LIFESTYLE

Jos pălăria! Marian Drăgulescu sare la Mondiale pentru un loc la Olimpiadă! Va avea 40 de ani la Tokyo!

De vrei să te iei de Marian Drăgulescu, poți să te legi de tumultoasa lui viață personală, amoroasă, poți chiar să fii cârcotaș privind războaiele lui personale cu oficiali, șefi de federații și așa mai departe. Dar când vine vorba despre perfomanța sportivă, jos pălăria în fața acestui fenomen. Pentru că sportivul care a inventat săritura Drăgulescu este o legendă încă în activitate a gimnasticii masculine mondiale.

Desigur că știți deja, Marian Drăgulescu este cel mai medaliat gimnast român din istorie, cu 31 de trofee obținute la competițiile internaționale majore.

Triplu medaliat la Jocurile Olimpice, Drăgulescu are nu mai puțin 10 tiluri europene și opt medalii de aur la Campionatele Mondiale și zece titluri europene. Va miza pe sărituri la Campionatul Mondial de la Stuttgart. Competiția din Germania se va desfășura în perioada 4-13 octombrie și reprezintă un criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„Sper să am o zi bună, să îmi fac săriturile foarte bine, să prind finala și în finală să fiu între primii trei, care primesc biletele. E o bătălie mare în lupta pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Am un singur glonte, ori la bal ori la spital”, sunt gândurile campionului înainte de competiție.

Citește și: Cum poți opri îmbătrânirea cu un… DESERT

Fenomenul Drăgulescu

La Tokyo, Drăgulescu are un obiectiv major. La aproape 40 de ani cât va împlini în 2020, legendarul gimnast vrea neapărat o medalie și aceia să fie de aur.

Marele campion ar putea bifa la Tokyo cea de-a cincea participare la Jocurile Olimpice, după cele de la Sydney, Atena, Beijing și Rio. Ediția de la Atena, din 2004, i-a adus cele trei medalii olimpice pe care le deține: două de bronz, la sărituri și cu echipa, și una de argint, la sol.

Titlul olimpic rămâne, în continuare, visul lui Marian Drăgulescu. „Nu vreau să bat vreun record. Medalia de aur, dacă ar veni, m-ar mulțumi pe deplin, e singura care îmi lipsește din palmares”, a anunțat sportivul care mărturisea anul trecut, după intervenția suferită la inimă că, uneori, rivalii lui de competiție ar putea să îi fie copii.

De altfel, el și Oksana Chushovitina uimesc în continuare lumea sportului. Și sportiva din Uzbekistan participă la aproape 44 de ani, tot la sărituri, la toate concursurile majore. Oksana are însă o poveste tristă în spate, ea concurând pentru fiul ei care suferă de o boală incurabilă. Și Drăgulescu a trăit ceva asemănător, când s-a reîntors în circuit pentru J.O. de la Beijing pentru a strânge bani pentru operația fiicei lui, născută cu o deficiență de auz.

Citește și: Care este cea mai potrivită ORĂ pentru a face mișcare

Relaxare la… viteză maximă!

Până la mondiale însă, Marian Drăgulescu și-a permis o mică evadare. Sportivul nostru a demonstrat că nu doar pe podiumului de gimnastică prinde viteză…ci și pe pista de karturi.

Dacă săriturile lui Marian Drăgulescu sunt copiate de gimnaști din întreaga lume, accelerările de pe pistă reprezintă momentele de relaxare pentru multiplul campion mondial.  Așa s-a întâmplat și cu câteva zile înainte de competiția majoră din Germania.

„Am trecut primul linia de sosire. Bine, am fost și singur pe circuit, dar nu contează. Îmi place, e o distracție. N-o să-l urmez pe Mihai Leu, dar tot în sport o să rămân, în gimnastică mai mult ca sigur, nu mă reprofilez”, a mărturisit Marian Drăgulescu, multiplu campion mondial la gimnastică.

 

 

Comentarii: