HOROSCOP

HOROSCOP 29 iunie 2020

Berbec Nu te crampona de o singură cale de evoluţie, când ar mai fi atâtea altele ce merită descoperite. Experimentează, aşadar, încearcă şi pe una, şi pe alta, vezi cât de multe opţiuni ai la dispoziţie şi nu te decide asupra uneia singure până nu ai încercat mai multe. Vei vedea că e cu totul altceva să iei o decizie în deplină cunoştinţă de cauză, după ce deja ai acumulat o gamă largă de idei. Azi ai putea găsi o cale complet nouă, la care nici nu te gândeai înainte, şi care ar merita aşezată la loc de cinste pe lista ta de schimbări de direcţie la care te gândeşti din ce în ce mai serios. Când va veni clipa decisivă, vei avea o paletă largă de nuanţe la îndemână!

Taur
Eşti în faţa unui proiect foarte interesant, dar care nu ar fi decât o reeditare a unui eveniment de excepţie de mai demult. Adu-ţi aminte cât de bine s-au rezolvat toate atunci şi repetă reţeta de succes de dinainte, pentru că poţi compara perfect evenimente de atunci cu cele de acum. Se pot repeta întocmai, şi totul depinde numai de spiritul tău întreprinzător, de energia pe care o investeşti în acest proiect şi de capacitatea de a clădi totul cu bucurie şi încredere deplină în rezultate. Acum merită să aprinzi doar scânteia iniţială, şi ai să vezi ce rapid vor aşeza toate pe făgaşul normal spre marele succes de la capăt!

Gemeni
Este ziua ta de succes, pentru că deţii toate resursele care te pot propulsa direct la ţelul tău cel mai mare. Găseşti oamenii care te pot ajuta, de la care ai multe de învăţat sau care te pot îndruma spre scopul cel mare. Primeşti veşti care te pun într-o lumină specială, încât nu ar fi de mirare să ţi se facă unele din cele mai promiţătoare oferte: de lansare, de afirmare, de preluare a unei funcţii de conducere. Ţeluri pe care doar le-ai visat înainte şi pentru care te simţeai pregătit pot fi atinse acum pentru că îţi pui în joc tot bagajul de calităţi de care dispui.

Rac
Dacă ţi-ai luat cândva angajamentul faţă de cineva că vei interveni în ajutorul lui la un moment dat, adu-ţi aminte de promisiune şi ţine-te de cuvânt. Tu oricum eşti un om foarte corect care-şi îndeplineşte întotdeauna legămintele, dar de data aceasta e posibil să nu fie tocmai uşor pentru tine să duci la capăt ce ai promis. Totuşi, pentru că eşti om de cuvânt, vei lăsa la o parte activităţile tale urgente şi vei pune umărul în soluţionarea problemei celuilalt. Încă o misiune îndeplinită pentru tine, meriţi felicitări, dar te va motiva fantastic recunoştinţa pe care o vei citi în ochii celui care a beneficiat de ajutorul tău. Nu te întreba, însă, dacă alţii ar face la fel pentru tine…

CITEȘTE ȘI: Cum se comportă bărbații îndrăgostiți, în funcție de zodie. Te iubește sau nu?

Leu
Nu trata compromisul pe care eşti nevoit să-l faci azi ca pe o povară, ci fă-o cu un dram de detaşare, de nepăsare, ca şi cum n-ar fi nimic atât de complicat. Glumeşte, fă haz de ceea ce trebuie să faci chiar dacă, undeva în adâncul sufletului, nu-ţi convine pe de-a-ntregul ceea ce trebuie să accepţi. Merită să faci acest sacrificiu, ai să vezi că vor veni numai consecinţe pozitive în urma acestui gest pe care îl faci. A-ţi călca din când în când pe orgoliu sau pe inimă nu e chiar atât de greu sau de rău, deci fă-o cu încredere că e spre binele tău şi fără nici un fel de regret. Tu eşti cel care are de câştigat de aici, nu cel care, pe moment, are impresia că a obţinut o victorie în faţa ta.

Fecioară
Deşi pe moment ai tendinţa de a spune că nu vei avea câştig de cauză într-un proces împotriva minciunii, ai răbdare totuşi! E un demers de lungă durată care-ţi pune intens încrederea la încercare, dar într-un final adevărul tot va ieşi la iveală. Ţi se va face dreptate, lucrurile se vor aşeza pe făgaşul corect, dar trebuie să aştepţi o vreme, pentru că nu ajungi uşor la verdictul pe care îl speri. Ai depus dovezi în favoarea ta, ai făcut toate demersurile corecte posibile, dar acum trebuie să stai pe margine şi să aştepţi să se aşeze apele. Uleiul întotdeauna iese la suprafaţa apei, la fel ca adevărul, dar apa şi uleiul sunt încă amestecate. Mai aşteaptă un pic să se decanteze…

Balanță
Ţii mult la independenţa ta, ca atare azi dai randament numai dacă eşti lăsat să faci totul pe cont propriu. Te descurci de minune în acele proiecte în care poţi lua singur decizii, îţi poţi construi propria strategie, fără a aştepta îndrumări de la alţii. Apar suficiente informaţii utile pe care le poţi în avantajul tău, iar contactul cu lumea este unul pozitiv, de vreme ce dai mereu exact de oamenii de care ai nevoie. Ştii exact la cine să apelezi şi pe ce informaţii să te bazezi astfel încât să-ţi iasă toate perfect pe parcursul zilei.

Scorpion
Tu reprezinţi autoritatea deplină în ochii altora care ascultă de tine cu sfinţenie. Unii o fac din respect, pentru că îţi recunosc astfel valoarea şi superioritatea, alţii o fac din frică, pentru că e posibil să deţii şi unele instrumente coercitive în cazul în care n-o fac, dar alţii, pur şi simplu, îţi admiră personalitatea luminoasă, puternică, ce iese în evidenţă pe oriunde ar trece. Nu te folosi însă de poziţia ta pentru a supune şi a da ordine în stânga şi-n dreapta, ci o poţi canaliza cu succes şi în alte scopuri. Prin puterea pe care o deţii poţi face lucruri minunate, fără a avea nicio conotaţie egoistă, de exemplu poţi lupta pentru alţii!

CITEȘTE ȘI: DE CE oamenii se simt INTIMIDAȚI în preajma ta, în funcție de zodie

Săgetător
Eşti cam nervos şi orice replică ascuţită te poate irita şi mai tare. Imaginează-ţi că tu eşti un vas cu pânze pe o mare şi aşa foarte agitată. Vorbele celor din jur sunt ca vântul năprasnic ce-ţi suflă în pânze şi ce se întâmplă în acest caz? Te avânţi şi mai tare pe marea nervoasă! Ca să ţii sub control furtuna, trebuie să cobori pânzele şi să laşi corabia să plutească în voie pe valuri, până se linişteşte marea, pentru că dacă provoci şi mai mult starea de irascibilitate, greu de spus ce iese de aici. Coboară pânzele!

Capricorn
Ai alături de tine un om cu care ai o relaţie cu totul specială. Parcă vă cunoaşteţi de-o viaţă, ba chiar mai mult de atât, parcă relaţia voastră trece dincolo de actuala existenţă. Vă cunoaşteţi atât de bine unul pe altul, gândiţi la fel, reacţionaţi la fel şi vă completaţi de minune. El este ceea ce nu eşti tu şi invers, deci, dacă vă puneţi amândoi la un loc resursele, ar putea ieşi lucruri nemaipomenite. Luptă pentru a păstra această relaţie puternică şi vie, pentru că aveţi amândoi multe de învăţat şi de câştigat unul de la altul şi unul prin altul. Probabil e o relaţie karmică, ce provine din alte existenţe anterioare, şi vă simţiţi în siguranţă împreună.

Vărsător
Ai ocazia de a întâlni o persoană cu o bogată experienţă de viaţă, care îţi împărtăşeşte cu bucurie din tot ce a acumulat el în ani de studiu. Ascultă-l cu atenţie şi ţine cont de sfaturile lui. El e acolo ca să-ţi atragă atenţia asupra unor aspecte prin care şi tu ai trecut şi pe care nu le-ai înţeles pe de-a-ntregul, iar el poate pune degetul exact pe marele tău semn de întrebare. Parcă te-ar cunoaşte bine şi îţi vorbeşte de una din greşelile pe care le-ai făcut cândva şi pe care o credeai uitată, dar el tocmai acolo îţi atrage din nou atenţia, oferindu-ţi acum o lecţie, o povaţă poate chiar şi o soluţie de a restabili echilibrul dorit. Nu te teme să discuţi despre trecut cu înţelepciune.

Pești
Banii vin, dar se şi duc într-o clipă, pentru că mergi pe un teren destul de superficial în privinţa finanţelor familiei. Sumele care vin conţin puţine zerouri şi, pentru că sunt sume atât de mici, au şi plecat pentru diverse cumpărături obligatorii. Rezumă-te la strictul necesar, spune nu oricăror capricii costisitoare, pentru că nu e momentul potrivit pentru distracţii. Chiar dacă apar multe cheltuieli mărunte, una câte una în final, adunate, dau o cifră mai mare, deci nu te lăsa păcălit de cheltuieli de doi-trei lei! Ia adună-le şi vezi cât iese! Trebuie să-ţi administrezi cu grijă bănuţii, dar cu o atitudine totuşi optimistă, că vin şi vremuri mai bune.

sursa: acvaria.com

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii: