LIFESTYLE

Cum s-au cunoscut Andreea Bălan și Victor Cornea: De ce diferența de vârstă dintre ei nu a fost o barieră

Cum s-au cunoscut Andreea Bălan și Victor Cornea: De ce diferența de vârstă dintre ei nu a fost o barieră. Andreea Bălan susține că nu se teme de diferența de vârstă de nouă ani dintre ea și Victor Cornea, pentru că iubirea lor e profundă și a avut întotdeauna convingerea că se cunosc din alte timpuri. Artista mărturisește că au fost compatibili de la prima întâlnire și că asemănarea dintre ei e evidentă. Relația pe care o trăiesc e una liniștită și benefică pentru amândoi.

Andreea Bălan își amintește că prima întâlnire dintre ea și sportiv a durat 12 ore. Victor Cornea a avut o zi pauză și a venit să o vadă, după ce o vreme vorbiseră pe rețelele de socializare. Artista a plecat îndrăgostită, iar de atunci povestea lor se scrie altfel în fiecare zi. Andreea Bălan are convingerea că Victor Cornea o completează cel mai bine, de aceea nu s-au certat niciodată.

CITEȘTE ȘI: Andreea Bălan, 4 ani de la cel mai important dar primit de la viață! A născut-o pe Clara și a reînviat după un stop respirator: `Dumnezeu a vrut!`

Cum s-au cunoscut Andreea Bălan și Victor Cornea

Victor Cornea a văzut-o pe Andreea Bălan la o emisiune TV și a rămas impresionat de felul ei de a fi. A vrut să ia legătura cu ea și i-a scris pe Instagram. Andreea Bălan, care de obicei nu ia în seamă astfel de mesaje, a reacționat imediat.

„Mi-a scris pe Instagram la un filmuleț despre spiritualitate, de aceea mi-a atras atenția. Poate îmi mai scriu și alții, dar faptul că el mi-a scris la un filmuleț despre spiritualitate, mi-am dat seama că este diferit și că vorbim aceeași limbă.

Nu știam cine este și am intrat pe profilul lui. Am văzut că este sportiv de performanță și aici m-a cucerit. Pentru că un sportiv de performanță este foarte disciplinat, ambițios, muncitor, astea fiind niște criterii pe care mi le doresc la un bărbat. Și am început să vorbim.

El m-a văzut în perioada mea adolescentină, cu șase luni înainte eu eram prin cluburi. I-a plăcut foarte mult de mine. El era într-o competiție majoră și mă suna zilnic, a contat foarte mult. Prima noastră întâlnire a durat 12 ore. A avut o zi pauză, s-a urcat în avion și a venit să mă vadă. Am plecat îndrăgostită’, a precizat Andreea Bălan în podcastul lui Bursucu.

Ce spune Andreea Bălan despre diferența de 9 dintre ea și Victor Cornea

Andreea Bălan trăiește cu sentimentul că îl știe pe Victor Cornea din altă viață și că au fost nevoie să treacă prin mai multe experiențe ca să se regăsească și să aprecieze ce au astăzi.

„Nu îmi e frică de diferența de vârstă dintre noi. Pentru că suntem amândoi treziți spiritual și ne iubim dincolo de corpuri. Eu cred că sunt cu el din alte timpuri. Când ne-am întâlnit, la prima întâlnire, aveam impresia că îl cunosc din altă viață. Era atât de familiar totul și eram atât de compatibili de la prima întâlnire.

Noi semănăm și fizic. Eu cred că a trebuit să trecem prin mai multe experiențe mai puțin plăcute, mai ales eu, relații care s-au terminat, ca să învăț să pot să țin această relație, să fiu în această relație și să pot să îl apreciez pe el. Deși e o diferență considerabilă de vârstă, de nouă ani, nu îmi e frică. Pentru că, repet, ne știm din alte vieți, dar și pentru că eu sunt un copil în interior, sunt o adolescentă de multe ori. Nu mă port ca o femeie de 40 de ani.

CITEȘTE ȘI: Andreea Bălan, despre lupta cu depresia: `Fericirea nu a venit, că eu le căutam în exterior`!

Nu m-am certat niciodată cu Victor, nu am avut nicio discuție. Este cea mai liniștită relație pe care am avut-o vreodată. Eram de câteva luni împreună și mă întrebam când urmează să ne certăm. Pentru că atât de mult trăisem în toxicitate. Aici totul e atât de calm și de liniștit încât mi se părea ireal de bine.

Până în clipa de față, noi nu am avut nicio discuție, totul curge atât de lin și frumos că mi se pare ireal. M-am îndrăgostit la prima vedere’, a mai spus Andreea Bălan.

Comentarii: