NUTRITIE

Ce trebuie să știi despre carnea de porc înainte de sărbători – Când e sănătoasă, cum trebuie preparată și ce conține

taste.com.au

Produsul vedetă al Sărbătorilor de iarnă este carnea de porc. Unul din cele mai versatile alimente şi economice, în acelaşi timp, dacă ne gândim că fiecare parte a acestui animal poate fi valorificată culinar. În cele ce urmează vă prezentăm un ghid al cărnii de porc, ce părţi pot fi consumate şi în ce mod.

Carnea de porc – beneficii pentru sănătate

Carnea de porc este un aliment cu un înalt conţinut proteic, săţios, şi care asigură un necesar considerabil de vitamine şi minerale. 100 de grame de carne de porc de calitate furnizează organismului 15% din doza zilnică recomandată de fier, 30 % din DZR de zinc, magneziu, o serie de compuşi ai vitaminelor B şi D.

Preparatele din carne de porc susţin dezvoltarea sistemului osos şi muscular al copiilor şi asigură nevoile de dezvoltare musculară şi neuromotorie a adolescenţilor, potrivit csid.ro.

CITEȘTE ȘI: Reguli de bază pentru cumpărăturile de Sărbători: Cum alegi carnea proaspătă de porc, pui sau vită

Carnea de porc – utilizare

Porcul are 12 secţiuni care pot fi tranşate şi utilizate, după cum urmează:

1. cap şi bot – piftie
2. ureche – piftie, toba (alături de limbă şi alte organe, coadă şi şorici)
3. creier – friptură, pane
4. garf – friptură
5. cotlet – friptură, grătar, friptură cu sos
6. muschi – friptură, rulade
7. pulpă – tocătură, gulaş, tocăniţe
8. cap de piept şi fleică – friptură la cuptor, grătar
9. piept cu os – friptură, mâncăruri cu sos, înăbuşit la cuptor cu legume
10. spată – mâncăruri
11. guşă – tocătură
12. picioare – piftie

Carnea porc – cum o gătim sănătos şi cu gust

Fierberea, grătarul sau prepararea în cuptor sunt alternativele cele mai sănătoase. În cazul fripturilor, se recomandă întâi îndepărtarea părţilor grase, a pieliţelor şi tendoanelor.

Bucăţile cele mai bune pentru o friptură suculentă sunt muşchiul, spata, cotletul, ceafa, fleica. Carnea trebuie scoasă din frigider cu 10-20 de minute înainte de preparare.

Ideal, trebuie uscată cu un şervet. Dacă alegeţi varianta de friptură la cuptor, e bine să o rumeniţi 2-3 minute în tigaie, la foc iute. În acest fel se creează o crustă crocantă, se mai elimină din grăsime, în timp ce rămâne suculentă în interior.

Tocăturile se prepară din părţile mai tari – pulpă, spată, guşă. În cazul lor, nu trebuie îndepărtată toată grăsimea – ea se va topi la fiert. Cu condiţia ca în compoziţie sau în oala în care preparaţi sarmalele, de exemplu, să nu mai adăugaţi ulei.

Secrete pentru piftia perfectă

Cel mai solicitant preparat din carnea de porc o reprezintă piftia. Acest fel de mâncare necesită timp şi răbdare. Pentru o piftie clară, curată şi gustoasă sunt necesare până la 6 ore de fierbere, la foc mic.

Spuma trebuie adunată în mod constant, iar pereţii oalei curăţaţi de urmele închise la culoare.
Cu câteva minute de oprirea fierberii, focul daţi focul mare, astfel încât grăsimea se va retrage către pereţii vasului, de unde poate fi colectată mai uşor.

Carnea de porc – contraindicaţii

  • În primul rând, nu exageraţi cu consumul. 100 de grame de carne de porc pe zi este o cantitate rezonabilă.
  • Nu o asociaţi cu brânzeturi, cartofi prăjiţi, orez.
  • Asiguraţi-vă că este preparată cum trebuie. Carnea insuficient gătită poate aduce infecţii cu trichinella, toxoplaxma, tenia.
  • Deşi o friptură merge întotdeauna cu un vin bun, nu exageraţi cu alcoolul. Procesarea cărnii de porc şi a alcoolului solicită la maxim ficatul.
  • Carnea de porc- combinaţii ideale
  • Friptura de porc se asociază foarte bine cu legume verzi sote sau la abur: fasole verde, sparanghel, mazăre sau salate.În cazul pulpei de porc la tavă, un sos de roşii adăugat spre finalul preparării poate aduce un plus de gust şi frăgezime. Ardeiul iute la sarmale ajută metabolizarea şi arderea grăsimilor.

CITEȘTE ȘI: Adevărul pe care medicii NU ni-l spun! DE CE carnea de porc e mai sănătoasă decât cea de vită sau pui

Cum să faci marinada perfectă

Frăgezirea cărnii se face fie prin baterea cu ciocanul de sniţele, fie prin păstrarea ei la marinat pentru câteva ore. Prima metodă poate duce la ruperea fibrelor şi eliminarea sevei care asigură savoare unui fripturi. Marinada aduce un plus de gust, cu condiţia să nu exageraţi cu condimentele.

Ingrediente pentru marinadă:

  • 2 linguri de ulei de masline extravirgin
  • 100 ml vin alb, sec
  • sare, piper dupa gust
  • ½ linguriţă boia de ardei dulce
  • cimbru uscat mărunţit
  • 1 linguriţă muştar (de preferat cu miere)

Se amestecă toate ingredientele până ajung sub forma unei paste. Carnea se masează cu acest amestec. Se acoperă cu folie alimentară şi se dă la frigider pentru câteva ore.

Comentarii: