HOROSCOP

HOROSCOP 13 septembrie 2020

Berbec La încărcătura de energie care planează în aer, ar trebui să te ocupi azi de cele mai complicate sau îndrăzneţe proiecte pentru că acum e momentul cel mai bun ca să le dai startul. Eşti bine motivat, determinarea e la cote maxime, ai şi un bagaj de energie fizică supra dimensionat, deci aştepţi doar scânteia care să te trimită în luptă. Aceasta vine de la un colaborator care te stimulează atât de bine cu povestirile sale motivaţionale, încât abia aştepţi să-i dai drumul. Rezultatele vor apărea foarte repede dacă nu reduci ritmul acesta alert cu care ai pornit totul, deci hai, la drum, cu încredere deplină în succesul final!

Taur
Porţi pe umerii tăi responsabilităţi majore pe carte ţi le-ai asumat din dragoste pentru ceilalţi. Că e vorba de un rol central în familie sau de un rol social dedicat unei mase mai largi de oameni, îţi porţi povara cu mândrie, cu bucurie chiar, conştient că e foarte importantă contributia ta la bunul mers al lumii în care trăieşti. Familia aşteaptă de la tine soluţii şi decizii, dar şi societatea se bucură de ceea ce ai tu de oferit, pentru că nu eşti doar un membru oarecare al societăţii, ci unul de vază, care deţine cheia într-un moment esenţial.

Gemeni
Nu te aştepta ca toată lumea să te susţină în marele pas pe care eşti gata să-l faci, pentru că unii sunt suspicioşi sau temători din fire şi nu au curajul tău de a porni la acest drum complicat. Tu deţii toate resursele necesare pentru un succes deplin, doar anturajul e cel care te mai poate trage înapoi, pentru că vede numai piedici sau riscuri la tot pasul. Nu-ţi compara puterile cu ale celor care îţi poartă de grijă, motivat sau nu. Anturajul nu e cel mai potrivit pentru ţelurile tale actuale, deoarece unii spun mereu că nu se poate, că nu ajungi astfel nicăieri, că sacrificiile sunt prea mari. Nu-i asculta, tu mergi pe calea ta cu fermitate, pentru că fiecare e aici cu norocul lui!

Rac
Eşti preocupat de partenerul tău de viaţă, pentru că are nevoie, acum mai mult ca oricând, de afecţiunea ta, de grija ta, de protecţia ta. Trece prin momente mai sensibile când simte nevoia să fie ocrotit şi răsfăţat, cineva să-i poarte de grijă, şi îi stai alături trup şi suflet. Imaginează-ţi că eşti un fel de medic sau psiholog ce se apleacă asupra problemelor altuia şi faci tot ce-ţi stă în putere să-i ridici moralul, să-i alungi temerile sau durerile. Efectele rugăciunilor tale pentru el şi ale îngrijirii pe care i-o acorzi vor fi binefăcătoare, deci continuă să i te dedici cu devotament şi iubire. E unul din acele momente când se vede cât de uniţi sunteţi la bine, dar mai ales la greu.

CITEȘTE ȘI: Legătura dintre semnul zodiacal și stilul alimentar. Alimentele potrivite fiecărei zodii

Leu
Dacă intuiţia îţi spune că cineva din grupul în care te afli are ceva de ascuns, ar fi bine să-l descoperi înainte de a te induce în eroare! Fii foarte exigent atunci când accepţi sfaturi de la cei din jurul tău, pentru că s-ar putea să asculţi nişte informaţii greşite, poate chiar rău intenţionate, transmise de un fals prieten. Urmăreşte ceva şi primul pas e să te trimită pe o pistă greşită prin datele pe care ţi le pune la dispoziţie. Dacă lucrezi într-un anturaj mai numeros, ia în serios doar acele informaţii care se confirmă din mai multe surse, semn că sunt verificate şi acceptate de mai multă lume.

Fecioară
Planurile la care te gândeşti cu multă pasiune prind viaţă sub ochii tăi, pentru că eşti un creator prin excelenţă. Adaugă noi elemente la planul tău cel mare, nu te opri din visat şi din inventat, ci continuă să clădeşti ceea ce consideri a fi important pentru tine la ora actuală. Dacă discuţi azi cu cineva despre marile tale vise, ai putea primi atât de multe soluţii şi idei suplimentare, ba chiar cineva se oferă să-ţi acorde tot suportul pentru ca proiectul tău să ajungă la îndeplinire. Poate nici nu aşteaptă nimic în schimb, e un sprijin sincer şi necondiţionat, doar pentru că el deţine cheia care ţie momentan îţi lipseşte. Fii recunoscător că ai şansa de a primi sprijin!

Balanță
Ai curaj să spui sincer ceea ce vrea inima ta! Începe să scrii chiar şi o banală scrisoare în care să-ţi aşterni singur dorinţele, visele, aşteptările, dar scrie-le cu ton optimist, ca şi cum ele ar fi deja îndeplinite. Ai să vezi ce efecte miraculoase are acest dialog cu sufletul tău, pentru că aşa vei descoperi două lucruri. Unu: că ai putea avea talent la scris şi ar merita valorificat mai departe şi doi: că visele tale au pornit deja pe calea lor spre materializare. Nu aveai curaj să le exprimi iar gestul de a le scrie trasează deja schiţa viitorului edificiul în care vei aşeza, rând pe rând, toate dorinţele împlinite.

Scorpion
Ziua e perfectă pentru a pleca la drum! Hai, urcă în maşină şi călătoreşte, urcă în tren şi mergi acolo unde te cheamă inima. Dacă tocmai se termină aici o astfel de evadare, atunci întoarcerea acasă are şi ea beneficiile sale. Călătoria în sine are un rol benefic pentru tine, de parcă ţi se revelează, pe parcurs sau la destinaţie, un mare adevăr. Ai ocazia să înţelegi ceva foarte important de la oamenii alături de care călătoreşti sau de la elementele care-ţi apar în cale. Poate treci printr-un loc cu o semnificaţie aparte, ca atare fii atent la semne, la indicii, la direcţii, la oameni, pentru că poţi întâlni ceva important pentru tine de acum înainte, ceva ce, acasă dacă ai fi stat, nu ar fi apărut.

CITEȘTE ȘI: Cele mai CREATIVE zodii. Nativii acestora fac lucruri de-a dreptul extraordinare

Săgetător
Înveţi toată viaţa, nu te opri la cât ai învăţat deja! Eşti într-un proces de transformare spirituală, şi ceea ce afli acum, din proprie experienţă, din ceea ce citeşti sau din ceea ce afli de la oameni, va deveni un fundament profund de principii noi pentru tine. Ai putea întâlni azi o persoană ce va avea un efect major asupra ta, asupra modului tău de a gândi şi acţiona, asupra atitudinii de viaţă pe care o vei adopta de acum înainte. Te maturizezi prin tot ce afli de la ceilalţi, deci recunoaşte cu respect şi consideraţie când cineva, superior ţie din anumite puncte de vedere, îţi mai oferă câte o lecţie utilă. Simţi şi tu cât de mult te schimbi datorită acestor lecţii!

Capricorn
Iubirea e tot ce ai mai scump în acest moment şi i te dedici trup şi suflet. Iubeşti cu toată fiinţa ta, indiferent ce sau cine ar fi obiectul afecţiunii tale maxime. Că e o persoană pe care o iubeşti cu pasiune, că e o activitate care face bine inimii tale, că e o floare sau un animal care cere îngrijirea ta, e o plăcere pentru tine să fii alături de destinaţia iubirii tale şi să i-o oferi în cantităţi uriaşe. Nici măcar nu contează ce primeşti şi tu înapoi, pentru tine acum contează doar să dăruieşti, pentru că ai mari resurse pentru a face pe altcineva fericit. Şi tu eşti fericit pentru zâmbetul pe care îl naşti pe chipul celuilalt, pentru rezultatele devotamentului tău, pentru bucuria pe care o vezi la cel care-ţi primeşte darul.

Vărsător
Veştile care sosesc de departe te cam îngrijorează şi te şi demoralizează, deopotrivă, de parcă ai afla numai lucruri triste despre eşecuri, pierderi sau alte evenimente cu tentă uşor dramatică. Îţi pierzi tot cheful când vezi că dai numai de oameni pesimişti şi împovăraţi de probleme şi, dacă te prinde într-un moment fragil din punct de vedere emoţional, imediat te molipsesc şi pe tine. Dacă ai avea cel puţin un aspect bun de care să-ţi agăţi toată energia, ziua ar fi salvată, dar dacă şi tu începi să vezi în jur doar rele şi necazuri, e greu de crezut că ceva te mai poate ridica la suprafaţă. Luptă cu depresia, apatia, gândirea negativă şi tristeţea care-ţi dau târcoale.

Pești
Există o vorbă care spune că ceea ce semeni, asta culegi. Dacă vrei să primeşti de la viaţă ceva, mai întâi trebuie să oferi tu acelaşi lucru. Vrei respect, dar cum ai vrea să te respecte lumea dacă nici tu însuţi nu ai despre tine o părere prea bună? Iubeşte-te mai mult, meriţi mai multă grijă, pe care singur să ţi-o oferi, deci nu te mai privi în oglindă cu ochi critic. Apreciază ceea ce ai, ceea ce ştii, ceea ce eşti, şi arată lumii o imagine mai încrezătoare. Dacă tu emani încredere în propria persoană, vei vedea că şi oamenii din jur îţi acordă credibilitate. Respectul de sine naşte respectul lumii, şi dacă tu te vezi cu ochi buni, şi ceilalţi vor îndulci tonul.

sursa: acvaria.com

 

 

 

 

Comentarii: