HOROSCOP

HOROSCOP 10 noiembrie 2020

Berbec Azi eşti cel mai devotat slujitor înspre binele altuia. Îţi asumi un rol important în destinul altuia şi îţi sacrifici complet dorinţele proprii, timpul personal, preocupările tale doar pentru a veni în ajutorul cuiva care are mare nevoie de tine. Ajunge doar să te cheme şi tu eşti alături de el trup şi suflet, total dedicat nevoilor sale. Eşti o mamă perfectă, un educator devotat, un angajat model, deci tot ce faci, faci din inimă şi cu totală deschidere de a fi celuilalt pe plac. Nu e o formă de smerenie sau de supunere, ci ceea ce faci, faci pentru că vrei tu asta şi pentru că ştii că celălalt depinde de tine!

Taur
Când vezi ce bine evoluează un proiect, e şi normal să vrei şi mai multe şi să ajungi şi mai repede la scopurile propuse. Te grăbeşti, începi să sufli mai tare în pânze pentru că eşti nerăbdător să culegi laurii victorii finale. A fost un proces îndelungat, ai muncit mult să ajungi aici iar acum se pare că eşti pe ultima sută de metri. La câtă răbdare ai avut până aici, ar trebui să îţi mai domoleşti energia, pentru că nu mai e mult până la succes, dar dacă te grăbeşti tocmai acum, s-ar putea să mai scapi din vedere unele detalii exact acum, spre final. Păstrează-ţi tonusul viu, da, dar nu sări peste etape doar ca să vezi totul mai repede terminat!

Gemeni
Te bucuri din plin de această zi şi ai tendinţa de a extinde starea de bine şi de bucurie pe toate planurile cu care te confrunţi. Cât timp menţii această atitudine optimistă, luminoasă, strălucitoare, toate par mult mai uşoare. Zâmbeşte orice ar fi, păstrează-ţi tonusul acesta vesel şi pozitiv, chiar dacă te ocupi de lucruri mărunte, pentru că succesele acestei zile depind în totalitate de capacitatea ta de a te menţine optimist clipă de clipă. Nu te abate de la starea de bine şi vei vedea ce bine se aşează toate!

Rac
Nu te grăbeşti, nu dai nimic peste cap, ci reuşeşti să te concentrezi eficient asupra tuturor planurilor, fără a dezechilibra nimic. Dai dovadă de o armonizare perfectă cu condiţiile din jurul tău şi nu ceri nimic din ceea ce nu poţi obţine. Faci totul cu calm, cu cap, cu răbdare, fără a pretinde rezultate imediate, şi te implici trup şi suflet în ceea ce ai început. Eşti un exemplu de echilibru şi toleranţă, de răbdare şi luciditate, pe care ar merita să-l urmeze şi alţii. Tu taci şi faci, nu pretinzi nici roade imediate, nici imposibilul şi nici nu pierzi controlul. Îţi manageriezi perfect resursele proprii.

CITEȘTE ȘI: Cea mai UȘOR DE MANIPULAT femeie, în funcție zodie. VEZI ce nativă este vizată

Leu
Nu reuşeşti să te faci înţeles foarte bine, pentru că ai tendinţa de a lua lucrurile mai mult în glumă, iar unii nu agreează prea tare umorul tău. Fă un efort să laşi la o parte atitudinea asta jucăuşă care nu lasă o impresie tocmai bună asupra ta, dându-le altora senzaţia că te joci tot timpul, că eşti superficial, că nu iei nimic în serios sau că vorbeşti în dodii. Concentrează-te mai bine, lasă gluma la o parte, pentru că nu e recomandabilă chiar în orice situaţie. Chiar dacă o faci într-o formă amuzantă, vorbeşte despre ceea ce faci cu argumente solide, ca să te înţeleagă lumea corect.

Fecioară
Priveşti spre trecut cu luare aminte, pentru că ai trecut cândva printr-o situaţie care ţi-ar putea fi lecţie pentru ceea ce se petrece acum. Nu e prima oară când ai trăit aşa ceva, ai mai avut câteva momente similare mai demult, deci ajunge doar să priveşti înapoi cu atenţie. Fără nostalgii, fără regrete, fără emoţii negative, ci cu maximă luciditate, pentru a putea descoperi soluţia la problema ta actuală. Adu-ţi aminte cum ai rezolvat problema atunci şi repetă reţeta. Ai învăţat la timpul potrivit care e calea cea mai bună.

Balanța
Ţi-ai făcut iluzii cu privire la intervenţia salvatoare a unui amic într-un plan în care chiar aveai nevoie de ajutor. Din exces de zel, într-un moment de infatuare, ţi-a promis marea cu sarea şi tu te-ai bazat pe angajamentele sale, iar acum, când ar fi momentul să participe efectiv în modul în care a promis, îl vezi că întoarce spatele şi-şi încalcă astfel cuvântul dat. E o lecţie bună de viaţă să nu te mai încrezi în oricine, mai bine zis să înveţi să te descurci singur, fără a visa miracole de la alţii care nu fac altceva decât să promită.

Scorpion
Presimţi că se apropie un eveniment care îţi inspiră o oarecare teamă dar, în loc să foloseşti timpul ce te desparte de acesta într-un mod constructiv, stai şi-ţi torni singur cenuşă în cap, lamentându-te întruna. Lucrurile ar putea fi gestionate cu bine, chiar dacă nu e vorba de un eveniment fericit, şi aceasta tocmai pentru că ai fost avertizat şi ai timp să le aranjezi pe toate în aşa fel încât să nu te afecteze urmările neplăcute. Zi mersi că mai ai câteva zile la dispoziţie pentru a te pregăti sufleteşte ca să treci cu brio peste acel hop.

CITEȘTE ȘI: Ce obiecte îți aduc NOROC în funcție de zodie

Săgetător
Cineva îţi oferă o mână de ajutor, dar ceva îţi spune să nu accepţi atât de repede, de parcă ai presimţi că în spatele aparentelor bune intenţii, s-ar ascunde şi un interes negativ. Nu mai fi atât de suspicios, nimeni nu-ţi vrea răul, dar azi ai tendinţa de a vedea chiar şi în cele mai sincere gesturi de apropiere semne de ostilitate şi adversitate. Cel care este acum alături de tine chiar îşi oferă prietenia pe tavă, numai tu eşti cel care respinge totul cu teamă, ca nu cumva să te încrezi în cine nu merită.

Capricorn
Nu trebuie să priveşti lucrurile în perspectiva unui banal hop în care eşti astăzi prins, pentru că astfel de momente sunt absolut fireşti în evoluţia oricui către marile sale planuri. Nu merg toate ca unse, nu eşti un roboţel care îşi îndeplineşte sarcina conform programului, ci e normal să mai ai şi momente de oboseală, de slăbiciune, de detaşare în care nu mai vrei să faci nimic. Dacă tot e o zi de linişte, acceptă acest benefic răgaz şi foloseşte-l pentru binele personal. Ai să vezi că e un cadou binefăcător după o perioadă atât de încărcată, pentru că, rupt un pic de miezul evenimentelor agitate, priveşti lucrurile diferit şi descoperi mai uşor ce ai de făcut, dându-ţi seama că nu merită să-ţi faci griji!

Vărsător
Ceva îţi spune să nu te implici deocamdată într-o direcţie aflată încă la început. Nu ai toate informaţiile de care ai nevoie, ci acestea ar putea să mai apară pe parcurs. Ar fi bine, aşadar, să mai aştepţi o vreme până se vor clarifica detaliile acoperite, deocamdată, de incertitudine. Şi aşa eşti o fire indecisă, de felul tău, ca atare o astfel de situaţie te încurcă şi mai tare, dar nu trebuie să renunţi, ci doar să mai aştepţi o vreme până se limpezesc orizonturile. Direcţia e bună, doar momentul nu e potrivit!

Pești
Te afli azi într-o companie veselă, un pic gălăgioasă, dar îţi place atmosfera, chiar dacă tu azi nu simţi nevoia să ieşi prea mult în evidenţă, preferând să priveşti de pe margine veselia altora. Eşti un bun prieten care participă la activităţile comune cu implicare, dar într-o oarecare tăcere totuşi. Cu o astfel de atitudine, te vei dovedi a fi cel mai discret sfătuitor care poate asculta dorinţele altora, care poate oferi sfaturi imparţiale. Dacă ar fi cineva să spună azi ceva despre tine, te-ar descrie ca cel mai de nădejde confident, pentru că tu ştii să asculţi, nu judeci şi la final dai şi nişte îndrumări de milioane!

sursa: acvaria.com

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii: