MOMS

Cea mai mare greșeală a părinților față de copil: ‘E ca și cum i-ai da un gram de cocaină’

Foto: Pinterest.com

Specialiștii sunt tot mai îngrijorați de creșterea numărului de copii dependenți de ecrane (inclusiv de smartphone). De aceea, dependența de acest tip este considerată la fel de serioasă ca și cea de droguri. Expertul Mandy Saligari, fondator și director al clinicii „Charter Harley Street” din Londra, specializată în tratarea dependențelor și altor tulburări psihice, explică de ce dependența de smartphone a copiilor și adolescenților este un fenomen periculos, comparabil cu dependența de droguri.

Un prim exemplu pe care îl oferă aceasta, potrivit qbebe.ro, se referă la creșterea considerabilă a numărului de ore pe care copiii îl petrec în fața smartphone-ului sau tabletei, ceea ce a dus la extinderea fenomenului de „sexting”. Mandy Saligari precizează că inclusiv adolescenții de 12-13 ani văd „sexting-ul” (răspândirea unor fotografii nud prin intermediul rețelelor de socializare) ca pe ceva firesc, fapt care poate fi foarte dăunător din punct de vedere al respectului de sine și al respectării intimității și identității.

CITEȘTE ȘI: Sfatul psihologilor: Copiii ar trebui puși la muncă. Treburi casnice în funcție de vârstă

Personalitatea copiilor, afectată de ordinea nașterii. Avantajul nebănuit al copilului de mijloc

De asemenea, Mandy Saligary menționează rezultatele unor studii recente din Marea Britanie, ce scot la iveală următoarele lucruri:
– Peste 2/3 dintr-un total de 1500 de profesori sunt conștienți de faptul că elevii lor practică „sexting-ul”, în unele cazuri chiar din școala primară
– Mai mult de 2000 de copii au fost implicați în crime legate de pornografia din mediul online

Nu în ultimul rând, alături de alți specialiști cu care a participat la o dezbatere legată de dezvoltarea adolescenților (desfășurată în cadrul Highgate Junior School), Mandy Saligari a vorbit despre implicarea părinților și cadrelor didactice în limitarea timpului pe care copiii și adolescenții îl petrec în fața ecranelor, inclusiv a smartphone-urilor. Se conștientizează faptul că nu este ușor pentru aceștia să găsească modalitățile prin care să realizeze un echilibru între timpul petrecut în mediul online și timpul dedicat altor activități.

CITEȘTE ȘI: Influenţele negative ale calculatorului şi televizorului asupra copilului: Ce ne spun specialiştii

Copilul se concentrează greu? Alimentele care rezolvă problema deficitului de atenție

Concluzia specialiștilor este că, dacă dependența copiilor de ecrane este detectată cât mai de timpuriu, se pot lua măsuri prin care aceștia să se obișnuiască să nu mai petreacă prea mult timp în fața unui smartphone sau a unei tablete. În opinia lui Mandy Saligari, școala se poate alătura și ea părinților în acest demers, introducând, de exemplu, reguli ce vizează interdicția sau utilizarea cu restricție a telefonului.

Comentarii: