HOROSCOP

HOROSCOP 6 iulie 2019

Berbec

Nu încerca să ţii alături de tine oameni care îţi seamănă, nici ca vârstă, nici ca nivel de pregătire, nici ca sex, pentru că azi lucrurile cele mai bune apar din punerea de acord a cât mai multor aspecte diferite. Cu cât grupul din care faci parte e mai divers, cu atât ideile vor fi mai variate şi, din unirea lor, se poate ajunge la soluţii excelente. Nu poţi primi o idee diferită de la un om care gândeşte sau acţionează la fel ca tine, ca atare, dacă vrei o opinie cu adevărat folositoare, cere-o de la cineva aflat la distanţă mare de tine pe orice plan: din altă generaţie, care provine din alt sistem de educaţie, poate chiar din altă ţară.

 

Taur

Priveşti la cei dragi cu mândrie pentru că vezi în ei propriile tale investiţii făcute în timp. Eşti conştient că tot ce vă leagă, amintirile frumoase, evenimentele fericite de care vă bucuraţi, atmosfera armonioasă de acasă, a avut la origine propriile tale eforturi, deci ai cu ce te mândri. Tot ce vezi, e rodul muncii tale, efectele iubirii tale, grija ta de zi cu zi canalizată spre ceea ce îndrăgeşti tu cel mai mult, iar ceea ce oferă ei înapoi te umple de fericire! Copilul, casa, partenerul de viaţă, prietenii, animalele pe care le îngrijeşti s-au hrănit din iubirea ta, iar acum primeşti răsplata!

 

Gemeni

Ai mare nevoie de linişte, şi unde te simţi cel mai bine dacă nu acasă? Chiar dacă te retragi complet din iureşul lumii pentru o zi, fără a lua legătura cu nimeni, vei fi mulţumit de această izolare, pentru că doar aşa îţi poţi încărca eficient bateriile. Nu vrei să fii bătut la cap cu problemele altora, nici să-ţi sune telefonul întruna, şi nu doreşti nimic altceva decât linişte profundă în care să meditezi asupra propriei tale vieţi. Meriţi o zi de refugiu în care să te dedici doar propriului eu interior, care are nevoie de puţină atenţie.

 

Rac

Să nu te laşi învins de contradicţiile şi furtunile încinse azi în jurul tău, pentru că şi ele au un rol! Te obligă să te implici într-o competiţie cu mai mult curaj, cu mai multă încredere în resursele tale, şi, chiar dacă lumea se aliază împotriva ta, nu e un semn că ar avea ceva cu tine, ci că părerile tale sunt controversate şi analizate pe toate părţile. Nu te deranjează să faci valuri pe unde treci cu viziunea ta aparte de a privi unele lucruri, pentru că ceea ce inventezi tu acum şi sună ciudat, cândva ar putea fi acceptat de toată lumea ca ceva absolut firesc, deci continuă să-ţi pui în valoare originalitatea, chiar dacă vezi mulţi oponenţi în preajmă.

Citește și: Trăsătura FORTE a fiecărei zodii. Cum să te folosești de atuul tău?

 

Leu

Ceea ce ar fi trebuit să fie un dialog amabil şi plăcut, se poate transforma repede într-o luptă de orgolii. Egoul tău intră în conflict cu egoul celui din faţa ta şi se pare că niciunul nu se lasă mai prejos, dorind cu tot dinadinsul să aibă ultimul cuvânt. Tocmai pentru că ştii că lucrurile pot denatura spre o dispută inutilă, care să vă strice amândurora ziua. Ar fi bine să apelezi la tot arsenalul tău de diplomaţie şi amabilitate, ca să restabileşti repede atmosfera paşnică în acest dialog. Unul trebuie să cedeze şi a coborî tonul nu e deloc un semn că ai fi mai slab, ci doar că eşti convins că problema de faţă se poate soluţiona şi cu duhul blândeţii. Jos armele!

 

Fecioara

Nu sta singur într-o astfel de zi, pentru că izolarea chiar nu-ţi face bine! Poate că ai tendinţa să spui că eşti obosit şi că nu ai chef de nimeni în preajma ta, dar vei vedea că liniştea pe care, eventual, o alegi de bună voie, nu e chiar ceea ce doreai. Altădată poate e bună liniştea, dar nu şi azi, deoarece puţină agitaţie şi gălăgie în jurul tău nu te lasă să te gândeşti la lucruri care nu-ţi plac. Ai cu cine vorbi, ai cu cine ieşi la un ceai, la o adică, ai cu cine discuta cu orele la telefon, şi dacă nu respingi aceste ocazii, vei vedea că ziua va fi mult mai tonică şi mai bună decât dacă ai sta doar cu propriile tale gânduri. Socializează, conversează, relaţionează!

 

Balanța

Primeşti azi un răspuns care face pace într-o situaţie cu mai multe direcţii diferite de interpretare. Chiar dacă nu e un verdict pe deplin aşteptat, tot e bine, pentru că restabileşte adevărul într-o situaţie din care ai avut ceva de suferit. Verdictul respectiv conţine şi unele condiţii, nu primeşti ceva pe gratis, şi la primul impuls eşti tentat să spui că nu-ţi convine ce ai de oferit în schimb, dar vei vedea că merită efortul. Acceptă situaţia cu încredere că va fi spre binele tău, dar fii conştient că pacea nu se poate restabili fără să dai şi tu ceva de la tine. E un tribut pe care fiecare din tabere implicate îl va da pentru a se ajunge la o rezolvare!

 

Scorpion

Te simţi foarte bine în anturajul în care intri azi, unde eşti primit cu braţele deschise de parcă tu ai fi personajul central al acestei adunări. Poate există un motiv de sărbătorit, poate e un succes colectiv la care ai contribuit şi tu cu un rol important, şi acum e vremea să petreceţi. Şi în cuplu se resimte un aer proaspăt, bun pentru un dialog sincer, şi dacă ai ocazia de a petrece câteva ore liniştite alături de partener, veţi alunga îndoiala de peste multe probleme care vă preocupă. La final e loc şi de puţină distracţie

 

Citește și: Cât va dura relația voastră, în funcție de luna în care a început

 

Săgetător

Trebuie să îţi vezi mai mult de propria persoană, chiar dacă asta ar părea, în ochii altora, un semn de egoism. Nu trebuie să te temi de părerea altora, ci să îţi iei libertatea de a te ocupa de treburile care te preocupă. Mai uită de sarcinile spre serviciu, mai lasă treburile de acasă şi în grija altora, pentru că azi tu eşti în centrul atenţiei. Indiferent ce ar însemna grija pentru propria persoană, te vei simţi foarte bine după ce vei mai rezolva o parte din problemele care te privesc personal.

 

Capricorn

Participi la un război între generaţii şi trebuie să găseşti o cale să faci pace. Cei tineri nu sunt de acord cu cei bătrăni, iar diferenţele de vârstă îşi spun major cuvântul, încât se poate ajunge la o scindare a colectivelor în care există reprezentanţi din ambele tabere. Elevii sunt greu de potolit de profesori, copiii se ridică împotriva părinţilor iar angajaţii foarte tineri nu vor fi de acord cu strategiile propuse de şefii mai bătrâni. În asemenea atmosferă tensionată, mai e doar loc de o scânteie pentru a se ajunge la acuze dure.

 

Vărsător

Fii intransigent şi nu permite nimănui să se abată de la reguli, ca nu cumva să ai tu de suferit de pe urma eventualelor lor erori. Ia legea în mână şi fă-o pe justiţiarul acolo unde e nevoie, pentru că azi adevărul e de partea ta. Poţi demasca pe cei care nu respectă legile, pe cei care au minţit sau ţi-au înşelat încrederea, dar numai tu decizi dacă măsurile pe care le iei sunt categorice sau încerci să fii mai blând. Unde-i lege nu-i tocmeală, şi la fel te comporţi şi tu cu cei pe care-i consideri vinovaţi.

 

Pești

Un noroc de zile mari vizează situaţia ta materială, dar asta nu înseamnă că trebuie să dai buzna în prima agenţie loto şi să dai tot ce ai pe un loz. Norocul apare sub o altă formă, ca o idee practică foarte bună care, dacă va fi folosită eficient, va atrage bani în plus în viitor. Acţiunile de durată în care eşti implicat de ceva vreme pot fi rezolvate acum extrem de uşor, printr-o idee genială ce face ca totul să ajungă mai repede la ce ţi-ai propus. Şansa apare sub forma unei ieşiri neaşteptate dintr-o zonă în care nimic nu se mai urnea.

 

sursa: acvaria.com

Comentarii: