SANATATE

Dureri de picioare: Semnalează o boală cronică sau ceva trecător? La ce să fii atent

intercoastalmedical.com

Simptom frecvent, durerea de picioare are cauze numeroase. Uneori este vorba despre probleme benigne, trecătoare, alteori poate semnala existenţa unei boli cronice.

Arteriopatia obliterantă

Este o afecţiune caracterizată prin reducerea diametrului arterelor, care duce la scăderea fluxului sangvin către ţesuturi. Se dezvoltă sub acţiunea unor factori precum ateroscleroza, hipertensiunea, diabetul şi nivelul crescut al colesterolului şi apare la persoanele vârstnice, mai ales la bărbaţi. Adesea, membrele inferioare sunt afectate cel mai des. Arteriopatia obliterantă se manifestă prin durere resimţită sub forma unei crampe, care apare la efort şi se ameliorează în repaus.

Pe măsură ce boala evoluează, durerea devine permanentă. În plus, pielea se poate învineţi. Boala este depistată cu ajutorul ecografiei Doppler. În stadii avansate, este nevoie de tratament chirurgical pentru înlocuirea arterei afectate cu o proteză sintetică (stent sau bypass), iar în cazuri grave se poate ajunge la amputaţie, potrivit clicksanatate.ro.

CITEȘTE ȘI: Rămâi fără aer și ți se zbat picioarele când stai întins? Carența acestui mineral ar putea fi cauza

Insuficienţa venoasă cronică

Senzaţia de picior greu, umflat, obosit, crampele în special nocturne, durerea, senzaţia de arsură locală sunt simptome ale insuficienţei venoase cronice. Totodată, persoanele cu această problemă au varice sau vene dilatate, care se văd prin piele. Boala este cauzată de funcţionarea necorespunzătoare sau deficientă a valvelor venelor membrelor inferioare. Tratamentul include administrarea de medicamente, sclerotreapia (injectarea de substanţe în venele bolnave), terapia compresivă, endovasculară şi chirurgia.

Guta

Dacă te confrunţi cu durere la nivelul articulaţiei degetului mare al piciorului (haluce), este posibil să fie vorba despre gută. Boala este caracterizată printr-un nivel mare de acid uric din corp, care, în timp, duce la formarea de uraţi (cristale în formă de ace) la nivelul articulaţiilor. Tratamentul medicamentos al bolii are ca scop prevenirea atacurilor gutoase. Un rol important are şi dieta. Persoanele cu gută trebuie să aibă un regim sărac în proteine de origine animală.

Fasciita plantară

Dacă resimţi durere în talpă, în partea inferioară a călcâiului, este posibil să ai fasciită plantară. Numele vine de la banda de ţesut fibros (fascia plantară), care leagă călcâiul de partea din faţă a piciorului. Problema apare mai ales la alergători, la cei cu obezitate, care stau mult în picioare, la gravide şi la persoanele în vârstă. Tratamentul include evitarea activităţilor pe suprafeţe dure, fizioterapia, aplicarea de gheaţă şi administrarea de antiinflamatoare.

Alte cauze

Artroza, artrita (poliatrita reumatoidă), infecţiile (piciorul de atlet, verucile plantare, onicomicoza), deformările (monturi), traumatismele, suprasolicitarea, încălţămintea nepotrivită, problemele musculare, ale ligamentelor sau tendoanelor sunt alte motive ale durerilor localizate la nivelul membrelor inferioare.

CITEȘTE ȘI: Ce probleme poți avea dacă nu te speli suficient de des pe picioare – Nu e vorba doar de miros

Ştiai că…

…şi lombosciatica (afecţiune a coloanei vertebrale) poate provoca dureri la nivelul picioarelor?

Comentarii: