LIFESTYLE

Credeați că știți chiar tot despre Gigi Becali? Milionarul a construit o biserică în pădure și… nu se mai dă cu parfum

sursa: gsp.ro

Gigi Becali face donații peste donații la mănăstiri, merge în pelerinaje sfinte, ajută lăcașurile Domnului care au nevoie de spriijin, a făcut pe voluntarul în noaptea de Înviere și a împărțit lumină. De dragul credinței, pe care ce-i drept că uneori o afișează ostentativ, e în stare de orice. Surpriza cea mare a dezvăluit-o într-un interviu la România TV.

„Am construit o mănăstire în taină, una de care nu știe nimeni. Trebuie să mergi o oră pe potecă. Joi, la denia celor 12 Evanghelii, am luat și cei mai buni 3 cântăreți de muzică psalmică, cei mai buni din tot globul. Au venit cu mine și am fost acolo 50 de persoane în biserica aia. Vreo 30 de măicuțe și vreo 20 de bărbați, pustnici de prin toate locurile. Am făcut o slujbă și le-am spus dinainte: «Seara asta vom sta vreo 3 ore în Rai». Știam cum cântă diaconii ăștia.”, a spus Becali, mărturisind că la slujbă l-a luat cu el și pe fostul arbitru Alexandru Tudor, angajatul său acum și un personaj foarte apropiat de biserică.

”Acum mi-a dat Alexandru Tudor mesaj, «Adevărat că am fost 5 ore în Rai». Îl iau cu mine peste tot, e adevărat că are credința mai mare decât mine”, a mai povestit Gigi Becali.

CITEȘTE ȘI: Gigi Becali s-a testat de coronavirus și a ieșit negativ! De ce nu îi este frică de virusul ucigaș, ce crede că îl apără

A renunțat la parfum pentru că e… ispită!

Tot în acel interviu, Becali a mai vorbit despre un sacrificiu mai inedit pe care l-a făcut în numele credinței. A renuțat să mai folosească… parfum pentru !

„Aveam parfum de 5.000 de euro, era o sticluță mică. Toată lumea mă întreba ce e ăla, nimeni nu mai avea în țara asta. Mă întrebau și fetele, voiau pentru prietenii lor. Acum eu nu mă mai dau deloc. Nu mai am nevoie. Igienă personală e spălatul, parfumul e altceva. Nu mai dau! Nu-mi vine să cred că dădeam mii de euro pe ele. Nici nu știau bărbații din România de așa ceva, ei dormeau”, a continuat Becali la România TV.

”Dar acum nu mai vreau parfum. Nu mai vreau păcate. Care e problema dacă nu mă mai dau cu parfum? Nu mă mai interesează, parfumul e deșertăciune, e păcat. De ce? Pentru că ispitește! Femeile miroseau parfumul ăla și ispiteam. Parfumul este excitant, nu e așa? E o chestie științifică, gata, n-are rost să intrăm pe tema asta”, a explicat Gigi.

 

 

 

 

Comentarii: