LIFESTYLE

Ion Caramitru a avut o dragoste ca-n filme! Cine e femeia pe care a iubit-o marele actor

Ieri a fost o zi neagră pentru România! De dimineață, a venit vestea trecerii în neființă a unuia dintre cei mai mari sportivi, legendarul Ivan Patzaichin. Iar spre seară, tot în același spital, s-au stins reflectoarele și pentru maestrul Ion Caramitru.

Marele actor era internat de mai bine de o lună la Spitalul Elias. Născut în 9 martie 1942, la Bucureşti, Caramitru a fost ministru al Culturii între 1996 şi 2000, preşedinte UNITER din 1990 şi director al Teatrului Naţional din 2005.

Lui Caramitru îi fusese depistată o infecție în sânge, dar tratamentul administrat nu a dat rezultate. Iar artistul a pierdut bătălia pentru viață.

CITEȘTE ȘI: Inflamația cronică, cauza a 8 din 10 boli cu rata de mortalitate cea mai mare

”S-a încercat compromiterea mea!”

Ion Caramitru este considerat pe bună dreptate unul dintre cei mai mari actori pe care i-a avut România. A interpretat roluri memorabile pe scenă, în teatru, dar a bifat și câteva personaje de referință pe micul ecran. Cine nu-și amintește oare de dirigintele Socrate din ”Liceenii” sau ”Declarație de dragoste”?

Dar pe câte de expansiv a fost în viața profesională, maestrul Caramitru a încercat să-și țină mereu viața privată departe de lumina reflectoarelor. A fost extrem de greu, mai ales că a fost căsătorit 45 de ani cu o colegă de scenă, una dintre cele mai frumoase actrițe, Micaela Caracaș.

“Nu cred că viaţa mea personală trebuie pusă pe tarabă, viaţa de familie, ceea ce fac eu, copiii mei, ce face soţia mea, cum mă înţeleg cu ea, dacă ea vrea să cumpărăm un dulap sau eu vreau să schimbăm frigiderul.

Dacă sunt interesant cu ceva, prin ceva, acel ceva trebuie să fie ceea ce sunt eu ca actor. Cum am fost vreme de patru ani ministru (al Culturii), s-a încercat să fiu vânat, să se găsească acel ceva, ori chiar să se inventeze ceva de natura sa contribuie la compromiterea mea.

N-am dat astfel de ocazii când s-a recurs la invenţii. Le-am respins ferm. Nu tuturor le-am răspuns, nu toate meritau acest efort. Te consumă să tot dai dezminţiri pentru orice prostie. Şi chiar n-am avut timp pentru asta”, povestea Caramitru într-un interviu mai vechi.

 

 

 

Comentarii: