NUTRITIE

Hidratarea perfectă pe timp de vară: Cum prepari băuturile cele mai bogate în antioxidanți

Foto: Pinterest.co

In anotimpul cald, organismul nostru are nevoie de hidratare pentru a face fata temperaturilor extrem de ridicate. Una dintre cele mai populare bauturi racoritoare este ceaiul.

Cu toate ca multi il consuma cu precadere iarna, pentru a se incalzi in zilele friguroase, ceaiul are efecte racoritoare si revigorante, astfel ca este benefic asupra sanatatii generale a corpului si vara. Aceasta bautura reprezinta una dintre cele mai bogate surse naturale de antioxidanti, care ajuta la protejarea organismului impotriva radicalilor liberi, indiferent de sezon, potrivit acasa.ro.

Ceaiul este excelent cand afara este foarte cald, mai ales ca poate fi consumat cu adaosuri de gheata, felii de lamaie sau alte citrice, frunze de menta, miere, bucati de fructe ori indulcitori care sa-i dea un gust fabulos. Iata cateva retete de ceai numai bune pe timp de canicula.

CITEŞTE ŞI: Sucul care previne cancerul şi curăţă arterele. Conține de 3 ori mai mulți antioxidanți decât vinul roșu sau ceaiul verde

1. Ceai de lamaie cu ghimbir

Daca vrei o bautura revigoranta, dar care sa nu contina cafeina, atunci pregateste un ceai dintr-o lamaie taiata in felii subtiri, 3 lingurite de miere de albine, 10 cm de radacina de ghimbir tocata in bucati mai mici si 4 cesti de apa. Pune apa la fiert intr-un vas, iar cand da in clocot adauga in ea feliile de ghimbir. Micsoreaza flacara si lasa la fiert pana cand jumatate din lichid se evapora. Adauga mierea si amesteca pana ce se dizolva, apoi inchide focul si strecoara compozitia. Peste concentratul de ghimbir obtinut se pun feliile de lamaie, dupa care compozitia se da la frigider, cand s-a racit complet.

Ceaiul obtinut se poate pastra la rece chiar si doua saptamani, asa ca nu trebuie sa petreci prea mult timp in bucatarie in fiecare zi.

2. Ceai Masala Chai

Pe timp de vara si nu numai, poti inlocui cafeaua cu un ceai delicios, plin de savoare. Ai nevoie de 250 de ml de lapte de vaca, de soia sau de migdale, 250 ml de apa, 4 lingurite de miere, 2 lingurite de funze de ceai negru, 1 pastatie de vanilie si 2 lingurite dintr-un amestec de condimente format din ghimbir, scortisoara, piper, cuisoare, cardamom si nucsoara.

Pune toate ingredientele intr-o oala, la foc mediu, amesteca bine compozitia, iar dupa ce da in fiert ia oala de pe foc si continua sa amesteci. Pune din nou vasul pe foc si, dupa ce da in clocot a doua oara, stinge flacara si lasa totul la infuzat pentru cateva minute. Strecoara compozitia si toarna lichidul obtinut in cesti pentru a fi servit.

Daca vrei sa pregatesti o varianta ice tea, pune la fiert toate ingredientele, mai putin laptele rece pe care-l vei adauga in ceasca de ceai, cand il servesti.

3. Ceai de rozmarin si hibiscus

Un ceai foarte racoritor poti obtine si din frunze de rozmarin, flori de hibiscus, macese, ceai verde si menta. Efectul tonifiant al rozmarinului se imbina perfect cu proprietatile revigorante ale hibiscusului si virtutile antioxidante ale ceaiului verde, pentru a obtine o bautura delicioasa si energizanta, perfecta in zielele caniculare.

CITEŞTE ŞI: Ceaiul care reglează tensiunea arterială și reduce riscul de a face cancer la rinichi

4. Ceai de fructe

Cand afara este cald sunt potrivite ceaiurile din fructe, foarte placute la gust, tonice, vitaminizante si energizante. Acestea se prepara usor, prin infuzarea a 1-2 lingurite de pulbere sau 1-2 pliculete de ceai in 200 ml de apa clocotita. Se lasa la infuzat timp de 10 minute, apaoi se servesc reci sau cu cuburi de gheata si lamaie. Poti alege orice fel de ceaiuri din fructe – capsuni, fragi, afine, zmeura, caise, lamai, fructe de padure sau fructe exotice.

Ceaiurile sunt un substitute ideale pentru bauturile carbogazoase sau alte produse mai putin sanatoase pe care le consumam cu totii vara. Bogate in minerale si fitonutrienti, acestea ofera organismului substantele benefice de care are nevoie, hidratare permanenta si multa energie.

Comentarii: