SANATATE

Durerea în gât, primul semn al infecției respiratorii – Cum previi agravarea simptomelor de răceală sau gripă

onecms.io

De la o ușoară jenă în gât la febră, nas înfundat, dureri de cap și dureri musculare e doar un singur pas! Deseori, durerea în gât, răgușeala, simpla jenă ori senzație că te mănâncă ceva în gât poate fi primul semn că răceala, gripa sau alte infecții își fac loc în organismul tău.

Majoritatea agenților patogeni pătrund în corpul nostru prin intermediul nasului, care captează particulele contaminate eliminate de o persoană bolnavă prin tuse, strănut, vorbit tare etc. De asemenea, ne putem contamina dacă ducem mâinile neigienizate, care au atins diferite suprafețe, la gură sau ochi.

Pe măsură ce sistemul imunitar dă piept cu acești microbi, se activează răspunsul imun.

Prima reacție: durerea sau jena în gât! După care, dacă nu acționăm rapid, apar și celelalte simptome neplăcute, în 1-2 zile: secreții nazale, lăcrimarea ochilor, strănut, tuse, dureri de cap, dureri musculare, febră sau/și frisoane, oboseală, tulburări gastrointestinale, potrivit csid.ro.

În aceste zile, rata de contagiozitate este cea mai ridicată, deci obligatoriu trebuie să rămâi acasă ca să îi ferești pe alții de îmbolnăvire.

Vestea bună este că poți preveni agravarea simptomelor sau chiar apariția lor, dacă iei măsuri la timp, în primele 24 de ore!

CITEȘTE ȘI: Ce să faci dacă suferi de tuse seacă și durere în gât: Ceaiurile antiinflamatoare, antivirale și emoliente la care poți apela cu încredere

Ce să faci când apare durerea în gât

Durerea sau usturimea în gât este un semnal că celulele albe „se grăbesc” în zona afectată pentru a lupta cu microbul – din acest motiv apar inflamațiile și iritațiile la nivelul gâtului în primele 24-48 de ore.

Această senzație neplăcută poate fi eliminată cu ajutorul comprimatelor cu acțiune cvadruplă rapidă: antibacteriană, antifungică, anestezică si împotriva disconfortului la înghițire.

Datorită substanțelor active din compoziția comprimatelor – diclorhidrat de clorhexidină și benzocaină – este redus numărul agenților patogeni din cavitatea bucală și din gât. Astfel, durerile în gât, inflamațiile și senzația de usturime sunt calmate în doar 30 de secunde.

Ce altceva te poate ajuta să scapi de durerea în gât?

Un ceai cald din plante, îndulcit cu puțină miere, sau o supă de pui delicioasă! Nu numai că îți calmează inflamația de la nivelul gâtului, dar te mențin și hidratat, aspect foarte important în lupta contra virusurilor.

Pentru un boost de imunitate, mizează și pe vitamina D și C, precum și pe zinc, un mineral despre care s-a dovedit că reduce semnificativ durata răcelilor.

Le poți asimila din alimente (ananas, ardei gras, pătrunjel, conopidă, broccoli, căpșuni, varză de Bruxelles, mango, varză creață, kiwi, cătină, măceșe, coacăze, somon, hering, ton, ciuperci, mazăre, lapte vegetal, carne de vită, spanac, tofu, ciocolată neagră, cereale fortificate, stridii, carne de vită, porc, pui, năut, linte, fasole, spanac, varză, caju, alune) sau din suplimente, de preferat prima variantă.

CITEȘTE ȘI: Cum te poate ajuta sarea să îți treacă mai repede răceala și durerea de gât

Pe lângă recomandările de mai sus, ține cont de un ultim sfat prețios pentru a preveni agravarea simptomelor de răceală – odihnește-te!

Nu e o idee prea bună să te apuci să faci curățenie generală în casă, nici să alergi 10 kilometri sau să te epuizezi la sala de sport. De asemenea, evită maratonul de seriale sau statul până dimineața pentru a termina sarcinile de serviciu. Corpul are nevoie de odihnă pentru a se recupera, așa că păstrează-ți energia în această direcție până te faci bine.

Așadar, fii atent la simptome, ia măsuri cât mai devreme pentru ameliorarea lor, rămâi acasă pentru a preveni răspândirea virusurilor, iar dacă starea nu se îmbunătățește în câteva zile, ia legătura cu medicul de familie pentru un consult amănunțit.

Comentarii: