SANATATE

Efectele caniculei asupra creierului: De ce te simți ”greu de cap” când e foarte cald

Foto: providr.com

Efectele caniculei se resimt asupra întregului organism, inclusiv la nivelul creierului. De la stări de greață, dureri de cap, crampe musculare, hemoragie nazală, amețeală sau confuzie, efectele caniculei pot avea un impact major asupra stării de sănătate.

Dacă simți ca și cum ai avea „ceață cerebrală”, nu te poți concentra, nu înțelegi ce vor să-ți spună alte persoane sau îți este greu să duci la bun sfârșit responsabilitățile la locul de muncă, e foarte posibil ca temperaturile extrem de crescute să fie cauza.

Efectele caniculei asupra creierului

Studiile arată că, pe măsură ce temperaturile și umiditatea sunt mai crescute, cu atât creierul nostru dă mai multe rateuri. Lucru valabil nu doar pentru adulții a căror productivitate are de suferit, ci și pentru elevi sau studenți care nu se pot concentra la școală.
De vină pentru efectele caniculei asupra creierului este stresul termic la care este supus organismul, în încercarea sa de a-și regla temperatura internă, potrivit csid.ro.

La temperaturi crescute există riscul de apariție a inflamațiilor la nivelul creierului, cauzând simptome precum confuzie, dureri de cap sau amețeală, spune dr. Lav Varshney, specialist în neuroștiințe și profesor la Universitatea din Illinois.

CITEȘTE ȘI: Vei regreta la bătrâneţe: Obiceiurile prin care îţi distrugi singur creierul

De asemenea, canicula duce la transpirație abundentă și, în consecință, la deshidratare, mai ales dacă nu avem grijă să bem destulă apă, minimum 3 litri pe zi.

Printre efectele deshidratării se numără și alterarea funcției cognitive, deoarece creierul are nevoie de lichide pentru a funcționa optim.

În cazul persoanelor care suferă de afecțiuni neurologice, efectele caniculei sunt cu atât mai nefaste.

Pentru pacienții cu scleroză multiplă, de exemplu, expunerea la temperaturi crescute este deosebit de periculoasă și de evitat, recomandă dr. Victoria Leavitt, profesor la Universitatea Columbia.

Dacă temperatura corpului depășește 39,5 grade Celsius, există un real pericol de apariție a epuizării termice (șoc termic), care poate duce la accident vascular cerebral termic, o urgență medicală care trebuie imediat tratată.

Printre semnele epuizării termice se numără pulsul accelerat, confuzia, leșinul sau absența transpirației.

Canicula și depresia

Mulți dintre noi asociem vara cu buna dispoziție, cu distracția și concediul, însă unele persoane pot resimți cu totul altfel temperaturile crescute din sezonul cald.

Căldura extremă ar putea crește riscul de suicid și tulburări psihice precum depresia sau anxietatea, arată mai multe studii.

Creierul are cea mai mare nevoie de apă, dintre toate organele umane. Iar atunci când aceasta lipsește sau este într-o cantitate prea mică, creierul își dă „shut down” pentru a-și conserva funcția. Astfel, apar simptome precum oboseala, letargia sau stările depresive.

Potrivit unei cercetări publicate în jurnalul Nature Climate Change, fiecare grad Celsius în plus crește cu 1-2% riscul de suicid. Dacă tendința se menține în următorii ani, se preconizează că până în anul 2050 vor fi înregistrate anual până la 25.000 de cazuri noi de suicid doar din cauza caniculei.

Ce se întâmplă cu inima și rinichii când suntem deshidratați

Deshidratarea cauzată de caniculă poate duce la hipertensiune arterială, care se manifestă prin dureri de cap, greață, sângerări nazale, palpitații, amorțeala mâinilor sau înroșirea feței.

Atunci când celulele nu sunt suficient de „hidratate”, creierul transmite un semnal către glanda pituitară să secrete mai multă vasopresină. Această substanță chimică duce la constricția vaselor de sânge, ceea ce determină creșterea presiunii sanguine, deci hipertensiune.

În egală măsură sunt afectați și rinichii de lipsa de apă. Deshidratarea determină urinarea cu o frecvență redusă și, implicit, acumularea de minerale în urină care pot duce la formarea cristalelor de acid uric, oxalat de calciu și alte substanțe. În timp, aceste cristale cresc în dimensiuni și iau naștere pietrele la rinichi, care pot împiedica urinarea normală și favorizează reținerea toxinelor în organism, ca urmare a afectării funcției renale.

CITEȘTE ȘI: Vitaminele și mineralele de care nu trebuie să te lipsești: Mențin sănătatea creierului și previn pierderile de memorie

Canicula poate exacerba poluarea și bolile asociate acestui fenomen

În zilele foarte călduroase, calitatea aerului are de suferit. Cu cât temperaturile sunt mai crescute, cu atât fenomenul de poluare este mai prezent.

Un studiu a arătat că pentru fiecare grad Celsius în plus, poluarea cu ozon ucide încă 22.000 de persoane în lume. Iar asta pentru că poluarea crește semnificativ riscul de afecțiuni respiratorii precum astmul, alergiile, emfizemul pulmonar sau chiar cancerul de plămâni.

Potrivit unei cercetări publicate în revista The Lancet în 2017, poluarea aerului omoară anual cel puțin 9 milioane de persoane.

Comentarii: