LIFESTYLE

De abia acum s-a aflat: De ce NU e bine să urezi ‘Casă de piatră’ tinerilor căsătoriţi

Foto: Pinterest.com

La asta nu te-ai fi gândit niciodată. O vorbă din bătrăni este contrazisă total. Nu e bine să le urezi ‘Casă de piatră’ tinerilor căsătoriţi.

 

Casă de piatră!” este cea mai folosită urare atunci când doi tineri se căsătoresc. Potrivit unui preot, urarea nu este deloc bună.

 

„Cred că folosirea acestei urări este nepotrivită cu situaţia celor doi protagonişti. Ea s-a extins cu caracter de sindrom şi la nivel naţional. Dar cei care urează „casă de piatră” nu se gândesc că mirii vor trăi într-o pivniţă. Ci că ei le doresc durabilitate în căsnicie şi această edificare a căminului lor să aibă durabilitatea unei citadele din piatră.

Planta OTRĂVITOARE pe care o ţinem în casă

Ce trebuie să faci să NU adormi la volan

Cele mai importante reguli pe care trebuie să le înveţe cei mici

Însă urarea este greşită pentru că la origini ea aparţine Mântuitorului, mai exact în Sfânta Evanghelie după Matei, la capitolul VII, unde Domnul arată că omul înţelept îşi construieşte casa pe temelie de stâncă, nu din piatră, ci pe piatră, ceea ce indică seriozitatea intenţiilor şi a însuşirilor celor care îşi lucrează mântuirea fie în cadrul familiei sau comunităţii, fie singular.

Seriozitatea acestei edificări a vieţii personale se bazează pe virtuţile credinţei, răbdării, dragostei, cumpătării, generozităţii ş.a.m.d.

Unde se formează senzația de FOAME și cum o putem controla

Care este mâncarea tradiţională românească cea mai dietetică şi echilibrată nutriţional

ALTERNATIVA la plantele exotice scumpe: plantele medicinale româneşti

Aceste virtuţi constituie stânca, temelia de bază pe care se zideşte viaţa personală sau familială. Remarca Domnului Hristos este mai corectă în a o întrebuinţa când îi felicităm pe miri cu „casă pe piatră”, iar nu „casă de piatră”.

Casa pe piatră, fie la propriu, fie la figurat, conţine conotaţiile ideii de siguranţă, confort, de lumină, căldură, de tot ceea ce este pozitiv. Casa de piatră include, volens nolens, şi nişte lucruri neclare.

Cel mai IEFTIN tratament împotriva căderii părului, cu efecte imediate

Remedii naturale: Cum scapi de gazele de la stomac

Lucrurile din casă, vinovate de apariția stresului. La ce trebuie SĂ RENUNȚI?

De aceea personal optez să ne orientăm şi să-i învăţăm şi pe credincioşi, chiar cu prilejul oficierilor cununiilor, ca un fel de corectiv anticipat, ca perechea ce se cunună să fie felicitată şi să li se facă urări de casă nu din piatră, ci „casă pe piatră”.

Ingredientele acestei locuinţe pe piatră sunt cele mai rezistente „materiale spirituale” de durabilitate, de adevăr, de frumos.”, a declarat un preot, conform ziarullumina.ro.

Comentarii: