HOROSCOP

HOROSCOP 28 februarie 2018

Foto: Pinterest.com

Berbec

Poate fi o zi dedicată iubirii, cu promisiuni frumoase, cu declaraţii pompoase, cu planuri de viitor făcute împreună, pentru că ai mare încredere în omul de lângă tine şi aştepţi mult de la ziua de mâine. Dacă abia azi cunoşti pe cineva, atracţia poate fi instantanee iar idila voastră poate evolua foarte repede, ajungând la un nivel la care poţi spune că te face fericit, ba chiar că ţi-ai găsit jumătatea potrivită! Priveşti spre o viaţă în doi cu mult entuziasm şi abia aştepţi etapele următoare!

Taur

Nu spera lucruri pe care nu le poţi atinge, pentru că unele din aceste puncte de vârf depind de eforturile tale de până acolo. Mai ai de muncit, de tras, de depus eforturi, scopul cel mare e încă departe, dar dacă nu ai mai fi atât de concentrat la ţinta finală, ci doar la drumul până acolo, ai vedea că evoluţia va fi mult mai sigură. Uneori, visul te face să pierzi din vedere instrumentele de a ajunge la el, deci revino în realitate, fără vise deşarte şi fără speranţe imense. Mult mai mare va fi satisfacţia la final, că ai atins acel ţel, dacă nu ridici castele de nisip chiar din prima etapă.

Gemeni

Te simţi bine în pielea ta, datorită unui nivel de energie foarte ridicat pe care îl poţi valorifica cu succes. Atitudinea aceasta pozitivă, încrederea absolută în tine însuţi, optimismul care ţi se citeşte pe chip au la bază o stare de sănătate foarte bună. De fapt, toate merg mână în mână, înlănţuite: confortul fizic generează pace sufletească şi armonie cu propria persoană, deci ai numai motive de bucurie cu privire la cel care eşti, ca individ, ca om, ca parte din Univers. Fă tot posibilul să menţii această stare de echilibru pe toate planurile fiinţei tale: fizic, mental, emoţional, spiritual.

CITEȘTE ȘI: Mai mult decât un simplu aliment: Condimentul care scade colesterolul şi previne demenţa

Planta care purifică ficatul şi scade colesterolul. Cum trebuie consumată

Rac

Aşa cum te porţi tu cu ceilalţi, aşa vei primi şi din partea lor, ca atare, ori de câte ori intri azi în contact cu cineva, gândeşte-te la impresia pe care o laşi despre tine. Vei primi exact ceea ce oferi, nimic mai mult, nimic mai puţin, deci nu judeca pe cineva dacă nu vrei să fii judecat, nu critica dacă tu nu faci faţă criticilor. Poartă-te cu ceilalţi exact aşa cum ai dori ca ei să se poarte cu tine şi ai să vezi că orice animozitate anterioară dispare ca prin farmec. Eşti zodia care empatizează cel mai uşor cu oamenii, oricât de diferiţi ar fi, ca atare vei reuşi imediat să te pui în pantofii celui cu care discuţi, ca să vă dăruiţi unul altuia doar gesturi armonioase.

Leu

Fii liniştit, nu cere permanent acţiune şi noutate, pentru că nu au de unde să apară chiar tot timpul. Uneori intri într-o zonă mai ternă, mai monotonă, în care nu se mai modifică nimic, dar e absolut normal să apară şi perioade mai calme. E ca o perioadă de sedimentare a aspectelor anterioare ca apoi, după ce vei extrage concluzia cea mai potrivită pentru cel învăţate, să pui în practică tot ce ai acumulat. Ai răbdare, azi nu se mai întâmplă nimic palpitant, aşa cum îţi place, dar poţi sta liniştit, cu convingerea că şi acest răgaz face parte din procesul de schimbare început cândva. Nu poţi alerga tot timpul: mai ai nevoie şi de respiro!

Fecioara

Te afli la cheremul altora mai puternici decât tine care abuzează de poziţia lor. Deşi nu le recunoşti superioritatea întru totul, te supui totuşi în faţa autorităţii lor, pentru că eşti conştient că se pot folosi de dreptul lor de a sancţiona pe cei care nu fac precum li se ordonă. Eşti un simplu pion pe o tablă de şah unde alţii deţin frâiele jocului, dar asta nu înseamnă că le aprobi deciziile umil. E vremea lor, dar, într-o zi, vei avea şi tu dreptul la replică şi te vei folosi de el cu încredere.

CITEȘTE ȘI: Mâncarea care dă dureri de cap: Topul alimentelor care provoacă cefalee

 Topul soluţiilor naturale care te ajută să ţii sub control pofta de mâncare

Balanta

Priveşti lucrurile foarte obiectiv şi ai ocazia să îţi exprimi punctul de vedere în faţa altora care respectă deciziile tale. Poate chiar joci rol de judecător, arbitru sau negociator ad-hoc, pentru că lumea îţi recunoaşte calităţile din aceste domenii şi nu îţi pune la îndoială capacitatea de a analiza lucrurile corect şi de a extrage o concluzie cu care să fie toată lumea de acord. Cine îţi cere azi sfatul sau te roagă să intervii în treburile sale încurcate, are numai de câştigat, pentru că tu înţelegi exact situaţia, perfect pentru a oferi celor debusolaţi o cale dreaptă şi justă! Militezi pentru adevăr şi dreptate şi le scoţi la lumină foarte uşor.

Scorpion

Singur, nu poţi repara o situaţie care te macină, dar cu ajutorul celor dragi, nimic nu ţi se va mai părea la fel de greu! Ai pe cineva alături care pune umărul la problema ta, şi cine altcineva te înţelege şi te susţine mai bine dacă nu familia? Ajunge doar să spui ce te doare şi va sări în ajutorul tău la nevoie! Şi tu ai făcut la fel pentru ei cu alte ocazii, deci este modul lor de a-ţi întoarce un serviciu similar pe care şi tu l-ai oferit în momente critice. Nu ţine doar pentru tine şi nu insista să te descurci singur! A recunoaşte că nu poţi nu e o dovadă de slăbiciune, ci de încredere în ceilalţi!

Sagetator

Starea ta depinde mult de starea vremii, eşti meteodependent aşadar, pentru că te vei simţi exact aşa cum e cerul. Dacă ai norocul unei zile senine, cu soare strălucitor, vei avea o zi excelentă şi tu, de parcă ţi-ai extrage direct seva din soare. Dar dacă ai ghinionul să se abată nori peste zona ta, fii sigur că vei avea aceeaşi stare cenuşie şi neplăcută toată ziua… Caută pe hartă un loc în care soarele străluceşte şi fugi acolo, pentru a-ţi reîncărca bateriile la capacitate maximă într-un decor frumos.

CITEȘTE ȘI: Murăturile perfecte: Reţeta delicioasă de castraveţi muraţi bulgăreşti

ATENŢIE! Când trebuie să te FEREŞTI de lavandă, în ciuda zecilor de beneficii ale plantei

Capricorn

Glumele nu se potrivesc în orice situaţie, ca atare fii atent cu cine îţi permiţi azi să faci poante, ca nu cumva să strice mai mult! Ai putea fi tentat să tratezi cu superficialitate o situaţie care pe altul îl irită şi astfel torni gaz pe foc fără motiv. Nu orice situaţie poate fi tratată cu ironie, deci ajustează-ţi comportamentul şi modul de a comunica în funcţie de starea psihică a celuilalt. Nu ai vrea să reacţioneze agresiv la glumele tale, deci poartă-te cu mănuşi cu cei pe care îi simţi că stau pe un butoi cu pulbere. De ce să fii tu scânteia care-i aruncă în aer?

Varsator

Eşti cam nervos şi, dacă nu ţii sub control manifestările agresive, poţi strica ziua altora! Fii mai atent ce spui şi cum te comporţi mai ales cu cei care ţin la tine. Nu ţi-ar păsa să scoţi din sărite un străin pe stradă, dar să îl faci să sufere pe omul cel mai drag ţie, nu ţi-ar cădea tocmai bine! Alege-ţi cu grijă vorbele, mai ales dacă cel de lângă tine e mai sensibil din fire sau trece prin momente dificile, pentru că nu are nevoie acum nici de critici, nici de predici, nici de dispute, ci doar de multă înţelegere. Pune-te în pielea lui un pic şi vezi ce simţi…

Pesti

Aştepţi să termini mai întâi un proiect dificil, ca să îl poţi evalua şi extrage nişte concluzii din tot ce ai construit. Ai muncit mult, ai investit timp şi energie, dar rezultatele te satisfac pe deplin, este ceea ce ai sperat să obţii. Sunt rezultate concrete, palpabile, vizibile, care pot fi măsurate şi valorificate, deci cum să nu fii mândru că ai ajuns aici? Nu fi modest dacă tot ai atins un nivel care poate fi deja spus lumii, pentru că ai motive binemeritate de mândrie. Unii îţi vor urma exemplul, alţii vor avea de învăţat din sfaturile tale, deci este un moment de bilanţ demn de laudă.

Comentarii: