Fructul banal care conține o substanță asociată cu arderea grăsimilor. Ce au descoperit cercetătorii. Un compus natural prezent în afine, struguri și alte fructe de pădure a redus acumularea de grăsime în celulele musculare și a stimulat procesele prin care acestea consumă acizii grași, într-un nou studiu realizat în Japonia.
Substanța se numește pterostilben, iar cercetătorii au descoperit că acționează asupra unei proteine importante pentru metabolismul grăsimilor. Deocamdată, însă, experimentele au fost efectuate pe celule musculare de șoarece cultivate în laborator, astfel că rezultatele nu arată că afinele sau strugurii produc același efect de „ardere a grăsimii” la oameni.
Cercetarea a fost realizată de o echipă de la Shinshu University, din Japonia, și publicată în revista Food Bioscience. Autorii au urmărit să identifice substanțe provenite din alimente care ar putea influența acumularea anormală de lipide în mușchi.
În urma testării mai multor compuși vegetali, pterostilbenul a avut unul dintre cele mai puternice efecte asupra cantității de lipide acumulate în celulele musculare, fără să împiedice dezvoltarea și diferențierea normală a acestora.
CITEȘTE ȘI: Fructul pe care merită să-l mănânci toamna. Efectul pe care îl are asupra creierului și a inimii
Ce este pterostilbenul
Pterostilbenul este un polifenol natural întâlnit în cantități mici în anumite plante și fructe, printre care afinele și strugurii.
Face parte dintr-o familie de compuși vegetali studiați pentru efectele lor antioxidante și metabolice.
Cercetări anterioare au analizat pterostilbenul mai ales în legătură cu metabolismul din ficat și țesutul adipos. Mult mai puține informații existau despre efectele sale asupra mușchiului scheletic, unul dintre cele mai importante țesuturi pentru consumul de glucoză și acizi grași din organism.
Echipa japoneză a vrut să afle dacă acest compus ar putea modifica modul în care celulele musculare gestionează grăsimile.
Grăsimea se poate acumula și în mușchi
Când vorbim despre grăsimea corporală, ne gândim de obicei la țesutul adipos de sub piele sau din jurul organelor.
Lipidele se pot acumula însă și în interiorul mușchiului scheletic.
Fenomenul este cunoscut sub numele de mioesteatoză sau acumulare ectopică de lipide și apare mai frecvent în contextul obezității, sedentarismului și înaintării în vârstă.
Cantitățile excesive de lipide în celulele musculare pot perturba modul în care acestea utilizează glucoza și acizii grași și au fost legate de rezistența la insulină și alte tulburări metabolice.
Tocmai de aceea cercetătorii caută metode prin care mușchiul să poată utiliza mai eficient grăsimile deja ajunse în celule.
Compusul nu a împiedicat grăsimea să intre în celule
Una dintre cele mai interesante observații ale studiului a fost că pterostilbenul nu a redus cantitatea de acizi grași care pătrundeau în celulele musculare.
Cu alte cuvinte, celulele continuau să primească grăsime.
Diferența era ceea ce făceau cu ea după aceea.
Celulele tratate cu pterostilben au prezentat o creștere a expresiei mai multor gene implicate în oxidarea acizilor grași, procesul prin care aceștia sunt descompuși și utilizați pentru producerea de energie.
Cercetătorii au observat și o creștere a eliberării de glicerol, un indicator al descompunerii lipidelor.
Rezultatul final a fost o cantitate mai mică de grăsime acumulată în interiorul celulelor musculare.
Proteina care pare să declanșeze procesul
Mecanismul a condus cercetătorii către o proteină numită PPARδ – receptorul activat de proliferatorul peroxizomilor delta.
PPARδ este un regulator al expresiei genelor implicate în metabolismul energetic și în oxidarea acizilor grași.
Atunci când cercetătorii au redus experimental activitatea PPARδ, efectul pterostilbenului asupra genelor implicate în metabolizarea grăsimilor s-a diminuat semnificativ.
Asta a indicat că PPARδ se afla în centrul mecanismului observat.
Dar pterostilbenul nu s-a comportat așa cum se așteptau oamenii de știință.
Nu „pornește” direct receptorul, ci îl împiedică să dispară
Unele molecule pot activa PPARδ prin legarea directă de receptor. Pterostilbenul nu pare să procedeze astfel. Cercetătorii au descoperit că substanța împiedică degradarea PPARδ în interiorul celulei.
Proteinele care nu mai sunt necesare sunt în mod normal marcate cu molecule numite ubiquitină și trimise către sistemele celulare care le descompun.
Pterostilbenul a redus această degradare dependentă de ubiquitină, astfel încât în celulă a rămas o cantitate mai mare de PPARδ disponibilă pentru reglarea genelor implicate în consumul acizilor grași.
Cercetătorii descriu acest mecanism drept diferit de activarea clasică directă a receptorului.
În esență, pterostilbenul nu pare să „apese pe întrerupător”, ci să împiedice organismul să înlăture prea repede proteina care controlează procesul.
De ce ar conta pentru diabet și obezitate
Mușchiul scheletic este unul dintre principalii consumatori de glucoză și energie ai organismului.
Atunci când metabolismul muscular devine mai puțin eficient și lipidele se acumulează în exces, poate crește probabilitatea apariției rezistenței la insulină.
Din acest motiv, reducerea acumulării anormale de grăsime în mușchi este studiată ca posibilă țintă pentru prevenirea sau tratarea unor tulburări metabolice.
Profesorul Takakazu Mitani, coordonatorul cercetării, spune că descoperirea oferă un model pentru identificarea unor compuși alimentari care pot influența metabolismul grăsimilor din mușchi.
Pe termen lung, mecanismul ar putea fi investigat în contextul:
- obezității;
- diabetului de tip 2;
- rezistenței la insulină;
- acumulării de grăsime în mușchi odată cu înaintarea în vârstă.
Dar acestea sunt, pentru moment, posibile direcții de cercetare, nu beneficii demonstrate clinic.
Studiul nu arată că afinele „ard grăsimea”
Aceasta este limita cea mai importantă a cercetării.
Experimentele au fost realizate pe celule C2C12, o linie de celule musculare provenite de la șoarece și crescute în laborator. Nu au fost studiate persoane care consumau afine sau struguri. Nu au fost testați nici măcar șoareci vii în această etapă.
Autorii spun că următorul pas este testarea efectului în modele animale de obezitate, pentru a vedea dacă stabilizarea PPARδ apare și într-un organism complet și dacă influențează metabolismul muscular sau sensibilitatea la insulină.
Prin urmare, studiul nu demonstrează că o persoană va slăbi dacă mănâncă mai multe afine sau struguri.
Cantitatea din fructe este o altă necunoscută
Pterostilbenul apare natural în afine, struguri și unele alte fructe de pădure, dar în cantități relativ mici.
Într-un experiment celular, cercetătorii pot expune direct celulele unei concentrații controlate de substanță.
În corpul uman, lucrurile sunt mult mai complicate.
Compusul trebuie:
- ingerat;
- absorbit din intestin;
- metabolizat;
- transportat prin sânge;
- să ajungă în țesutul muscular;
- și să atingă acolo o concentrație suficientă pentru a produce un efect.
Nu știm încă dacă pterostilbenul obținut din alimentație poate atinge în mușchi concentrații comparabile cu cele folosite experimental.
Din același motiv, studiul nu poate fi folosit pentru a recomanda suplimente cu pterostilben.
CITEȘTE ȘI: Fructul care poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale. Ce se întâmplă în organism dacă îl consumi regulat
Afinele și strugurii rămân sănătoși, dar din alte motive deja demonstrate
Faptul că efectul de „ardere a grăsimii” nu a fost demonstrat la oameni nu anulează valoarea nutrițională a fructelor în care se găsește pterostilbenul.
Afinele furnizează fibre, vitamina C și numeroși polifenoli, iar strugurii conțin la rândul lor fibre și diferiți compuși vegetali bioactivi.
Dar beneficiile generale ale acestor alimente nu trebuie confundate cu mecanismul experimental descris în noul studiu.
A spune că pterostilbenul a stimulat oxidarea acizilor grași într-o cultură de celule musculare este foarte diferit de a spune că afinele topesc grăsimea corporală.
Cercetătorii înșiși subliniază că sunt necesare studii in vivo privind eficiența, siguranța și selectivitatea mecanismului înainte ca rezultatele să poată fi transformate într-o intervenție nutrițională sau într-un produs destinat sănătății metabolice.
Descoperirea deschide însă o pistă interesantă: un compus natural prezent în anumite fructe a reușit, cel puțin în laborator, să împiedice degradarea unei proteine care ajută celulele musculare să consume acizii grași, reducând astfel grăsimea acumulată în interiorul lor.
