HOROSCOP

HOROSCOP 29 aprilie 2020

Berbec Relaţia dintre părinţi şi copii are o conotaţie specială astăzi, ca atare asumă-ţi rolul pe care îl ai în această poveste şi joacă-l cu devotament. Dacă tu eşti fiul, petrece câteva ore în compania părinţilor tăi sau dă-le un semn de viaţă, pentru că efectele acestei discuţii vor fi fantastice asupra lor, dar şi a ta deopotrivă. Dacă tu eşti părintele, coboară-te un pic la nivelul celor mici şi adu-ţi aminte cât e multă nevoie au de joacă, de dialog, de prezenţa ta alături de ei cât mai mult timp. Lasă-ţi toate grijile deoparte şi dedică-te, măcar câteva minute, celor mici sau celor bătrâni care aşteaptă atât de mult un dram de atenţie de la tine.

Taur
Poate te simţi un pic intimidat de cel din faţa ta, deşi nu ai avea motive. Sunteţi absolut la fel, vorbiţi de la acelaşi nivel, deci timiditatea aceasta nu trebuie să iasă la iveală. Mai mult, chiar dacă partenerul tău de discuţie pare cumva cu un cap deasupra sau cu un pas înaintea ta, el şi-ar dori o discuţie cu tine, pentru că de aici se poate naşte o relaţie frumoasă. Nu te gândi oare ce ai tu de oferit aici, nu ai de unde să ştii ce apreciază celălalt la tine, ca atare lasă modestia la o parte, sentimentul de inferioritate care îţi dă târcoale şi vorbeşte liber. Numai de tine depinde dacă accepţi să legi această relaţie sau nu. Dacă nu te simţi în largul tău aici, mai bine nu!

Gemeni
Nu sta să analizezi o situaţie negativă pe toate părţile, pentru că vei găsi din ce în ce mai multe motive de supărare şi iritare. Mai bine îţi pui mintea la contribuţie pentru a găsi ieşiri din acest impas, pentru că mintea ta e creativă şi descoperă unele din cele mai strălucite idei. Poate în momentele mai pesimiste nu eşti tu chiar atât de îndrăzneţ spre ţeluri măreţe, dar e suferinţa naşte de multe ori soluţii geniale. Nu te mai chinui atât cu suspine şi lacrimi, ci ieşi din starea ta nefastă cu un plan nou de zile mari, care e acolo în mintea ta şi aşteaptă să fie eliberată pentru a da roadele scontate. Nu-l lua, deci, pe nu în braţe, pentru nimic în lume!

Rac
Este o zi de succes, cu multe motive de reală fericire. Parcă ai ajuns la apogeul unei acţiuni în care ai investit multă pasiune şi energie, şi acum când vezi urmările eforturilor tale, eşti încântat la maximum. Poate fi o zi perfectă în iubire, dăruindu-vă unul altuia inima pe tavă, dar poate fi şi un moment de maximă satisfacţie când vezi că tot ce ai clădit până acum a prins contur şi primeşti laude şi de la alte persoane. Cele mai frumoase emoţii vin valuri către tine, deci bucură-te de intensitatea lor, de energia lor pozitivă, de lumina şi iubirea pe care le emană, şi dăruieşte-le şi tu mai departe, aşa cum poţi. Primeşti şi dăruieşti, şi fericirea e deplină!

Citește și: Trăsătura FORTE a fiecărei zodii. Cum să te folosești de atuul tău?

Leu
Chiar dacă simţi că nu ai obţinut chiar ceea ce doreai, nu renunţa să speri! Nu cumva ţi-ai pierdut curajul să ceri mai mult de la tine, de la oameni, de la viaţă? Învaţă să ceri ca să primeşti, pentru că nu stă întotdeauna doar în puterile tale să ajungi acolo unde doreşti. O rugăciune trimisă spre cer, în felul cel mai confortabil ţie, face enorm, de parcă ai fi acum în conexiune directă cu cei care îţi pot ţie îndeplini dorinţa, deci nu te sfii să chemi în ajutorul tău toate forţele universului. Poţi primi mai mult decât ai putea crede, deci începe să-ţi creezi cu gândul şi cu inima lumea pe care ţi-o doreşti. Crede cu tărie că dorinţa ta se va materializa şi aşteaptă să devină realitate.

Fecioară
Ai tendinţa de a lua peste picior criticile sau judecăţile celor din jur şi bine faci, pentru că aşa nu le pui la suflet. Unii oricum nu ştiu altceva decât să analizeze în detaliu treburile altora, fără să-şi vadă propriile defecte, dar noroc că reuşeşti să le priveşti cu detaşare şi umor, astfel încât să nu te deranjeze ceea ce auzi. Totuşi, chiar dacă faci haz de criticile celor din jur, n-ar strica să ţii minte ceea ce vor ei să-ţi spună, pentru că, pe undeva, au dreptate şi ţi-ar fi de folos să ţii cont de avertismente. Dar acum nu poţi privi lucrurile decât în glumă.

Balanță
O portiţă de ieşire apare de unde nici nu te aştepţi, semn că norocul este prin preajmă şi te poţi folosi de el într-o situaţie în care te simţi blocat. Din senin, te trezeşti cu o salvare spectaculoasă şi ai motive să fii fericit, pentru că treci, practic, prin locul potrivit în momentul potrivit pentru a găsi soluţia ideală. Dar depinde totuşi de atitudinea ta, pentru că nu vei vedea soluţia dacă eşti îngrijorat, bosumflat, şi îl iei pe nu în braţe la orice. Fii atent la oportunităţi pentru că ele apar exact pentru tine, dacă ştii să profiţi de auspiciile norocoase ale zilei.

Scorpion
Trebuie să pui serios umărul la materializarea unui mare vis, pentru că deţii toate resursele unui succes deplin în acest sens. Aştepţi mult şi de la ceilalţi care joacă un rol în atingerea acestui ţel, dar cea mai mare parte a eforturilor ţine de tine! Nu pretinde doar de la ceilalţi implicare, energie şi pasiune, ci ai putea să-i mobilizezi tu mai bine pentru a contribui cu toţii cu ceea ce ţine de fiecare. Tu le poţi stimula dorinţa de a ajunge la acel scop, iar ei vor face tot ce le stă în putinţă. În fond, fiecare are ceva de câştigat de pe urma acestui proiect colectiv, deci… la treabă!

Citește și: Cel mai potrivit ANTRENAMENT, în functie de zodia în care te-ai născut

Săgetător
Ai tot sperat ca un anumit moment de care îţi era teamă să se amâne sau să nu mai aibă loc deloc, dar iată că aşteptarea ta a luat sfârşit şi dai piept direct cu evenimentul cel mare. Deşi l-ai aşteptat atât de mult, iată că nu iese conform speranţelor tale şi lucrurile par să se dea un pic peste cap, semn că planurile de acasă nu sunt întotdeauna ca cele din târg. Pregăteşte-te pentru o surpriză de proporţii care te obligă să schimbi macazul din mers, noroc că ai totuşi un plan de rezervă, astfel încât să recuperezi totuşi ceva din tot ce ai construit până aici şi să nu pierzi totul.

Capricorn
Da, e frumos să visezi, dar înainte de a te avânta spre vârfuri foarte înalte, ar fi bine să-ţi cântăreşti atent resursele, ca să te arunci spre lucruri pe care eşti capabil să le şi atingi. Sigur că din vise se nasc şi lucruri minunate, primul pas spre un succes e să ţi-l doreşti şi să crezi cu tărie că poate fi al tău, dar de data aceasta e posibil să-ţi propui un scop mult prea înalt pentru puterile tale şi, înainte de a porni spre cucerirea acelui vârf, ai avea nevoie de antrenamente şi de acumulare de noi informaţii. Abia după aceea vei putea porni spre marea escapadă, cu mai mari şanse de reuşită, deci fii deschis spre noi experienţe care vor forma bagajul pe care te vei putea baza.

Vărsător
Primeşti o veste cu tentă oficială care deschide o etapă nouă în cariera ta. Dacă aşteptai un răspuns important, dacă aveai nevoie de o aprobare sau de un document, azi pot sosi pe o cale legală şi îţi alungă starea de nesiguranţă şi stres care te copleşise. De acum vei merge pe un drum mult mai sigur, ştii pe ce te bazezi, nu mai experimentezi şi nici nu mai baţi la uşi închise. Te poţi baza întru totul pe actul primit sau pe garanţia sosită ca să îţi clădeşti proiectele de care depind reputaţia, imaginea ta profesională, viitorul!

Pești
Singur, nu poţi repara o situaţie care te macină, dar cu ajutorul celor dragi, nimic nu ţi se va mai părea la fel de greu! Ai pe cineva alături care pune umărul la problema ta, şi cine altcineva te înţelege şi te susţine mai bine dacă nu familia? Ajunge doar să spui ce te doare şi va sări în ajutorul tău la nevoie! Şi tu ai făcut la fel pentru ei cu alte ocazii, deci este modul lor de a-ţi întoarce un serviciu similar pe care şi tu l-ai oferit în momente critice. Nu ţine doar pentru tine şi nu insista să te descurci singur! A recunoaşte că nu poţi nu e o dovadă de slăbiciune, ci de încredere în ceilalţi!

sursa: acvaria.com

 

 

 

 

 

Comentarii: