REVIEW

Concluzie uimitoare a experților: De ce este mai sănătos să NU speli cana de cafea de la birou

Obişnuieşti să speli cana de cafea de la locul de muncă după fiecare utilizare sau mai degrabă o foloseşti zile întregi fără să o cureţi? Iată ce spun specialiştii despre acest obicei.

Potrivit Wall Street Journal, este în regulă să nu îţi speli cana de cafea de la o utilizare la alta, câtă vreme eşti singura persoană care bea din ea. Ba mai mult, s-ar putea ca aceasta să fie varianta mai sănătoasă, când vine vorba de cana de la birou.

Jeffrey Starke, expert în materie de boli infecţioase, atenţionează, însă, cu privire la tipul de cafea pe care îl consumi şi necesitatea de a spăla cana de cafea. „Dacă bei cafeaua cu frişcă sau zahăr şi o laşi nespălată pe parcursul unui weekend, cu siguranţă poate apărea mucegai.”

CITEȘTE ȘI: Oamenii de știință au stabilit: Ora ideală pentru cafeaua de dimineață

Nu te-ai fi gândit: De ce este bine să punem UNT în cafea

În rest, nu ar trebui să îţi faci probleme. „Dacă aş lua mostre de pe o cană de cafea nespălată, probabil că aş găsi microbi. Dar amintiţi-vă că majoritatea vin de la persoana care a folosit-o. Chiar dacă bei din ea când eşti bolnav, e destul de greu să te infectezi din nou, fiindcă majoritatea virusurilor nu trăiesc atât de mult în afara organismului.”

Ba mai mult, specialiştii spun că a lăsa cana nespălată este o variantă mai sigură, mai ales la birou, unde alternativa ar fi să o cureţi cu un burete de vase comun.

„Buretele din bucătărie are probabil cel mai mare număr de bacterii dintre toate obiectele din birou”, explică Starke.

Comentarii: