X

HOROSCOP 18 august 2018

Berbec

Nu te aştepta ca cele mai bune veşti să vină la tine ambalate într-o hârtie sclipitoare şi cu fundiţă, pentru că uneori vin în cea mai brută şi neatractivă formă. Nu subestima lucrurile, totuşi! Dacă ceva nu arată aşa cum ai sperat şi, la prima vedere, pare mai degrabă o veste proastă, mai aşteaptă o vreme să se sedimenteze apele tulburi.

S-ar putea să descoperi că acel punct fragil era de fapt startul spre o rezolvare mult mai bună, spre o etapă mult mai fericită, ca atare nu reacţiona agresiv sau negativ la un hop. Ai puţintică răbdare să se limpezească informaţia în mintea ta şi ai să vezi ce bună e calea aceea!

Taur

Eşti pregătit pentru o provocare în plan profesional. Deşi nu eşti, de felul tău, atât de aventuros, de data aceasta spui da chiar şi unei situaţii cu un oarecare grad de risc, pentru că te-ai săturat de rutină. Vrei să ieşi din monotonie, din obişnuinţă, ca atare vei spune imediat da noii situaţii, chiar dacă ai fi dorit să deţii controlul şi să urmezi o strategie foarte bine pusă la punct.

Nu ai parte de asemenea organizare riguroasă, ci lucrurile merg un pic haotic, după cum bate vântul. Ai răbdare să se mai aşeze apele, să se mai clarifice situaţia, şi atunci vei putea începe să-ţi impui propriile reguli menite să restaureze ordinea. Deocamdată te laşi dus de val.

Gemeni

Te bate gândul să faci o schimbare majoră în viaţa ta, cum ar fi o mutare într-o altă locuinţă, o schimbare de domiciliu sau de serviciu, sau doar o extindere a orizonturilor tale printr-o acţiune ce te ajută să creşti, să evoluezi, să te dezvolţi, să urci mai sus spre scopurile tale. Excelentă idee, pune-o în aplicare şi aşteaptă cu răbdare să dea roade.

Primul pas e mai greu, care implică acea decizie curajoasă în faţa căreia eşti chiar acum, dar ceva te face să te temi, deocamdată. Nu ai de ce, deţii toate resursele potrivite pentru acest pas, şi informaţia potrivită, şi starea adecvată unei schimbări de direcţie, deci… ce mai aştepţi?

CITEȘTE ȘI: Afecțiunea ignorată de români, care poate duce însă la IMPOTENȚĂ

Semnele care îți indică LIPSA de vitamine din organism. Ce trebuie să schimbi în dieta ta

Rac

În loc să te simţi vinovat pentru cine ştie ce greşeală şi să-ţi faci atâtea procese de conştiinţă, mai bine ai pune mâna pe unelte să repari ce ai făcut. Nu lacrimile sau regretele repară problema, ci o acţiune care să compenseze de urgenţă ceea ce ai stricat. Ai toate şansele să restabileşti echilibrul normal în problema respectivă, deci lasă lamentările şi apucă-te de treabă.

Da, recunoaşteţi greşeala, dacă ai comis-o, arată-ţi părerile de rău pentru ce ai făcut, dar grăbeşte-te să compensezi eroarea cu o faptă bună, în schimb. Întotdeauna există şi un remediu: ai şanse să-l găseşti dacă acţionezi repede!

Leu

Ai toate motivele să fii mândru de nivelul intelectual la care ai ajuns, iar azi poţi descoperi că ai şi reale talente de profesor! Ai atât de multe de transmis lumii, atât de multe informaţii şi experienţe de împărtăşit, încât ar trebui să găseşti o cale de a te adresa unui public cât mai larg.

Cine stă azi în preajma ta, are numai de câştigat, pentru că tot ceea ce spui e de valoare şi le va fi de folos la un moment dat. Dacă nu ai deja o carieră în domeniul educaţiei, caută cea mai accesibilă formă să dai din prea plinul tău de cunoştinţe şi altora. Fie că predai cu bucurie o lecţie unui începător, fie că vorbeşti unei săli imense de discipoli, eşti încântat să observi atâta receptivitate în rândul celor care te ascultă.

Fecioară

Te macină tot felul de dubii cu privire la sensul în care evoluezi, dar preferi să nu le faci, deocamdată, cunoscute. Mai bine ai spune clar că nu crezi în direcţia spre care te îndrepţi, deoarece intuiţia te trage de mânecă.

Trezeşte-te şi ai curajul să te opui dacă tot simţi ceva că te trage înapoi, e posibil să nu fie, cu adevărat, calea cea mai bună pentru ceea ce ţi-ai propus şi, dacă nu iei măsuri acum, sub influenţa suspiciunii care te încearcă, vei pierde timp şi energie inutil pentru roade mult sub aşteptări. Mai bine ia o pauză şi analizează din nou datele problemei, pentru că nu are rost nici să taci, nici să treci peste ele ca şi cum totul ar fi în regulă.

CITEȘTE ȘI: Studiul care dă totul peste cap: Cât de GRAVĂ este depresia postnatală la bărbaţi

Căştile utilizate în exces, PERICOL pentru sănătate: Ce ne învaţă medicii

Balanță

Luptă pentru principiile în care crezi şi pentru şansa ta de a-ţi demonstra valoarea. Azi poţi fi printre învingători dacă îţi pui în joc toate forţele, pentru că e totuşi o competiţie aici., sunt şi alţii la fel de bine pregătiţi, la fel de ambiţioşi şi dornici de succes, deci să nu crezi că va fi simplă confruntarea. Ai toate atuurile pentru a ieşi învingător din această comparare de forţe, experienţe sau cunoştinţe.

E un concurs în care trebuie să arăţi că eşti cel mai bun, că nu te laşi intimidat nici măcar de cei a căror valoare o recunoşti şi o admiri. Orice competiţie de idei sau de forţe te poate propulsa în frunte pentru că eşti printre cei mai buni!

Scorpion

Cel mai bun profesor pentru tine acum e vocea ta interioară pentru că de acolo primeşti o mulţime de îndrumări înţelepte care merită ascultate. Nu ţine cont de nimeni altcineva decât de ceea ce auzi în momentele tale de linişte şi meditaţie, pentru că de acolo vin acum sfaturi utile, instrucţiuni demne de urmat!

Se vede că ai învăţat multe de la viaţă şi acum ştii mai bine ce ai de făcut, deci nu trebuie decât să-ţi găseşti o clipă să stai de vorbă cu tine însuţi şi ideile vin valuri-valuri. Vocea ta interioară e de fapt acumularea atâtor informaţii şi cunoştinţe de pe parcursul anilor anteriori, iar acum are tot dreptul să vorbească răspicat.

Săgetător

Priveşti la persoana iubită ca într-o oglindă pentru că el îţi seamănă în multe privinţe. Ceea ce vezi la el, ai şi tu, ce îi lipseşte lui, îţi lipseşte şi ţie, pentru că cine se aseamănă se adună. Îl iubeşti tocmai pentru că are ceva din tine, şi el e o proiecţie a propriilor tale calităţi şi defecte.

A-l judeca, a-l critica, a-i reproşa cine ştie ce aspecte ar fi de fapt o auto-critică, pentru că, recunoaşte, şi tu faci la fel în situaţii similare. Fii indulgent cu jumătatea ta când greşeşte, pentru că nu merită nici ton agresiv, nici comentarii maliţioase. Tratează-l cu mai multă iubire şi bunătate, pentru că şi el ar face la fel cu tine.

CITEȘTE ȘI: Un pahar de APĂ CALDĂ pe stomacul gol, ultimul trend în materie de nutriție. Ce se întâmplă în corpul tău când faci acest lucru

Cercetătorii DISTRUG un mit: Care sunt cele mai bune fructe şi legume

Capricorn

Inspiri încredere deplină pentru că ai atins un nivel de experienţă demn de tot respectul. Cine te vede acum pentru prima oară spune despre tine că eşti un om matur, cu scaun la cap, care ştie ce spune. Chiar dacă tu nu te simţi întotdeauna aşa, imaginea pe care o laşi în jurul tău te onorează, semn că lumea te apreciază şi îţi remarcă valoarea.

Nu-i dezamăgi pe cei care spun asta despre tine, jucându-te cu încrederea lor, ci comportă-te conform vârstei pe care o ai. Dacă promiţi ceva, ţine-te de cuvânt, pentru că tot ce spui creează imaginea ta de om de încredere!

Vărsător

Înainte de a construi viitorul, fii sigur că ai lăsat trecutul în cea mai stabilă formă, ca să nu te întorci acolo când ţi-e lumea mai dragă. Ai foarte multe idei excelente pentru ziua de mâine şi abia aştepţi să începi să le pui în practică, pas cu pas, dar e nevoie să arunci şi o privire în urmă.

Poate unele din planurile actuale depind de ceea ce ai realizat până în acest moment sau lecţiile deja asumate pot ajuta la ridicarea unui nou etaj la construcţia de până acum. Ai o viziune foarte clară asupra viitorului tocmai pentru că ţi-ai învăţat foarte bine lecţiile trecutului! Acum ştii clar încotro mergi.

Pești

Ai motive să respiri uşurat că greul a trecut, pentru că ai ajuns la capătul unei acţiuni care te-a stresat mult. Acum totul se linişteşte, pare mult mai uşor, şi te bucuri de senzaţia de eliberare care te cuprinde.

Ei, nu te culca pe laurii victoriei, încă, pentru că se mai pot ivi unele urmări din vremurile complicate, dar partea cea mai complicată se pare că s-a terminat. Revino-ţi după tot ce ai acumulat în ultima perioadă, pentru că grijile care te-au copleşit au avut un efect toxic asupra ta, şi acum, că vezi din nou soarele deasupra capului, începi să te simţi din nou bine.

Bugetul.ro

Blacknews.ro

StiripeSurse.ro