REVIEW

De ce purtarea unei măști de protecție nu mai este un moft atunci când ieși afară

fundkite.com

Încă de la începutul pandemiei, oficialii din domeniul sănătății au afirmat în nenumărate rânduri că persoanele sănătoase nu ar trebui să poarte măști ca o modalitate de a se proteja de noul coronavirus. Dar, pentru că infecția cu virusul SARS-CoV-2 este de foarte multe ori asimptomatică, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), din Statele Unite ale Americii, recomandă acum purtarea măștilor, chiar și a celor improvizate din material textil, în mediul public.

Totuși, autoritățile atrag atenția că măștile nu ar trebui să înlocuiască distanțarea socială și spălarea frecventă a mâinilor. Așa cum o dovedește cazuistica înregistrată pânâ în prezent la nivel global un număr mare de persoane infectate cu noul coronavirus sunt asimptomatice (adică nu prezintă simptome) și că virusul poate fi transmis altora înainte de apariția simptomelor.

Aceasta înseamnă că virusul se poate răspândi între persoanele care interacționează de aproape – de exemplu, vorbesc, tușesc sau strănută – chiar dacă aceste persoane nu prezintă simptome. Ținând cont de aceste informații, CDC recomandă purtarea unei măști din pânză în medii publice, unde alte măsuri de distanțare socială sunt dificil de respectat (de exemplu, în magazinele alimentare și farmacii), în special în zonele de transmitere comunitară semnificativă.

Este esențial să subliniez faptul că menținerea distanțării sociale rămâne o măsură importantă în încetinirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Acoperirea feței trebuie să se facă cu o mască din pânză, iar măștile chirurgicale sau respiratorii N95 aprobate de Institutul Naţional de Sănătate şi Securitate în Muncă (NIOSH) din Statele Unite ale Americii trebuie rezervate personalului medical, așa cum recomandă ghidurile CDC actuale.

CITEȘTE ȘI: Maşina poate fi un pericol în timpul epidemiei: Cum să eviţi infectarea cu coronavirus când călătorești

Care sunt diferențele dintre măștile N95 și măștile chirurgicale

O mască chirurgicală este un echipament individual de protecție, de unică folosință, care creează o barieră fizică între gura și nasul purtătorului și virusuri sau bacterii. Măștile chirurgicale nu trebuie reutilizate. Dacă este purtată în mod corespunzător, o mască chirurgicală este menită să ajute la blocarea particulelor mari, stropilor, fluidelor corporale care pot conține germeni (virusuri și bacterii), împiedicându-le să ajungă la gură și nas. Măștile chirurgicale pot ajuta, de asemenea, la reducerea expunerii celor din jur la picăturile de salivă și secreții respiratorii împrăștiate de persoanele care le poartă.

În timp ce o mască chirurgicală poate fi eficientă în blocarea stropilor și a picăturilor cu particule mari, aceasta nu filtrează și nici nu blochează particule foarte mici care pot fi transmise prin tuse sau strănut, prin spaţiile laterale.

Măștile chirurgicale pot varia în ceea ce privește designul, însă masca în sine este adesea plată și dreptunghiulară, cu pliuri. Partea superioară a măștii conține o bandă metalică care trebuie să fie fixată pe nas, iar benzile elastice permit fixarea măștii în timp ce este purtată.

Măştile N95, care necesită testare şi aprobare de către CDC, filtrează cel puţin 95% din particulele aeriene. Acestea ar trebui să fie testate corespunzător pentru a se asigura că funcţionează corect.

Acestea se ajustează și se mulează perfect pe forma feței. Denumirea „N95” vine de la faptul că atunci când este supusă unei testări atente, masca N95 blochează cel puțin 95% din particulele aeriene foarte mici (0,3 microni). Dacă sunt montate corect, capacitatea de filtrare ale măștilor N95 o depășește pe cea oferită de măștile pentru față. Cu toate acestea, chiar și o mască N95 montată corespunzător nu elimină complet riscul de boală sau deces.

Nu toată lumea este capabilă să poarte o astfel de mască din cauza afecțiunilor medicale care pot fi agravate atunci când se respiră printr-o astfel de mască. Spre deosebire de măștile N95 aprobate de NIOSH, rolul măștilor de protecție este de a preveni contaminarea zonei înconjurătoare sau a persoanelor din jur atunci când o persoană tușește sau strănută.

La ce ajută vizierele

Vizierele sunt dispozitive de protecție personală care sunt utilizate de personalul medical pentru protejarea zonei faciale și a mucoaselor asociate (ochi, nas, gură) de stropi sau de fluide corporale. Vizierele nu se folosesc în general singure, ci în combinație cu alte echipamente de protecție și, prin urmare, sunt clasificate ca echipamente adiționale de protecție personală.

Focarele recente de boli infecțioase grave (de exemplu, sindromul respirator acut sever [SARS], gripa aviară, noul coronavirus etc.) și agenții infecțioși severi asociați cu potențialul expunerilor la fluidele corporale (de exemplu, virusul Ebola) au dus la o atenție sporită pentru protejarea feței și a ochilor personalului medical.

Ce trebuie să purtăm ca să ne protejăm de noul coronavirus

Așa cum am mai spus, CDC nu recomandă publicului larg să poarte măști N95 sau măști chirurgicale pentru a se proteja de boli respiratorii, inclusiv de noul coronavirus (SARS-CoV-95). Acestea trebuie să fie rezervate în continuare personalului medical.

CITEȘTE ȘI: Paracetamol, medicamentul recomandat în primele faze ale coronavirusului: Cum se ia, reacții adverse, cine să îl evite

De aceea, CDC recomandă utilizarea măștilor pe care le putem confecționa acasă, din pânză. Este important de reținut că o astfel de mască nu trebuie purtată de copii mici cu vârsta mai mică de 2 ani, de persoanele care au probleme cu respirația sau sunt inconștiente, incapabile să-și îndepărteze masca fără asistență.

Masca de față trebuie…

  • Să se muleze pe față;
  • Să poată fi fixată cu ajutorul unor benzi elastice;
  • Să includă mai multe straturi de țesătură;
  • Să nu afecteze respirația;
  • Să poată fi spălată la mașină fără să se deterioreze.

Este important ca masca de pânză să fie periodic spălată și, eventual, călcată. De altfel, cei care poartă o astfel de mască trebuie să fie atenți să nu-și atingă ochii, nasul și gura atunci când îndepărtează masca și să se spele pe mâini imediat după îndepărtare.

Comentarii: