SANATATE

Când scade glicemia: Primul lucru pe care trebuie să-l faci pentru a o echilibra

avantaje.ro

Hipoglicemia este definită ca fiind concentrația de glucoză în sânge care scade sub o valoare de 70 mg/dl. Deși multă lume se gândește la diabet ca la o boală care presupune o glicemie mare (hiperglicemie), medicamentele pe care le iau pacienții cu diabet pot să scadă concentrația de glucoză din sânge prea mult, iar acest lucru poate fi periculos.

Cauze hipoglicemie

Hipoglicemia poate fi reactivă sau non-reactivă. Fiecare dintre cele două tipuri are cauze diferite. Hipoglicemia reactivă apare în decurs de câteva ore după masă, iar organismul produce prea multă insulină, ceea ce cauzează glicemia reactivă. Dacă o persoană care hipoglicemie reactivă, înseamnă că are riscul de a face diabet. Hipoglicemia non-reactivă nu este neapărat legată de mese, ci paote fi cauzată de o boală, potrivit doc.ro.

CITEȘTE ȘI: Condimentul care reglează nivelul glicemiei și are un puternic efect antidiabetic: Se găsește în orice gospodărie

Cauzele hipoglicemiei non-reactive sau „pe nemâncate” pot fi:

  • unele medicamente, precum acelea pentru insuficiență renală; consumul excesiv de alcool;
  • orice boală care afectează ficatul, inima sau rinichii;
  • unele tulburări de alimentație, precum anorexia;
  • sarcina

În cazuri rare, o tumoră a pancreasului poate determina corpul să producă prea multă insulină sau o substanță asemănătoare insulinei, rezultând astfel hipoglicemia. Și tulburările hormonale pot cauza hipoglicemia, deoarece anumiți hormoni controlează nivelul glucozei.

Potrivit cercetătorilor, o formă rară și severă de hipoglicemie ar putea fi genetică. Oamenii de știință de la Universitatea din Cambridge spun că o mutație în gena AKT2 este de vină. Această genă joacă un rol critic în reglarea semnalului insulinei către țesuturile corpului. O ușoară modificare a acestei gene lasă semnalul parțial „deschis”, determinând organismul să acționeze ca și când insulina ar fi prezentă constant în corp, prin urmare, reducând foarte mult nivelul glicemiei și ducând la instalarea hipoglicemiei.

Există câteva categorii de persoane care sunt mai predispuse la crizele de hipoglicemie: diabeticii care sunt dependenți de insulină (persoanele cu diabet de tip 1); diabeticii care au tratament medicamentos cu administrare orală (persoanele cu diabet de tip 2); bolnavii care au un deficit de hormoni hipofizari; bolnavii cei care au deficit de glucagon; bolnavii cu insuficiență suprarenală; pacienții cu unele boli hepatice; femeile cu sindromul ovarelor polichistice; persoanele care au o alimentație care nu conține suficiente substanțe hrănitoare; persoanele vârstnice cu diabet.

Simptome hipoglicemie

Fiecare individ reacționează diferit la fluctuațiile glicemiei. Unele simptome frecvente ale hipoglicemiei sunt:

  • amețeală
  • senzație de foame extremă
  • durere de cap
  • confuzie
  • lipsa puterii de concentrare
  • transpirație
  • tremurături
  • vedere încețoșată
  • schimbări de personalitate.

Este posibil ca o persoană să sufere de hipoglicemie și fără să aibă vreun simptom evident.

Corectarea rapidă a nivelului glicemiei

Atunci când glicemia a scăzut foarte mult, este esențial să mănânci acele alimente care conțin carbohidrați. Dacă ai diabet, încearcă să ții la îndemână câteva gustări bogate în carbohidrați. Unele gustări bune, care te vor ajuta să corectezi rapid nivelul glicemiei, sunt: batoanele cu cereale (granola), fructele proaspete sau cele uscate, sucul de fructe, covrigeii, fursecurile. De asemenea, poți lua tablete cu glucoză, pentru a crește rapid glicemia, dacă valoarea este prea scăzută.

CITEȘTE ȘI: Pâinea de care diabeticii au nevoie: Ajută la scăderea glicemiei

Alimentația recomandată în cazul hipoglicemiei

Hipoglicemia reactivă determină scăderea concentrației de glucoză în sânge într-o fereastră de circa 4 ore după masă. Consumând anumite alimente, glicemia va crește, însă persoanele care au hipoglicemie produc mai multă insulină decât au nevoie atunci când mănâncă. Acest exces de insulină duce la scăderea bruscă a glicemiei.

Alimentația recomandată în cazul hipoglicemiei se bazează pe câteva reguli simple: mănâncă porții mici, la fiecare 3-4 ore, pe parcursul zilei, în locul celor 3 mese mari; evită alimentele bogate în grăsimi săturate sau grăsimi trans; alege alimente cu un indice glicemic scăzut; elimină din dietă sau consumă mai rar zaharuri rafinate sau procesate; alege carbohidrați complecși și evită-i pe cei simpli; elimină sau redu consumul de băuturi alcoolice; nu amesteca niciodată alcoolul cu sucul de fructe, bogat în zahăr; alege surse de proteine slabe; mănâncă alimente bogate în fibre solubile.

Comentarii: