LIFESTYLE

Irinel Columbeanu, surprins de femeile din viața lui! Ce gesturi au făcut Monica Gabor și Romanița Iovan

Fostul magnat nu mai e nici umbra a ceea ce era o dată când toată lumea bună a Capitalei se distra în impozanta reședință de la Izvorani, la petreceri extravagante.

Acum Irinel Columbeanu este un simplu chiriaș al unui apartament din Colentina, care nu se mai lăfăie în lux și nici nu mai roiesc femei celebre în jurul lui. De altfel, Iri ar fi fost părăsit de ceva timp de fosta lui iubită mai tânără.

Și totuși, două dintre doamnele care au trecut prin viața magnatului acum falit par să îi fie alături, măcar moral, lui Columbeanu, în momentele lui cele mai delicate.

CITEȘTE ȘI: Marile secrete ale bărbaţilor: Lucrurile pe care le fac, dar nu le vor recunoaşte niciodată

Monica îi promovează cartea

După ce și-a pierdut averea, iar vila pe care oricum o părăsise din cauza creditorilor a ars din temelii, lui Irinel nu i-a mai rămas decât să… scrie. Cărți depre viața lui. Pe prima a lansat-o deja pe 15 decembrie.

„Am început să scriu cartea pe 5 ianuarie anul acesta. Primul volum a fost al jinduielii, a doua carte e cea a abundenței. Vor fi secrete în cărți.

Atunci când scriam parcă ieșea textul singur din pix. Am vrut să mă pun în pantofii cititorului. A fost mult material, de aceea am secționat cartea în trei. Multe chestii se leagă de la sine.”, a mărturisit Irinel Columbeanu la Xtra Night Show la Antena Stars.

Despre primul volum, Iri a mai povestit că este dedicat iubirii sale cu vestita creatoare de modă Romanița Iovan. Care a venit la prezentare și a cerut un autograf personalizat de la fostul ei iubit. Nu oricum, ci un pix pe care Irinel i-l făcuse cadou când erau împreună, gest care l-a emoționat pe scriitor.

De altfel, și Monica Gabor, fosta soție, care are și ea un volum dedicat, l-a surprins plăcut pe Irinel. Nu a ajuns la lansare, dar îi promovează cartea pe rețelele de socializare.

 

 

 

Comentarii: