HOROSCOP

HOROSCOP 11 noiembrie 2020

Berbec Eşti implicat într-o acţiune care se clădeşte etapă cu etapă, dar acum simţi că te apropii cu paşi mari de momentul de maxim, când vei vedea şi roadele acestui efort. A fost un proces de lungă durată în care ai investit tot ce ai avut tu mai bun, dar eşti mândru de rezultate. Ai curajul să vorbeşti şi altora cu ceea ce ai construit, pentru că nu a fost nici uşor şi nici rapid, ci a necesitat lungi etape de pregătire, de acumulare de informaţii, şi abia la final de muncă propriu zisă. Eşti mulţumit de ceea ce a ieşit din mâinile şi din mintea ta şi ai curajul să vorbeşti lumii ca un om matur, care ştie ce face şi ştie ce spune.

Taur
Eşti parte într-un proiect care cere enorm de la tine. Ai toate resursele necesare pentru a-i face faţă cu brio, ca atare implică-te cu tot ce ai şi tot ce ştii, deoarece roadele vor fi demne de laudă. Îţi pui şi mintea serios la contribuţie, şi umărul la treabă, pentru că este un plan care cere de la tine investiţii imense din toate direcţiile: şi argumente logice, şi atenţie, şi concentrare, dar şi efort fizic susţinut. Dar le poţi face pe toate cu succes, pentru că sunt în joc reputaţia şi renumele tău, scopurile sau visele tale cele mai înalte, deci tragi tare orice ar fi!

Gemeni
Iubirea nu cere doar declaraţii pompoase şi aprinse, ci poţi demonstra celui drag ce simţi pentru el şi prin fapte concrete. Vei şti să-i arăţi ce simţi pentru el, nu doar să-i declari cu surle şi trâmbiţe, ca atare partenerul ar trebui să aprecieze mai mult la tine gesturile mature, înţelepte, răbdarea şi toleranţa cu care tratezi relaţia, şi nu neapărat vorbele dulci sau cadourile scumpe. Dacă doar asta aşteaptă de la tine, înseamnă că nu va aprecia niciodată modul matur şi lucid cu care îi arăţi că vrei să clădeşti ceva de perspectivă.

Rac
Atmosfera este foarte tensionată în jurul tău, dar chiar tu eşti cel care generează dispute, pentru că îl iei pe nu în braţe şi respingi părerile altora. Fii mai flexibil în faţa ideilor diferite de ale tale, pentru că nu numai tu ai întotdeauna dreptate. Dacă tu crezi cu tărie că părerea ta este cea mai corectă, luptă pentru a-ţi impune punctul de vedere, dar gândeşte-te cât se poate de obiectiv înainte dacă adevărul e la tine. Poate e undeva la mijloc şi ar merita ascultată şi părerea adversă, găsind un compromis reciproc avantajos.

CITEȘTE ȘI: Ce probleme de sănătate ai conform zodiei: Cele mai expuse semne zodiacale

Leu
Oboseala îşi spune cuvântul şi, oricât te-ai strădui tu să duci mai departe un proiect început, acesta pare să fi încetinit încât nimic nu se mai mişcă. În astfel de momente cel mai bine ar fi să iei o pauză, să nu insişti să duci mai departe un plan care nu se mai urneşte. O vreme, te poţi ocupa de altceva şi după aceea îl vei putea continua de unde a rămas cu alt tonus. Acum totul stă pe loc, stagnează enervant de mult, dar poţi folosi acest timp la altceva, lăsând pe linie moartă acţiunea respectivă. Nu ar merge orice i-ai face.

Fecioară
Participă cu entuziasm la orice confruntare de natură intelectuală, pentru că eşti foarte bine pregătit din acest punct de vedere. Deţii informaţiile şi cunoştinţele necesare pentru orice competiţie de idei, examenele pot fi trecute cu brio, discuţiile cu persoanele care îţi sunt cu ceva superioare din punct de vedere profesional se vor desfăşura de pe poziţii de egalitate, pentru că mintea ta merge brici şi ştii să te pui foarte bine în valoare. Orice activitate în care trebuie să-ţi exprimi ideile, părerile sau să-ţi demonstrezi cunoştinţele solide dintr-un domeniu, poate fi de succes, deci fă un pas curajos în faţă şi arată ce ştii!

Balanța
O afacere pe cont propriu ar fi cea mai înţeleaptă decizie pe care ai putea s-o iei acum. Poate deja ai acumulat un capital care aşteaptă să fie investit într-o direcţie din care, într-o zi, ar putea apărea beneficii materiale promiţătoare. Dacă te bate demult gândul să porneşti de unul singur într-o afacere sau un proiect cu conotaţii financiare, acum ar fi momentul ideal, dar nu te aştepta la câştiguri peste noapte. Ţi se cere efort, răbdare şi curaj până vor apărea şi rezultatele sperate!

Scorpion
Exact acel lucru de la care nu mai aşteptai nimic şi pe care îl trecusei pe linie moartă, poate reveni spectaculos în prim plan, cu o energie nouă! Îţi dă chef de schimbare, deci nu te mulţumi cu rutina, cu monotonia, cu banalul, pentru că nu te caracterizează. Ia tu taurul de coarne şi aprinde din nou scânteia unor iniţiative personale aducătoare de succes. Tu nu eşti genul care aşteaptă minuni de la altul, ci le poţi declanşa chiar tu, iar ideea inspirată care îţi este astăzi insuflată din senin are efecte fantastice asupra ta. Te implici cu entuziasm într-un plan de care depinde întreaga familie, iar roadele bune nu vor întârzia să apară.

CITEȘTE ȘI: Soţii de coşmar! Care sunt zodiile de femei care îşi TORTUREAZĂ soţii

Săgetător
Este o zi de succes pentru tine, ai toate şansele să te remarci, să atragi asupra ta laude şi felicitări bine meritate, pentru că participi la un eveniment care îţi provoacă o imensă plăcere. Când îţi place ceea ce faci, rezultatele nu pot fi decât excelente. O veste bună anunţată cândva îşi arată, finalmente, latura palpabilă şi spui că a meritat să aştepţi până a prins contur atât de bine, de vreme ce roadele sunt dintre cele mai profitabile. Poate şi situaţia financiară se va clarifica astăzi, intrând în posesia unei sume consistente sau măcar a unei promisiuni demne de încredere.

Capricorn
Nu ajunge doar să visezi frumos, la clipa când vei vedea un anumit scop materializat în faţa ta, ci trebuie să şi pui osul la treabă. Numai de energia pe care o investeşti în acest proiect depinde şi ritmul în care acesta va evolua, deci nu sta aşteptând să cadă din senin, pentru că nimic nu se rezolvă de la sine. E o chestiune de efort, de ambiţie şi voinţă, dar mai ai nevoie de o motivaţie clară, dare se poate ivi chiar acum la orizont, deci merită să te apuci de treabă cât mai repede. Bate fierul cât e cald!

Vărsător
Mare atenţie azi, pentru că trece prin calea ta un pericol ce poate lăsa urme asupra stării tale psihice. Că dai piept cu gesturile negative ale unui rival care se bagă neinvitat în treburile tale, că auzi veşti proaste legate de viaţa de cuplu sau descoperi efectele nedorite ale intervenţiei nefaste ale unor oameni în care ai avut încredere, prima reacţie este aceea de abandon, suferind în sinea ta. După ce va trece primul şoc, vei începe să înţelegi mai bine ce s-a întâmplat şi să iei măsuri drastice pentru a nu mai lăsa pe alţii vreodată să facă la fel!

Pești
Varietatea oamenilor, personalităţile atât de diverse cu care intri azi în contact, te fac ceva mai tolerant cu lumea, descoperind că nu-i poţi tu schimba pe ei, orice ai face. Trebuie să le mai treci cu vederea micile defecte, trebuie să mai şi taci când ceva nu-ţi place, pentru că, la urma urmei, nimeni nu e perfect. Contactul cu oamenii e cea mai bună lecţie a iertării, pentru că, dacă pui la suflet orice fleac, orice vorbă, orice atac, îţi faci ţie rău, în timp ce lor… puţin le pasă! Dacă aveai o relaţie complicată cu cineva, azi vezi că nu e nici prima nici ultima situaţie de acest fel pe lume, deci ai putea deveni mult mai indulgent, iertându-i comportamentul nepotrivit. Ca el mai sunt milioane, te poţi supăra pe toţi?

sursa: acvaria.com

 

 

 

 

 

 

Comentarii: