NUTRITIE SANATATE

Combinația de miere cu propolis ajută la vindecarea rapidă a leziunilor

Mierea este cel mai cunoscut și apreciat produs apicol, cu un conținut în cea mai mare parte de zahăr, alături de aminoacizi, vitamine, minerale, fier, zinc, antioxidanți.

Este folosită în principal ca îndulcitor natural, dar și ca agent antiinflamator, antioxidant și antibacterian.

CITEȘTE ȘI: Ce efect are mierea asupra colesterolului

Combinația de miere cu propolis ajută la vindecarea rapidă a leziunilor

Administrată oral, se crede că mierea poate calma tusea, în timp ce aplicată local, pe piele are capacitatea de a vindeca arsurile și de a promova vindecarea rapidă a leziunilor.

Alături de miere, albinele produc și propolis, un clei natural în care micile lucrătoare adaugă substanțe pe care le colectează de pe plante și copaci.

Această substanță ceroasă protejează stupul de intruși, dar poate și să trateze o gamă variată de afecțiuni de sănătate. Din cele mai vechi timpuri, propolisul a fost folosit medicinal datorită proprietăților antimicrobiene, antioxidante, anti-ulceroase și antitumorale.

Atât mierea, cât și propolisul au proprietăți antimicotice, antibacteriene și antiinflamatoare cu beneficii asupra vindecării arsurilor și rănilor superficiale de la nivelul pielii.

Combinația de miere cu propolis ajută la vindecarea rapidă a leziunilor

Mierea și propolisul pot avea beneficii pentru sănătate pentru inhibarea microbiană și grăbirea vindecării rănilor.

Mierea naturală are efecte uimitoare asupra gâtului inflamat pe fondul răcelilor comune sau al afecțiunilor ce pot să apară la nivelul tractului respirator superior.

Propolisul poate ajuta la tratarea infecțiilor gurii și gâtului, precum și al cariilor dentare. Mierea cu propolis are efecte benefice în unele boli de la nivelul cavității bucale precum stomatita, halitoza și în boala parodontală.

Mierea cu propolis este un produs natural sigur pentru consum. Pentru că atât mierea, cât și propolisul pot provoca unele reacții alergice persoanelor sensibile și celor care se cunosc cu alergii este bine să fie evitat consumul acestor produse.

CITEȘTE ȘI: Efecte uimitoare ale dietei cu miere: Ajută nu doar la slăbit, ci şi la circulaţia sângelui, la ten, sinusuri

Administrarea de miere cu propolis o lungă perioadă de timp și excesul cantitativ pot determina unele reacții adverse precum disconfort și tulburări digestive.

Comentarii: