SANATATE

Cunoscutul nutriţionist Mihaela Bilic explică beneficiile sunătoarei – cel mai puternic antidepresiv natural

femeia.ro

Prezentă mai pe toate pajiştile, sunătoarea a fost folosită drept remediu naturist timp de secole. Planta ce se atârna, pe vremuri, deasupra uşilor, pentru a alunga spiritele rele, are şi numeroase beneficii pentru sănătate.

Este utilizată pentru a ameliora problemele şi leziunile musculare, reduce inflamaţiile şi, asociată cu alte plante, este un bun remediu pentru cazurile de depresie şi anxietate.

CITEȘTE ȘI: Arsuri la stomac și reflux gastric? Cele mai eficiente remedii naturale

Datorită ingredientelor pe care le conţine, sunătoarea are o serie de beneficii asupra organismului! Nutriţionistul Mihaela Bilic a explicat de ce este atât de bună sunătoarea.

De peste 2500 ani efectele terapeutice ale sunătoarei sunt multiple, uluitoare şi incontestabile, de la tratarea depresiei până la vindecarea rănilor, arsurilor şi infecţiilor. Poate nu va vine sa credeţi, dar nu există o iarbă de leac mai complexă ca sunătoarea. Vă enumăr efectele:

-antiseptic, astringent, cicatrizant
-analgezic, antiinflamator
-sedativ, antispasmodic
-anxiolitic, antidepresiv
-antioxidant, antiviral

Cunoscută ca fiind cel mai puternic antidepresiv natural, sunătoarea creşte cantitatea de serotonină din creier şi scade nivelul de cortizol (hormon de stres).

CITEȘTE ȘI: Sfatul vital al specialistului în fitoterapie: Plantele care protejează pancreasul

Te scapă nu doar de stările de teamă şi nelinişte, dar ameliorează digestia, tulburările din sindromul premenstrual, afecţiunile biliare şi tulburările circulatorii. Sunătoarea este un fel de multi-medicament eficient pe care Natura ni-l oferă cu generozitate.

Comentarii: