NUTRITIE SANATATE

Când trebuie să adaugi verdețurile în mâncare?

Verdețurile se pot împărți în două mari categorii, clasificare făcută în funcție de structura frunzei: verdețuri ferme sau delicate.

Cele ferme tind să ofere o aromă mai pătrunzătoare și consistentă, pe când cele delicate au o aromă mai fructată.

CITEȘTE ȘI: Verdețuri la congelator? Vezi ce GREȘEALĂ faci fără să știi!

Când trebuie să adaugi verdețurile în mâncare?

Dintre verdețurile ferme fac parte: rozmarinul, oregano, cimbrul, dafinul și salvia.

Datorită structurii frunzelor, cât și a moleculelor componente ale uleiurilor lor, cel mai indicat ar fi să le adaugi la începutul gătirii, pentru a avea timp ca moleculele aromate să difuzeze și astfel să pătrundă în mâncare, la potențialul lor maxim.

Când trebuie să adaugi verdețurile în mâncare?

Din categoria verdețurilor delicate fac parte: pătrunjelul, mărarul, busuiocul, coriandru, ceapa pitică cunoscută sub numele de chives, tarhonul, menta.

Moleculele volatile ale acestor plante se evaporă rapid, așa că cel mai indicat ar fi să le adaugi în mâncare doar cu câteva minute înainte de a fi gata sau presărate deasupra. Adăugându-le prea repede în preparatele culinare, acestea își vor pierde aromele, care vor fi distruse de căldură.

CITEȘTE ȘI: Planta care stimulează producția de celule roșii și întărește imunitatea

Iată și un truc important pentru a păstra verdețurile proaspete mai mult timp: puneți legătura de verdeață într-un pahar cu apă rece și păstrați-l la frigider folosind doar cât aveți nevoie zilnic.

În felul acesta, verdeața își va păstra culoarea multe zile, iar mâncarea va fi aromată și colorată.

Comentarii: