SANATATE

Cu ce sunt tratați românii infectați cu COVID-19

Foto: weforum.org

Potrivit șefului secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, tratamentul urmat a inclus medicamente folosite împotriva gripei și a infecției cu HIV, schema de tratament fiind stabilită de Adrian Streinu-Cercel, iar rezultatele au fost rapide.

”Patru dintre persoanele infectate s-au vindecat (…) Aceşti pacienţi au beneficiat de un tratament antiviral specific care se pare a fost eficient deoarece la 2-3 zile de la administrarea acestui tratament, ei deveneau negativi”, a spus Virgil Musta, şeful Secţie Boli Infecţioase din Timişoara.

În paralel cu încercările de tratare a COVID-19, în străinătate continuă cercetările pentru crearea unui vaccin împotriva coronavirusului.

 Citește și: Mit sau adevăr? Cât slăbești de fapt dacă renunți la pâine

Britanicii caută voluntari pentru găsirea unui vaccin

O echipă de cercetători din Marea Britanie vine cu vești îmbucurătoare în contextul epidemiei de coronavirus, agentul patogen care a îngrozit întreaga lume. Oamenii de știință au făcut un pas important în cursa contra cronometru pentru conceperea mult-așteptatului vaccin care să pună capăt epidemiei.

Un laborator din Londra îi plătește cu 3.500 de lire sterline pe cei care se oferă voluntari să testeze vaccinul împotriva coronavirusului. Concret, potrivit publicației The Sunday Times, un laborator din Londra se pregătește deja pentru demararea fazei de testare a vaccinului care speră să stopeze răspândirea virusului și, pentru a-i convinge pe britanici să se alăture acestui demers, îi ademenește cu sume impresionante de bani.

3.500 de lire sterline va primi fiecare voluntar „pentru a petrece două săptămâni relaxându-se în fața televizorului, jucând jocuri video sau citind o carte. Însă toate aceste lucruri au și un preţ. Voluntarii vor fi infectați cu noul coronavirus și vor fi izolați, timp de 14 zile, fără niciun contact fizic cu lumea exterioară, într-un laborator din estul Londrei”.

Pentru experimentul global ce își propune să aducă omenirea cu un pas mai aproape de sfârșitul epidemiei, oamenii de știință au nevoie de cel puțin 24 de persoane. Acestea vor fi plătite simultan pentru a-și da acordul să fie infectate cu COVID-19.

 

Sursa: Capital

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii: