Studiul a aratat ca doar 26% dintre utilizatori isi ajusteaza activitatea online atunci cand se afla intr-o retea Wi-Fi publica, in ciuda faptului ca hackerii pot intercepta usor informatiile si parolele. In plus, numai aproximatv jumatate (47%) profita de optiunile de securitate ale dispozitivului, cum ar fi blocarea la distanta sau gasirea lui.

Impactul pe care il are faptul ca nu luam masuri de precautie poate fi semnificativ. Potrivit studiului, un sfert dintre cei care si-au pierdut dispozitivul sau carora le-a fost furat au descoperit ca s-au aflat informatii personale sau secrete.

Acest lucru nu inseamna, insa, ca utilizatorii sunt – automat – in siguranta atunci cand se afla acasa. Aici, se confrunta uneori cu riscuri si mai mari, in special in locuri “delicate” cum ar fi dormitorul sau baia, atunci cand un dispozitiv atacat ar putea sa deschida camera video.

“Legatura de incredere dintre utilizatori si dispozitivele lor ii poate face sa uite de securitate. E greu sa ne imaginam ca un obiect pe care il purtam cu noi peste tot si la care apelam pentru orice ar putea sa devina o amenintare. Dar se poate si chiar se intampla. Daca nu apreciem corect riscurile potentiale si nu ne protejam dispozitivele si informatiile, riscam sa pierdem date confidentiale, bani sau chiar sa ne pierdem identitatea. Camera video pe care o folosim pentru a privi in afara poate fi atacata si intoarsa catre noi. Siguranta nu e ceva optional, pur si simplu”, a declarat Peter Aleshkin, Head of Consumer Marketing, Emerging Marketing, Kaspersky Lab, conform yoda.ro.

Kaspersky Lab le recomanda utilizatorilor sa-si seteze parole complexe pentru dispozitive si pe conturile lor online, sa instaleze o solutie de securitate de incredere, cum este Kaspersky Total Security – multi-device si sa aiba grija cand acceseaza site-uri si descarca aplicatii, mai ales daca sunt conectati la retele Wi-Fi nesigure.